”Pământul reacționează ca un suflet! El ne simte! Am fost cândva prieteni cu pământul…” mărturisea recent la lansarea volumului său ”Pământ miraculos” scriitorul moineștean Ștefan Ghioc. Confesiunea acestuia ne-a făcut să privim la comemorarea zilei trecerii sale în eternitate a poetului Mihai Eminescu! ”Au trecut 133 de ani de la moartea marelui poet și toți am dorit să – l deslușim! După atâta amar de vreme cu ce ne-am ales?”, s-a întrebat poetul Valentin Rădulescu, președintele Cenaclului ”George Călinescu” din Onești în deschiderea Simpozionului „De ce Eminescu?” Acest simpozion a fost organizat de Direcția Cultură și Tineret a Primăriei Onești, de Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” și de Cenaclul literar – artistic ”George Călinescu”. Prof. Cristina Iscru a preluat ”frâiele” moderării acestui simpozion și a amintit de caracterizarea lui Slavici făcută lui Eminescu: ”era om nu numai cu multă știință de carte, ci totodată și sufletește matur… Îl știm cu toții om care trăia mai mult cu sufletul decât cu trupul… Adevărul e că el era om care trăiește mai mult pentru alții decât pentru sine însuși, vede toate cele ce se petrec împrejurul lui, judecă drept, se bucură de cele bune și stăruie cu îndărătnicie pentru înlăturarea celor rele, deci nu numai poet și cugetător cu vederi bine lămurite, ci totodată și om de acțiune înzestrat cu bun-simț practic, care știe să-și aleagă mijloacele și e totdeauna gata să-nfrunte greutățile de orișice fel…” Prozatorul Marius Andrișcă, autorul romanului ”Visul pierdut” , din postura de nevăzător, a schițat un portret al ”poetului – nepereche”, ce are ”un spirit tânăr, inegalabil! Eminescu era un diamant, un om ce reușea ca să exprime realitatea și adevărul. El ne-a pus pe harta lumii!” Marius Andrișcă a făcut și o mărturisire copleșitoare: ” Dacă mai sunt lucruri de spus despre Eminescu, nu știu! Știu că nu voi înceta să-l iubesc! Și de acolo, De Sus, mi-aș dori ca Eminescu să rămână o sursă de inspirație merreu!”
A fost amintită de către prof. Cristina Iscru și părerea despre Eminescu a scriitorului Ion Luca Caragiale (”era un mare poet; cu cea mai nobilă şi mai înaltă fantazie, ajutată de un rafinat instinct artistic, el a turnat într- o lapidară <<formă nouă limba veche şi- nţeleaptă>>, pe care cunoştea atît de bine şi o iubea atît de mult” Menționăm că de la trecerea în eternitate a lui ”Nenea Iancu” s-au împlinit la 9 iunie nu mai puțin de 90 de ani, fapt luat în seamă de Comisia subiectelor de bacalaureat a Ministerului Educației și Cercetării, ce a găsit de cuviință un subiect pentru absolvenții acestei veri!
”De ce Eminescu?” s-a întrebat și profesor dr. Gabriela Gîrmacea, care a menționat că ”aceasta este o întrebare simplă la care se poate răspunde în multe nuanțe. În manieră didactică răspunsul este – pentru că opera lui a rezistat timpului!” Aducând în dezbatere și condiția omului de geniu (reflectată de Mihai Eminescu în ”Scrisoarea I”), ea a menționat: ”Toți îi recunosc valoarea, dar lumea nu-l citește! O situație asemănătoare cu Eminescu se înregistrează și în Germania cu Goethe!”
Dedicată cu tot sufletul editării unor noi cărți prof. dr. Gabriela Gîrmacea a prezentat un volum, pe care l-a realizat recent împreună cu Florentina Ion (editor), ce este închinat poetului Mihai Eminescu. ”Acest volum, ilustrat cu mai multe imagini de epocă și care poate să deschidă alte perspective, prezintă ”o biografie de atmosferă a poetului”, a menționat prof. dr. Gabriela Gîrmacea, făcând încă un apel ca ”să-l aducem pe Eminescu în atenția celor tineri”.
”Poetul – nepereche”
Pornind de la premisa pecetluită de criticul literar Tudor Vianu –”Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci” (amintită de moderatoarea Cristina Iscru), ”din focul luptei pentru bacalaureat” a vorbit prof. dr. Emilia Boghiu, care a venit cu o provocare pentru spectatorii prezenți la acest emblematic colocviu – ”De ce Eminescu?” Ea a propus ”să ne bucurăm împreună cu Eminescu, citindu-l și înțelegându-l! De aici începe o frumoasă poveste…” Vorbind de ”o metafizică a pasiunii” din lirica eminesciană distinsa profesoară de la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești ne-a invitat să medităm la poezia ”Revedere”, care surprinde ”dragostea dintre omul efemer și codrul veșnic”. Pornind de la componenta metafizică ”Iar noi locului ne ținem / Cum am fost așa rămânem” , prof. dr. Emilia Boghiu a subliniat:”Eminescu mă ajută să găsesc un strop de fericire, să supraviețuiesc… Nu ți-ai găsit rostul? El poate fi găsit în modul în care poate fiecare! Eminescu chiar ne face fericiți! Problema este ca să deschizi ușa și să pătrundă ideea!”
Prof. Cristina Iscru, autoare a mai multe cărți de versuri și de povești, moderatoare a acestui eveniment s-a dovedit foarte inspirată ca să ni-l amintească pe Mihai Eminescu așa cum l-au cunoscut contemporanii săi dar și criticii literari care i-au analizat întreaga operă. Astfel, ne-au fost amintite și gândurile lui Iacob Negruzzi despre ”Luceafărul” poeziei românești:” Era o frumusețe. O figură clasică încadrată de niște plete mari negre: o frunte înaltă și senină, niște ochi mari și în aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înauntru; un zâmbet blând și adânc melancolic”. Prof. dr. Elena Drug, de la Școala Gimnazială ”George Călinescu” din Onești ne-a împărtășit opiniile sale, foarte realiste dar și constructive în același timp, ea menționând:”Este nevoie de un început totdeauna! Dacă nu la Eminescu, oare unde să ne întoarcem? Eminescu se discută în cercuri din ce în ce mai strâmte. .. Există un mit Eminescu! Slavici îl evocă pe marele poet <<copil cuminte, ce stă oriunde-l pui!>> În România post- decembristă a uita este mult mai ușor decât orice. Acum suntem mari consumatori de ficțional! Să ne întoarcem la zumzetul bibliotecilor, acolo unde, odată cu lecturile, cititorul este greu de manipulat!”
După ce poeta Constanța Caităr a recitat o poezie din creația eminesciană și o dedicație închinată marelui poet (”ce e aici cu noi / izvor și zăvoi”), așteptându-se ca să ia cuvântul, plin de curtoazie a vorbit prof. Ștefan Epure, el răspunzând simplu întrebării”De ce Eminescu?” – ”Pentru că îl simt aproape! Eminescu e ființa care trăiește cu mine! El este un om al timpului modern, al lui și al nostru!” Punând accent pe faptul cunoscut că ”Eminescu a fost influențat de doi mari filozofi, Schopenhauer și Immanuel Kant, ce i-au dat ”deschideri de viață”, întărind și cu mențiunea lui Ioan Slavici ”nu era domeniu de care Eminescu să nu fie atras”, prof. Ștefan Epure a afirmat: ”Eminescu a adus din apus ceea ce alții n-au adus și a venit cu o scriere proprie! El a deschis calea românilor spre cultură!”
Un adevărat ”maraton” prin memorialistica vremii a parcurs prof. Gabriela Lupașcu, ce și-a propus să nu menționeze nimic de ”Eminescu omul, care trăiește și despre care pot vorbi cei care au călcat urmele pașilor săi!” Ea a evocat vremurile când scriitorii ”se îndeletniceau în limba neamului lor” și a răsfoit multe din paginile pe care istoricul Nicolae Densușianu (membru al Academiei Române, autorul volumului ”Dacia preistorică”), le-a scris despre Mihai Eminescu. Rândurile sale nu au fost ”în dezonoarea acestui om ci întru cunoașterea crudei sale sorți”, astfel că am aflat de ”cumplita mizerie ce a trebuit să îndure” Eminescu, cel ce ”zâmbea într-una cu atâta mulțumire încât părea că întreaga lume e a lui!”. A mai fost evidențiat faptul că ” alt păcat al lui era că nu făcea deosebire între ziuă și noapte” și ”să-și dea pe față gândurile și să-i ademenească pe oameni, era o mulțumire sufletească nu numai pentru el… Era om cu trebuințe puține… ca fire, <<grădină de frumusețe>>… niciodată nu s-a plâns de neajunsurile propriei sale vieți!”
Prezent la această manifestare culturală de ținută profesorul și poetul Dan Sandu a readus în actualitate un fapt deosebit, cel al publicării în anii 1980 de către eruditul profesor George Anca a poeziei ”Doina” de Mihai Eminescu în limbile română, engleză și sanskrită. ”Neînfricatul cărturat își asuma, astfel, un risc incomensurabil. Începutul anilor 1980 tergiversa reeditarea volumului Eminescu – Ediția Maiorescu – pe motiv de Doină. <<Doina>> lui Eminescu era interzisă în România și autorul ei – proscris! La ambasadele URSS și SUA se citea absolut tot ce ieșea din tiparnița românească! Și românilor le era teamă să nu-și supere prietenii <<De la Nistru pân la Tisa>> și poate chiar mai departe, spunând adevăruri de neimaginat. Ilustrul indianist George Anca – mentorul Academiei de la Delhi, care făcea cinste României, a fost chemat la ordine pentru curajul săi de a gândi și de a simți românește”, a menționat poetul Dan Sandu.
Doctorul oneștean Adrian Boros a încheiat șirul comunicărilor de la Simpozionul ”De ce Eminescu?” , în stilul său meticulos și gata oricând de a surprinde auditoriul. El a remarcat: ”În literatura română am avut și alți mari poeți (Alecsandri, Arghezi, Blaga, Bacovia, Coșbuc, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Grigore Vieru) dar Mihai Eminescu este poetul – nepereche”. Argumentând fiecare afirmație cu versuri eminesciene dr. Adrian Boros a menționat:”A fost un mare patriot și un mare iubitor al semenilor lui. Cu toată ființa lui a iubit Limba română, criticând incultura”. Referindu-se și la poezia de dragoste a lui Mihai Eminescu, au fost conturate mai multe conotații: ”Din paginile sale răzbate o iubire abstractă și neîmplinită. Dar în cele mai frumoase poezii de dragoste ale sale simți că plutești într-o lume de basm! Eminescu este printre noi și îl purtăm în permanență!”
Cu multe emoții a încheiat acest simpozion prof. Cristina Iscru, moderatoarea evenimentului, ea adunând ”corolarul” versurilor dedicate de Marin Sorescu ”geniului poeziei românești”: ” Și pentru că toate acestea / Trebuiau să poarte un nume, / Un singur nume, / Li s-a spus / Eminescu.” Ion Moraru
Un moment de prețuire și smerenie la acest eveniment a fost păstrarea unui minut de reculegere în memoria subinginerului Corneliu Cristea, ce a trecut pragul veșniciei, el fiind prezent la fiecare manifestare culturală oneșteană!