ONEȘTIUL, ORAȘUL TRECUTELOR AMINTIRI SPORTIVE (II)
Prima parte a apărut în ziua de 6 aprilie, pe site-ul Amprenta de Onești. ro
Ca și actorii care deseori mărturisesc din amintirile lor Mircea Bostan, cel care a iubit întotdeauna sportul în urbea de pe Trotuș continuă ”Povestea (ne) romanțată a fotbalului oneștean”, pornind acum de la promovarea în Divizia B a Chimiei Onești. Această performanță este legată de numele lui Ion Munteanu, instalat de conducerea Combinatului Chimic Borzești în funcția de președinte (similară celei de manager de azi) a Chimiei Onești. ”Ion Munteanu – de pământ – frumoasa vorbă a lui Mircea Bostan similară cuvântelor ”pământeni… singureni”, rostite cu mult off în suflet de basarabeni!), era… oneștean! Fusese jucător la CSMS (Clubul Sportiv al Muncitorilor și Studenților) Iași! Acesta a alcătuit un lot numeric mare dar și valoros, prin aducerea și transferarea a 6 – 7 jucători cu experiență divizionară de la Nitramonia Făgăraș. Este vorba despre Vasile Grămadă (portar), Mihai Jiga și N. Georgescu – mijlocași. Se mai găseau în lot jucători valoroși precum grecii oneșteni Boșcov (poreclit <<Mutu>> – fundaș lateral, Micio – mijlocaș la închidere și interul dreapta Hary Anastasiade, jucător ce în 1966 va juca la Dinamo Berlin, în prima ligă din R.D.G. ( Republica Democrată Germană). El a plecat din Onești deoarece în vremea aceea grecii puteau să circule în Europa, prin țările așa – zis democratice”.
Povestea relatată de Mircea Bostan surprinde și ”asperitățile” vremii, astfel că aflăm: ”Pentru a forța promovarea în Divizia B, obiectiv foarte îndrăzneț pentru acele vremuri, conducerea administrativă a apelat la serviciile unor antrenori cu nume din fotbalul românesc. Cel mai <<galonat>> a fost Ștefan Cârjan*, antrenor foarte valoros ce îi era interzisă pregătirea echipelor din prima divizie. Într-o perioadă tulbure în care se afla România, Fane Cârjan (în foto 2) a fost antrenorul divizionarei B Unirea Obor București, echipă ce se spune că era finanțată de gruparea legionară din România. Odată cu instaurarea bolșevismului această divizionară B este desființată iar Ștefan Cârjan, Titus Ozon (născut chiar în Obor, fiind descoperit ca fotbalist de Fane Cârjan!) și Constantin Angelache (din Bacău, cel care a înființat Liceul de fotbal în orașul lui Bacovia) și încă vreo trei jucători au fost trimiși la închisoare, unde au stat închiși vreo șase luni. La eliberare au fost restrânși la unele drepturi, fiecare dintre ei având câte o poveste privind reabilitarea socială.”
Cunoștințele manageriale și relațiile personale de pe timpul când activa ca jucător la CSMS Iași l-au ajutat pe Ion Munteanu – nimeni altul decât tatăl fotbalistului Ion ”Gogu” Munteanu (care a jucat la Dinamo Bacău, CSM Reșița, U Cluj și Sport Club Bacău) și bunicul lui Vlad Munteanu – jucător care a strălucit la FCM Bacău, Dinamo București, el jucând fotbal și la Energie Cotbus, în Germania, în prezent fiind conducător în structura Federației Române de Fotbal. Ne amintește domnul Mircea Bostan: ”Ca președinte la Chimia Onești seniorul Ion Munteanu a apelat la serviciile antrenorilor Lică Bărbulescu (fost jucător la Petrolul Ploiești) și Mircea Popescu (din Târgoviște, fost jucător la CCA – Casa Centrală a Armatei, alături de mai titratul său frate, Gheorghe Popescu). Acesta, în perioada 1963 – 1967 a fost președintele Federației Române de Fotbal). Deși activa în Campionatul regional în acest timp Chimia Onești se pregătea la nivelul cel mai înalt, cu echipe din prima divizie a țării. Astfel, pe stadionul din TCR au venit Dinamo Bacău, cu vestitul atacant Gram dar și cu Nicolae Vătafu, Ciripoi, Hrițcu, Pașcanu și alții), Petrolul Ploiești (cu Mihai Ionescu – în poartă și cu frații gemeni Anton și Dumitru Munteanu – pe care nu-i puteai deosebi – , Gică Tabarcea și cu frații Virgil și Mircea Dridea- în foto 1 **) precum și Steaua București (cu Gheorghe Constantin – <<Profesorul>>, cu Haidu, portarul naționalei României și cu atacantul Costel Pavlovici, un atacant de origine sârbă, foarte tehnic și talentat – foc). Obiectivul echipei Chimia Onești era promovarea în Divizia C, lucru pe care îl realizează în vara anului 1964. În ediția de campionat 1964 – 1965 echipa oneșteană avea să întâlnească adversari redutabili, unii cu experiență în ligile superioare (Ceahlăul Piatra Neamț sau Textila Buhuși, venite din Divizia B). Chimia a încheiat ediția de campionat pe locul 3 iar în vara anului 1964, după plecarea spre casă a jucătorilor făgărășeni lotul s-a întărit cu câțiva tineri talentați aduși de la Bacău și de la Buhuși. Printre ei era Ion Nelu – Sdrobiș, Nelu Corobană și Mihai Bâlc – portarul naționalei de tineret între anii 1961 – 1963, care i-a avut ca și colegi pe mai cunoscuții Stere Adamache (Brașov) și Vasile Suciu, (de la Arieșul Turda). Tot în vara anului 1964 este adus în lotul echipei bucureșteanul Dumitru Borcău ( <<Boby>>), un mijlocaș de creație și ofensiv. În această perioadă, când Chimia tinde să prindă rădăcini în competiția națională alte grupări fotbalistice (Asociația Sportivă Petrolul, Asociația Sportivă Cauciucul sau Energia) se consolează cu participarea în competiția orășenească, excepție făcând primele două menționate care sunt prezente în două ediții în Campionatul regional.”
Retrăind multe din întâmplările de atunci oneșteanul Mircea Bostan a mai menționat:”În ediția următoare a Campionatului Diviziei C (din 1965 – 1966) Chimia Onești va avea un parcurs chinuitor. Au plecat din lotul de bază jucătorii Mihai Bâlc (portar), Ioan Sdrobiș, Nelu Corobană (la Dinamo Bacău) și Dumitru Borcău la Chimia Suceava. În luna martie 1965 se stinge din viață conducătorul României, Gheorghe Gheorghiu Dej, orașul Onești îi va purta numele, prin Decret de stat și astfel gruparea sportivă va deveni Chimia Gheorghe Gheorghiu Dej. Schimbarea numelui nu-i va purta noroc, încheind competiția pe locul 13 ghinion din 14 echipe și va retrograda împreună cu Unirea Negrești – Vaslui!” Vom vedea ce a mai urmat în viitoarele dialoguri! Articol realizat de Mircea Bostan și Ion Moraru
* Despre antrenorul Ștefan Cârjan (care de la Chimia Onești a plecat la Universitatea Cluj se spune că ”pregătirea fizică o conducea ca un dirijor de orchestră, indicând exerciţiile cu mâna. Insista la lucru individual cu mingea sau în grupe, unde pasa era obligatoriu directă. În partea a doua a antrenamentului se executau diferite jocuri cu pase directe şi numai directe, până la automatizare.” El a avut ”un suflet de om care a ştiut să înfrunte şi nebiruinţa fără a se lăsa umilit”.
* * Mircea Dridea a rememorat recent, pentru site-ul ”Doar Petrolul” retragerea sa din postura de vârf de atac în aceea de… antrenor. El a răspuns ”parcă citind dintr-o carte” : „Împlinisem vârsta de 34 de ani. Dar, cu cel puțin un an înainte, începusem să mă pregătesc de retragere. Vroiam să nu mi se pară prea grea clipa despărțirii de gazon. Nu știam când o să vină, dar eram gata în orice moment. Mai jucam totuși, pentru că aveam incă suficiente disponibilități dar, nu-i mai puțin adevărat că începusem să simt mai apăsătoare obligațiile omului de gol, ale vârfului de atac, ținta tuturor apărătorilor, în care toți dădeau mai mult fără milă. Pe de alta parte nici echipa Petrolul Ploiești, aflată într-un continuu declin valoric, nu mă mai susținea cum aș fi simțit nevoie. Eh, dacă ar mai fi fost Petrolul din 1959, aș fi jucat ușor până la 40 de ani! Așa însă riscam să strige lumea la mine să las locul altuia mai tânăr. Și-n situația asta e și mai greu!”