RĂSFOIND  PRESA STRĂINĂ – LES ECHOS (FRANȚA)

 

Mihail Gorbaciov a murit marți, la vârsta de 91 de ani. Fostul om puternic al URSS a avut inteligența să însoțească cumva prăbușirea regimului sovietic. Ceea ce i-a adus un Premiu Nobel pentru Pace dar mai ales dușmănia, paradoxală, a compatrioților săi.

Bărbatul care tocmai a dispărut la 91 de ani, în această marți, în urma unei lungi boli, este una dintre cele zece sau cincisprezece figuri principale ale secolului. Dar într-un titlu pe care probabil nu l-a râvnit, cel de administrator al falimentelor imperiului sovietic și comunismului. Mihail Gorbaciov, al cărui deces a fost anunțat marți  30 august de agențiile de presă ruse, citând oficialii spitalului, nu și-a negat niciodată convingerile socialiste și, spre deosebire de fostul său protejat care a devenit un inamic apropiat, Boris Elțin, el credea doar că viermele se află în fruct. . Nu că fructele erau practic putrezite.

De îndată ce a ajuns la putere, în martie 1985, a avut însă curajul să „deschidă fereastra”. Se năpustește o furtună, care mătură brusc 74 de ani de comunism. Artizan al sfârşitului gulagurilor şi al războiului rece, care i-a adus Premiul Nobel pentru Pace, el asigură popoarele blocului sovietic care doresc să se emancipeze că forţa nu va fi folosită împotriva lor. Sub domnia acestui om instinctiv tolerant, forțele de securitate au reprimat o singură demonstrație a separatiștilor la Tbilisi (19 morți) în aprilie 1989 și la Vilnius în ianuarie 1991.

 

” Deschide fereastra „

 

Cu acest slogan el a adus ”un record” în Orient, unde drepturile omului au fost de fapt considerate doar ca un avatar al moralității burgheze. Fără Gorbaciov, inevitabila dezmembrare a URSS, această „închisoare populară”, cu siguranță ar fi dat naștere unei băi de sânge. Așa se explică „gorbimania” nu numai a complicilor săi, Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Helmut Kohl, ci și a studenților „Primăverii de la Beijing” înainte de masacrele din Piața Tiananmen din iunie 1989. Un lider sovietic simbol al impertinenței și libertății, timpul a fost cu adevărat suprarealist! Pe scurt, el a fost cel care „ne-a distrus frica lipicioasă, ne-a permis să citim, să vorbim, să gândim, să călătorim”, a rezumat consilierul său Alexandre Tsipko.

Nimic, însă, nu l-a predispus pe Mihail Gorbaciov la rolul de revoluționar. Ce-i drept, fiul unui tractorist dintr-un sat din regiunea Stravopol, din nordul Caucazului, marcat de invazia nazistă și deportările staliniste, botezat pe ascuns, a fost primul lider sovietic care a făcut studii universitare! A învățat dreptul la prestigioasa facultate din Moscova, leagănul elitei țării. Și își cultivă mintea deschisă prin mai multe călătorii, datorită cărora poate compara, fără însoțitor, nivelul de trai al occidentalilor și cel al  ”homo sovieticus”. Extrem de rar pentru un viitor lider!

 

Un lider educat, dar docil

 

Cald și vorbăreț, însoțit de o femeie elegantă, este o ființă umană pierdută în cercurile sovietice compuse exclusiv din „gerontes”. Totuși, timp de treizeci de ani, va fi mai presus de toate un ”apparatchik” docil și își va păstra limba groasă de lemn. Acest lucru nu l-a împiedicat să creadă până la capăt în posibilitatea partidului de a se reînnoi din interior. Deși recunoscând că este prizonierul dogmelor asimilate din copilărie, deplângând sfârșitul URSS și neîncrezător în piață, ale cărei mecanisme economice, de fapt, îl vor ocoli mereu. Pe scurt, cariera sa ar fi putut fi aceea de slujitor prudent al Brejnev ”zastoi” (stagnare), secretar al diferitelor comitete cu confesiuni abstruse, apoi membru al comitetului central în 1971, urcat la Moscova datorită morții suspecte a mentorului său,  Kulakov, în 1978, să preia conducerea politicii agricole. Înainte de a intra în Biroul Politic, doi ani mai târziu, grație protecției unui ideolog stalinist, Suslov, dar și, paradoxal, a liderului „tinerilor turci” modernizatori, șeful KGB-ului, Iuri Andropov.

 

„Glasnost” și „Perestroika”

 

Punctul de cotitură poate fi aici. Acesta din urmă, după fiasco-ul afgan, la originea primei fracturi între lideri,  el speră să modernizeze țara la nivel tehnologic pentru a salva influența Partidului. Mihail Gorbaciov își împărtășește convingerile. Așa se face că, după scurta domnie a lui Andropov și interludiul muribundului Cernenko, el a aderat în mod firesc la postul de prim-secretar al Partidului Comunist în martie 1985. A știut atunci, ceea ce occidentalii au vrut să ignore, că regimul este  ”șah- mat”. Cu ani înainte, memorandumul secret de la Novosibirsk le-a dezvăluit liderilor decăderea ireversibilă a infrastructurii, decalajul tehnologic în creștere cu Occidentul, corupția la toate nivelurile, „nu-mi pasă” al unei populații care s-a refugiat în apatie și sarcasm pentru a supraviețui. Productivitatea a scăzut de fapt de la mijlocul anilor 1970. La acestea se adaugă și costul insuportabil al relansării cursei înarmărilor declanșat de proiectul Războiul Stelelor al lui Ronald Reagan. În acest naufragiu, Partidul nu mai are de ales. „Pur și simplu nu putem continua să trăim așa”, rezumă Mikhaël Gorbaciov de îndată ce a venit la putere, la doar 54 de ani.

 

Proiect Star Wars

 

Așa cum Lenin a lansat NEP, introducând o doză homeopatică pe piață pentru a salva experiența sovietică, el are mandatul de a injecta puțină eficiență. Dar prima sa încercare a fost un eșec răsunător, ca și campania sa autoritară împotriva alcoolismului. Imposibil de „angajat” când noțiunea de inițiativă a fost ștearsă de trei sferturi de secol de totalitarism. Gorbaciov realizează că „perestroika” (restructurare), devenită un cuvânt de cult al anilor ’90 datorită lui, are nevoie de mobilizarea „maselor” și că, prin urmare, nu mai este posibil să negăm problemele. Acesta este începutul lui „glasnost”, un alt cuvânt gorbavian. Astfel, mai presus de toate, a spulberat cu brutalitate iluziile pe care rușii le aveau cu privire la tehnologia lor.

 

Cutremurul din 1989

 

Timp de trei ani, reformele economice au rămas extrem de timide, provocând o criză profundă a finanțelor publice și agravând lipsurile! Într-adevăr, Gorbaciov nu vrea să meargă prea departe. El se opune ideologic proprietății private asupra pământului, nu intenționează să privatizeze industria pe scară largă și propune doar ca prețurile să nu mai fie stabilite de Gosplan! Urmând o strategie de tip „un pas înainte, doi pași înapoi”, el a dat angajamente conservatorilor și a renunțat la câțiva dintre aliații săi liberali.

A urmat apoi cutremurul din primăvara anului 1989. Mihail Gorbaciov, care, în mod ironic, nu fusese ales în viața sa cu vot liber, a autorizat primele alegeri „competitive” din blocul sovietic. Au dispărut victoriile unui singur candidat cu 99,99% din voturi. El spera astfel să-i dezmorțească pe ultimii brejnevieni și să vadă apariția, pretutindeni în URSS, dar și în Europa centrală unde KGB-ul îi împinge discret pe comuniști reformiști, micilor Gorbaciov, reformiști dar devotați regimului.

El este auzit peste așteptările lui. În Europa Centrală, cortina de fier se deschide în iulie la granița austro-ungară și  un val de candidați la plecare se repezi. Zidul Berlinului se prăbușește în noiembrie, iar ”piesele de domino” europene ale imperiului se prăbușesc înainte de Crăciun. Gorbaciov, și aceasta este măreția sa, refuză să se opună inevitabilului, așa cum unii generali îl îndeamnă totuși să facă. El acceptă reunificarea Germaniei, fără să se agațe mult de dorința lui de a o vedea să părăsească NATO în schimb. S-a mulțumit cu ajutorul financiar substanțial din partea Helmut Kohl, care s-a evaporat în circuitele impenetrabile ale birocrației ruse.

 

„Am distrus fără să construim”

 

În toamnă, cu prețul unei amenințări foarte explicite cu o lovitură de stat militară, independenții regimului l-au forțat deja pe Mihail Gorbaciov să abandoneze planul Chataline, un program radical de reforme economice, care, de altfel, l-a determinat pe prietenul său și liderul liberal Eduard Shevardnadze să demisionează în semn de protest. Criza economică s-a înrăutățit din nou în vara lui 91 și lovitura de stat din 20 august nu a fost așadar o surpriză.

În arest la domiciliu în Crimeea pentru cele mai lungi 59 de ore din viață, Mihail Gorbaciov va trebui, așadar, să lase inamicului său, Boris Elțin, sarcina de a apăra realizările reformelor, stând pe un tanc și cu sprijinul regimentelor armatei. Elita KGB, el din nou. Omul care se întoarce, slăbit, la Moscova și-a pierdut atingerea. Bând potirul până la  golire, președintele URSS a fost forțat de Boris Elțin și omologii săi din Ucraina și Belarus să semneze în decembrie dizolvarea Uniunii Sovietice. „Am distrus fără să construim”, notează el cu amărăciune înainte de a se retrage.

Lăudându-se încă cu prietenia marilor acestei lumi, dar neștiind de disprețul pe care i-l arăta o populație confuză care îl asociază cu prăbușirea imperiului uitând destul de repede că îi datorează libertatea, el este  prezent la alegerile prezidențiale. din 1996. Este conceput într-adevăr ca un recurs față de erorile și ”rachetul din epoca Elțin”, dar este umilit de un scor de 0,5 la sută. Reciclat în circuitul vorbitorilor internaționali, pentru a suplimenta o pensie de 40 de dolari pe care nu o completează ca alți lideri de rând ruși prin delapidare, își cultivă amărăciunea în Memorii. Nu a repetat el adesea „nu există reformatori fericiți”?   Articol realizat de  Yves Bourdillon, de la  ziarul  ”Les Echos” (Franța)

 

”Ceea ce m-a însoțit toată viața a fost dorința și spiritul de victorie.”

”Trebuie să trăim și să apreciem că avem timp și responsabilitate. Este foarte important. Și în acest sens, încercați să vă dați seama și să transmiteți ceea ce am reușit, ceea ce merită să fie continuat. Și ceea ce nu este necesar, într-adevăr…”      MIHAIL   GORBACIOV