În Oneștiul atâtor amintiri frumoase (cu o platformă petrochimică ce pulsa asemeni inimii unui om plin de viață și maturitate, cu bulevarde și străzi de pe care surâdeau mii de trandafiri, în adierea lor oneștenii trăind bucuria că erau cunoscuți în întreaga lume prin succesele Nadiei Comăneci și echipei de aur a gimnasticii românești, formată din sportive crescute și pregătite în municipiul de pe Trotuș), în zorii dimineții ori spre apus de soare, mai poți să întâlnești oamenii ai acestei frumoase cetăți de suflet! Dacă în privirea multora dintre ei regăsești uneori tristețea ce nu o mai poți cuprinde cu un strop de fericire, sunt oneșteni care zi de zi măsoară cu pasul orașul, așa cum fac din tinerețe, în fiecare loc ei regăsind tumultul altor vremi!
Neobosit și frământat de multe gânduri – așa îl știm pe Costantin Haralambie Covatariu, venit la Onești de pe meleagurile Cristineștiului Botoșanilor tocmai când noul oraș prindea contur. Este un venerabil pensionar care s-a dedicat în totalitate scrisului, astfel că puțini oneșteni ar crede că el a trudit în ultimii 10 ani la peste 20 de volume pe care le-a publicat. Dacă în primele sale cărți pe care le-a scris și-au găsit locul poezia dar și subiecte cu o tematică deosebită (referitoare la ținerea sub control a unor boli incurabile, aceasta fiind pusă în interdependență cu slaba organizare din instituțiile medicale), el este fascinat de legătura viitorului cu mediul abstract. În creația lui Costantin Haralambie Covatariu se regăsesc povești și povestiri, volume cu aforisme ori scenete comico – satirice și chiar și un scenariu de film (”Urieșii”) dar ceea ce dă consistență scrisuluu său este legătura cu astralul și ancestralul.”Vreau să scriu ceea ce nu a scris nimeni”, mărturisea autorul unor neasemuite proiecte (între acestea fiind scrierea unor cărți ce urmăresc legătura dintre buruiană și om ori despre cei care vor să meargă pe alte planete).
Amintim din capul locului, că scriitorul Costantin Haralambie Covatariu este pasionat de roboți, de călătoriile intergalactice, de populația existentă sub ape… Despre astfel de subiecte C. H. Covatariu a scris în romanele ”Zaedy”, ”Pe drumul șerpilor”, ”Triumful Iubianei”, ”Drumețul inocent”, ”Misterul din adânc”, ”Viață irosită” și altele.
Multe sunt provocările care-i aduc noi subiecte acestui scriitor, ce, asemeni unui maestru al anticipației și-a creat un univers, ce odată descoperit de către cititori devine unul benefic, atât pentru dezvoltarea imaginației cât și pentru urmărirea întregii documentări a autorului. Astfel el devine prietenul adevărat al iubitorilor lecturii, care așteaptă noi plăsmuiri ale acestui autor. . ”Haripă” este cel mai nou titlu al creației sale și prezintă viața și bucuriile unei familii după ce au găsit o copilă în pădure. ”Eu sunt pregătită să o cresc deoarece nu de mult am dat naștere unei fetițe care a murit”, a mărturisit Ileana Dumbravă la găsirea copilului, lucru ce a estompat și discuțiile cu vecinii familiei Dumbravă. ”Când rădăcinile sunt adânci, nu contează cât de tare bate vântul” este cugetarea lui Mark Twain aleasă ca motto al acestui roman de autor. Toată acțiunea cărții se desfășoară într-o zonă îndrăgită autorului – a Botoșaniului, cu comunele Cristinești, Ibănești, Suharău, aflate nu departe de granița cu Ucraina, acestea fiind și meleagurile natale ale scriitorului. Sat cu câteva sute de locuitori, Dămilenii este cel mai îndrăgit de către Costantin Haralambie Covatariu, aici fiind și locul unde familia Dumbravă a găsit copila în pădure. Nu numai biletul ce s-a găsit la ea este interesant (pe acesta fiind scris numele copilei – Haripă) dar și faptul că ea avea ca aparate pentru dialog și urmărire două mici dreptunghiuri la mâini. Deși Ileana și Mitruță sunt puși într-o situație extremă, viața își vede de cursul său normal în liniștita așezare botoșăneană. Astfel, femeia nu-l contrazice niciodată pe Mitruță, deși acesta de multe ori vorbește că ”poate trece timpul altfel”. O astfel de discuție ajunge la… inginerul, profesor doctor în chimie Ion Mânzatu, care a obținut apă vie în laborator în anul 1990!
Este interesant că ”în scrierile astrale” ale lui Costantin Haralambie Covatariu acesta reușește să își cucerească cititorii printr-o documentare amplă, din diferite studii de cercetare ori cu lucruri care au intrat în conștiința oamenilor prin ineditul lor. Aflăm cum ”în primii ani de viață un nou născut fură din perioada de somn a părinților 400 – 700 de ore” iar din timpuri imemoriale, ”pe vremea dacilor liberi Zamolxe a îmbogățit starea de spiritualitate a poporului dac cu sfaturi de aplicat imediat – când copiii dorm și tresar să nu fie deranjați deoarece în acele momente ei sunt în prezența îngerilor, de la care învață să se bucure de diverse binefaceri”.
Lucrurile au rămas în normalul lor și când părinții adoptivi au observat că Haripă (mică fiind) are oase pentru dezvoltarea unor aripi. Deși ea putea fi prezentată ca o zână, autorul lasă totul să se desfășoare după rostul vieții de la țară, cu treburile inerente dintr-o gospodărie. Doar ”timpul fugar venea adeseori cu noutăți” și ne sunt descoperite calitățile deosebite de gimnastă a tinerei copile (” ea s-a așezat cu fața către pământ și cu o mână sprijindindu-se de acesta, s-a ridicat la nivelul lungimii mâinii, corpul ținându-l întins, perfect orizontal cu pământul”). Aceleași mișcări -”valsul pe paralelă, virajul perpendicular pe stânga, rotirea peste cap, rotirea cu aripa stângă desfășurată și piciorul stâng îndoit” dar și altele – le regăsim în momentul când Haripă deprinde taina zborului… Ea ajunge și pe Planeta Zumbaema, de care este legată prin rudele sale, dar acolo ”se petrece o viață matriarhală, cu accente puternice de conducere absolut totalitaristă”.
Deși suntem avertizați că ”nu trebuie răscolită movila care conține necunoscute, fiindcă deranjezi spuma adevărului”, aflăm că ”unele gânduri profunde aduc schimbări în viața omului”.
Fiind într-o lume a fantasticului nu putem să nu menționăm mărturisirea Haripei :”poporul din obârșia mea e născut să facă doar bine universului”. Ea salvează un copil ”acționând conform unui cod”, făcând ”viraje de fenomenală ființă”, clipele sale de zbor fiind de autentic spectacol, de la care nu puteau lipsi forțele de ordine din patriarhalele orașe Dorohoi și Botoșani, pentru a fi preîntâmpinat vre-un eveniment nedorit.
Să menționăm că acest roman este în trend și cu evenimentele ce se succed acum! Astfel, notăm înștiințarea făcută de presa locală botoșăneană că ”pe Dealul Polonicului din Dorohoi armata din Botoșani a organizat la ordinul prefectului județului și –n colaborare cu generalul de armată Ionică Punkt, un dispozitiv de instalare de rachete cu raza medie de acțiune, în scopul apărării navelor cosmice, care urma să aterizeze la Dămileni în scopuri pașnice.” Acest eveniment a fost la aterizarea străbunicului Haripei, care, la finalul vizitei a fost impresionat de tot ceea ce a văzut.
”Toponimia” dă culoare paginilor scrise de Costantin Haralambie Covatariu. Astfel Haripă este găsită în apropiere de ”Hârtopul Mâțelor” iar substanță în acest sens este dată și de numele unor personaje – Moș Țâlnoi, medicul Emilia Oanță.
În analiza romanului ”Haripă” contează și aceste lucruri de toponimie (nu lipsesc Pădurea Bașiului dar și Drumul Robilor de pe Calea Lactee) însă impresionează în mod plăcut cum însuși autorul s-a lăsat cucerit de … descrierea naturii:” Noaptea a trecut, zorile s-au revărsat peste ținut cum se varsă apele la o cascadă… Pe moment timpul își derula orele precum roata unei mori, lumina fiind mai puternică… Un vânt aspru mușca vârtos din fețele trecătorilor și-i determina pe aceștia să-și strângă mai cu temei hainele pe trupuri în vreme ce ei se covrigesc și-n grabă sporită se îndreaptă în diferite locuri…”
O trăire sublimă a autorului o întâlnim transpusă într-un pasaj emblematic al acestei cărți : ”Sărace cuvinte pot rosti acum din cauza emoțiilor – omul trebuie să-și iubească mama, locul natal și limba maternă… Dacă nu-și împarte sentimentele în cele trei orientări, devine un rătăcit pe diferite cărări ale vieții…”
Este greu a te raporta la un timp viitor, unde flăcări plutesc pe deasupra apelor, roboții sunt pe post de gardă? Iată cum este în anul 2050 la Dămileni:” copacii triști stau ca niște mameluci. Fulgii albi, ca semințele mici precum cea de in îi împresoară…”
Inedit este faptul că în construcția acestui roman autorul merge cu două variante de lucru și chiar dacă este vizibilă numai una dintre ele, cealaltăse simte în apropiere. Edificatoare în acest sens este și prezentarea a două aforisme, care conduc eroina principală a volumului în căutarea fericirii (dragostea pentru Georgei Tomescu): ”Inima fără iubire este ca o grădină cu flori moarte” și ”Inima celor care iubesc arde ca o flacără!”
Lăsăm cititorului să se bucure de finalul romanului, care nu este unul spectaculos, cum ne-am fi așteptat, până la ultima pagină Haripă fiind ”fata cu aripi de aur și cu sufletul fără frică de nimic”. Ion Moraru, Foto Claudia Tesoriero
?