Prof. Leonid Iacob:”Poeziile de dragoste ale Mădălinei Andreea Miron  sunt scrise cu sufletul, dar spre deosebire de  alții de aceeași vârstă, iubirea nu e ”plângăcioasă”, nu găsim  în acestrea oftături, ci cuvinte echilibrate, bine alese, ce exprimă trăiri profunde”.

Prof.  Petre Colăcel: ”E poezie!”

Trei singurătăți

Am trei singurătăți închise-n suflet:

Prima e cea în care mă decolorez

Și las să scape  către cer , un urlet,

Când pe  culoarul unei raze mă așez.

A doua-i mai senină, așa aș crede:

M-arunc cu sete printre amintiri;

Și chiar de-s singură, un chip totuși mă vede,

E teiul  ce m-ascultă cu crengile-i subțiri.

A treia curge vie în inimile toate!

În mine naște zâmbet, căldură, feerie.

Deși există ură, nimeni nu  cred că poate,

Fără iubire-n viață, să simtă bucurie.

Împrumut

Vreau să las vântul

Să-mi sărute obrajii;

Vreau să las soarele

Să-mi pătrundă în suflet;

Invit cerul la o clipă de liniște…

Vreau să-mi las ochii

Plutind în mare,

Iar cine-i va găsi

Va afla ce povești poartă –n ei.

O trădare naivă…

Vreau să-mi las inima

Să zboare în Lumină,

Acolo unde Veșnicia își are cuib.

Doamne, dă-mi două aripi

Cu-mprumut…

Cuvinte  împletite

Cobor… plimbare pe o margine de gând;

Colind… revărsări pe  timpane de muze;

Strigare… răspuns la ceea ce sunt…

Convingeri mai multe, mai puține scuze.

Labirint  pe o frunză de nuc…

Încolo e  visul, dincolo ziua;

Somnul m-ajunge  pe-oriunde apuc

Tot ce caut, de fapt, e lumina…

Pași spre lumină: tăcerea și lacrima;

Spirala unui curcubeu pe ceru-mi pustiu.

Stropi de căldură: iertarea, iubirea…

Urc înapoi, se face târziu…

                                         Mădălina Andreea MIRON,                                                          

                                                     Comănești