Haripă –”fata cu aripi de aur”

Haripă –”fata cu aripi de aur”

 În Oneștiul atâtor amintiri frumoase (cu o platformă  petrochimică ce pulsa  asemeni inimii unui om plin de viață și maturitate, cu bulevarde și străzi de pe care surâdeau mii de trandafiri, în adierea lor  oneștenii  trăind bucuria că erau cunoscuți în întreaga lume prin succesele  Nadiei Comăneci și echipei de aur a gimnasticii românești, formată din sportive  crescute și pregătite în municipiul de pe Trotuș), în zorii dimineții ori spre  apus de soare, mai poți să  întâlnești oamenii ai acestei frumoase cetăți de suflet! Dacă în privirea multora dintre ei  regăsești uneori tristețea ce nu o mai poți cuprinde  cu un strop de fericire, sunt oneșteni care zi de zi măsoară cu pasul orașul, așa cum fac din tinerețe, în fiecare loc ei regăsind  tumultul altor vremi!

  Neobosit  și frământat de multe gânduri – așa îl știm pe Costantin Haralambie  Covatariu, venit  la Onești de pe meleagurile Cristineștiului Botoșanilor tocmai când noul oraș prindea contur. Este un venerabil pensionar care s-a dedicat  în totalitate scrisului, astfel că  puțini  oneșteni ar crede că  el a trudit în ultimii 10 ani la peste 20 de volume pe care le-a publicat. Dacă în primele sale  cărți  pe care le-a scris și-au găsit locul poezia dar și subiecte cu o tematică  deosebită (referitoare la ținerea sub control a unor boli incurabile, aceasta fiind pusă în interdependență cu  slaba organizare din  instituțiile medicale), el este fascinat de legătura  viitorului cu mediul abstract. În creația lui Costantin Haralambie Covatariu  se regăsesc povești și povestiri, volume cu aforisme ori scenete  comico – satirice și chiar și un scenariu de film (”Urieșii”) dar ceea ce dă  consistență  scrisuluu său este legătura cu astralul și ancestralul.”Vreau să scriu  ceea  ce nu a scris nimeni”, mărturisea autorul unor neasemuite proiecte (între acestea  fiind  scrierea  unor cărți ce urmăresc legătura dintre buruiană și om ori despre  cei care vor să meargă pe alte planete).

 Amintim din capul locului,  că  scriitorul Costantin Haralambie Covatariu  este pasionat de roboți, de călătoriile intergalactice, de populația existentă sub ape… Despre  astfel de subiecte  C. H. Covatariu  a scris în   romanele ”Zaedy”, ”Pe drumul șerpilor”, ”Triumful Iubianei”, ”Drumețul inocent”, ”Misterul din adânc”, ”Viață irosită” și altele.

  Multe sunt provocările  care-i aduc noi subiecte  acestui  scriitor, ce,  asemeni unui maestru al anticipației și-a creat un univers, ce odată descoperit de către cititori devine unul benefic, atât pentru dezvoltarea imaginației cât și pentru urmărirea  întregii documentări a autorului. Astfel el devine  prietenul adevărat al iubitorilor lecturii, care așteaptă  noi plăsmuiri  ale acestui  autor. . ”Haripă” este cel mai nou titlu al  creației sale  și prezintă  viața și bucuriile unei familii după ce au găsit o copilă în pădure. ”Eu sunt pregătită să o cresc deoarece nu de  mult am dat naștere unei fetițe care a murit”, a mărturisit Ileana Dumbravă la găsirea  copilului,  lucru  ce a estompat  și discuțiile cu vecinii  familiei Dumbravă. ”Când rădăcinile  sunt adânci, nu contează cât de tare bate vântul” este  cugetarea lui Mark Twain aleasă ca  motto al acestui roman  de autor. Toată acțiunea  cărții  se desfășoară într-o  zonă îndrăgită autorului –  a Botoșaniului, cu comunele Cristinești, Ibănești, Suharău, aflate  nu  departe de  granița cu Ucraina, acestea fiind și meleagurile natale ale scriitorului. Sat cu câteva sute de locuitori, Dămilenii  este  cel mai îndrăgit de către  Costantin Haralambie Covatariu, aici fiind  și locul unde  familia Dumbravă  a găsit copila în pădure. Nu numai biletul  ce s-a găsit la ea este  interesant (pe acesta fiind scris numele copilei – Haripă) dar și  faptul că ea   avea ca aparate  pentru dialog și urmărire  două mici dreptunghiuri  la mâini. Deși Ileana și Mitruță  sunt puși într-o situație extremă, viața își vede de cursul său normal în liniștita așezare botoșăneană. Astfel, femeia nu-l contrazice niciodată pe Mitruță, deși acesta de multe ori  vorbește  că ”poate trece timpul  altfel”. O astfel de  discuție  ajunge la… inginerul, profesor doctor în chimie  Ion Mânzatu,  care  a obținut apă vie în laborator în anul 1990!

  Este  interesant că ”în scrierile astrale” ale  lui Costantin Haralambie Covatariu acesta  reușește să  își cucerească  cititorii printr-o  documentare amplă, din diferite studii de cercetare  ori cu lucruri care  au intrat în conștiința oamenilor prin ineditul lor. Aflăm cum ”în primii ani de viață un nou născut fură din perioada de somn a  părinților 400 – 700 de ore” iar din timpuri imemoriale,  ”pe vremea dacilor liberi Zamolxe a îmbogățit starea de spiritualitate a poporului dac cu sfaturi de aplicat imediat – când copiii dorm și tresar să nu fie deranjați deoarece  în acele momente ei sunt în prezența îngerilor, de la care învață să se bucure de diverse binefaceri”.  

   Lucrurile au rămas în normalul  lor și când  părinții adoptivi au observat că Haripă (mică fiind) are oase pentru dezvoltarea  unor aripi. Deși ea putea fi prezentată ca o zână, autorul lasă totul să se desfășoare după  rostul  vieții de la țară, cu  treburile inerente dintr-o gospodărie. Doar ”timpul fugar  venea adeseori cu  noutăți” și  ne sunt descoperite calitățile  deosebite de gimnastă a tinerei copile (” ea s-a așezat cu fața către pământ și cu o mână sprijindindu-se de acesta, s-a ridicat la nivelul  lungimii mâinii, corpul ținându-l întins, perfect orizontal cu pământul”). Aceleași mișcări  -”valsul pe paralelă,  virajul perpendicular pe stânga, rotirea peste cap,  rotirea cu aripa stângă desfășurată și piciorul stâng îndoit”  dar și altele – le regăsim în momentul când Haripă deprinde taina  zborului… Ea ajunge și pe Planeta Zumbaema, de care este legată  prin rudele sale, dar acolo  ”se petrece o viață matriarhală, cu accente puternice de conducere absolut totalitaristă”.

Deși  suntem avertizați că ”nu trebuie  răscolită  movila  care conține necunoscute, fiindcă deranjezi spuma adevărului”, aflăm  că  ”unele gânduri profunde aduc schimbări în viața omului”.

  Fiind  într-o lume a fantasticului nu putem  să nu menționăm  mărturisirea  Haripei :”poporul din obârșia mea  e născut să facă  doar bine universului”. Ea  salvează un copil ”acționând conform unui cod”, făcând  ”viraje de fenomenală ființă”, clipele sale de zbor fiind de  autentic spectacol, de la care nu puteau lipsi  forțele de ordine din  patriarhalele orașe Dorohoi și Botoșani, pentru a fi preîntâmpinat  vre-un eveniment nedorit.

 Să menționăm că  acest roman este în trend și cu evenimentele  ce se succed acum! Astfel, notăm înștiințarea făcută de  presa locală  botoșăneană că  ”pe Dealul Polonicului din Dorohoi  armata  din Botoșani a organizat la ordinul prefectului județului și –n colaborare cu  generalul de armată Ionică Punkt, un dispozitiv de instalare de rachete cu raza medie de acțiune, în scopul apărării navelor cosmice, care urma să aterizeze la Dămileni în scopuri pașnice.” Acest  eveniment a fost la aterizarea străbunicului Haripei,  care, la finalul vizitei  a fost impresionat de  tot ceea ce a văzut.

   ”Toponimia”  dă culoare paginilor scrise de Costantin Haralambie Covatariu. Astfel Haripă este găsită în apropiere de ”Hârtopul Mâțelor” iar  substanță în acest sens  este dată și de numele  unor personaje –  Moș Țâlnoi, medicul Emilia Oanță.

În analiza romanului ”Haripă” contează și aceste lucruri de toponimie (nu lipsesc Pădurea Bașiului dar și Drumul Robilor de pe Calea Lactee) însă  impresionează în mod plăcut cum însuși autorul  s-a lăsat cucerit de … descrierea naturii:” Noaptea a trecut, zorile s-au revărsat peste ținut cum se varsă  apele la o cascadă… Pe moment timpul își derula  orele precum roata unei mori, lumina fiind mai puternică… Un vânt aspru mușca vârtos din fețele trecătorilor și-i determina pe aceștia  să-și strângă mai cu temei hainele  pe  trupuri în vreme ce ei se covrigesc și-n grabă sporită se îndreaptă în diferite locuri…”

  O trăire sublimă a autorului o întâlnim transpusă într-un pasaj  emblematic  al acestei cărți : ”Sărace cuvinte pot rosti acum din cauza emoțiilor – omul  trebuie să-și iubească  mama, locul natal și  limba maternă… Dacă  nu-și împarte sentimentele în cele trei orientări, devine un rătăcit pe diferite cărări ale vieții…”

  Este  greu a te raporta la un timp viitor, unde flăcări plutesc pe deasupra apelor, roboții  sunt  pe post de gardă? Iată  cum este  în anul 2050 la Dămileni:” copacii triști stau ca niște mameluci. Fulgii albi, ca semințele mici precum cea de in îi împresoară…”

  Inedit este faptul că în construcția acestui roman autorul merge cu  două variante de lucru și chiar dacă este vizibilă  numai una dintre ele, cealaltăse simte în apropiere. Edificatoare în acest sens este  și prezentarea a două  aforisme, care conduc eroina principală a volumului în căutarea fericirii (dragostea pentru Georgei  Tomescu): ”Inima fără  iubire este ca o  grădină cu flori moarte” și ”Inima celor  care iubesc arde ca o flacără!”

   Lăsăm cititorului  să se bucure de finalul  romanului, care nu este unul spectaculos, cum ne-am fi așteptat, până la ultima pagină Haripă fiind ”fata cu aripi  de aur și cu sufletul fără frică de nimic”.   Ion Moraru, Foto Claudia Tesoriero

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

?

 

 

Distribuie articolul!