Cronică la Festivalul de ”Datini și obiceiuri strămoșești” Comănești, desfășurat la 30 Decembrie  2022

 

 

Inima orașului Comănești  deodată  se umple. Oameni de toate chipurile, de toate hainele, de toate sufletele au venit astăzi la sărbătoarea din munți. Vuiește pădurea. Goanța tresaltă. Dincolo de verticala blocurilor, pe crestele sărace curg de-a dura raze. E și nu e…iarnă!

Pe scenă, o voce anunță prezența mai multor delegații de pe toate meridianele globului, dar și faptul că Radio România Iași face posibilă vizionarea spectacolului oriunde în lume, dacă accesăm site-ul televiziunii sau pagina oficială de facebook. Până să înceapă parada, sunt poftiți pe scenă membrii Ansamblului ”Comăneștenii”, coordonați de tânărul și vizionarul profesor Robert Olaru. Moment de glorie și lumină! Șapte mlădițe cu glas curat, alături de contrabas, tobe, patru viori, două saxofoane și un acordeon împodobesc atmosfera cu voie bună: colinde și cântece patriotice: „Mă mândresc cu neamul meu!”. Port bundița unchiului meu – tezaur de familie – și ochii îmi tremură. Da, mă mândresc! Dar, mai lesne, mărturia versului este evenimentul de astăzi. Ne mândrim cu tradițiile noastre și continuăm să le facem cunoscute copiilor noștri, dar și celor de alt neam, ca să descopere inima românului!

După doi ani de pandemie, dorul de revedere a stârnit omenirea, câtă frunză și iarbă! Alunecă în foaie umbră și soare. Jocul ursului răzbate de departe. Toți așteaptă cu nerăbdare! Bucuria strămoșilor (tainică legătură cu zeii dacilor)!

Parada a pornit! Vedete de poveste, șase cai măiaștri, cu galoși tăbăciți de Creator! Un lung șir de oficialități, apoi coloana începe cu ”Ursul din Leorda”; canafii înroșesc tabloul. Deschide cuvântul  interpretul de  muzică populară Tudor Atomi care subliniază că o sărbătoare românească trebuie să înceapă cu o melodie specială: ”Nu uita că ești român!”. Răsună o voce puternică, gravă, cei puțini nori se împrăștie, deasupra-i un adânc senin.

 

Spectacolul depășește puterea cuvântului!

 

Dar urșii… mă întorc cu privirea spre paradă. Dragostea de tradiție de la cele mai mici vârste! După ceata din Leorda, urmează ”Banda lui Bujor” din Asău, ”Mugurașii” din Agăș, ”Capra”de la Palanca. Bucuria bogăției și diversității portului popular. Intră pe platoul brodat cu iarba nepotrivit de verde ceata urșilor din Lăloaia. Îî admir și mă las purtată de ritm. Ca una ce am trăit experiența aceasta, pot spune că te îmbraci cu o putere pe care mai înainte nu știai că o ai. Citesc pe chipurile oamenilor: public și participanți deopotrivă, bucuria imensă pentru tot ce se întâmplă azi, pentru acest festival-fenomen după care am tânjit toți în perioada celor doi ani de tăcere durută pe sufletul nostru.

Urmează ”Ursul lui Gavrilă” (cunoscut și ca ”Tata Ursului”) – greu încercat anul acesta – prezent cu o ceată impresionantă. Fantastic curaj să joci pielea de urs la o înălțime de aproape doi metri! Spectacolul depășește puterea cuvântului! Simple sau pictate, dobele pecetluiesc deopotrivă magia ritmului. Fete și băieți, oameni de toate vârstele s-au metamorfozat după chemarea străbună: indescifrabilă legătură cu sacralitatea elementului sălbatic și puternic. Ursul – rege al munților!

Ceata urșilor din Vermești intră ordonat în cadru… să-i tot privești! Surprind o tânără cântând la fluier. Ceata nu-i doar despre URS! Comandanții au vestimentație meșteșugită atent, împodobită dichisit ce diferă de la o ceată la alta. Apoi sunt măștile tradiționale care ascund falnici ciobani din munți (simbol al transhumanței) și desigur celelalte măscături, cu rolul lor de a alunga spiritele rele ( întruchipează creaturi mitice. Aici cetele sunt cât se poate de creative!). Defilează și o a doua ceată, tot din Vermești, ”Urșii lu` Spătaru”. Simplă opinie: până acum, aceasta mi se pare cea mai bogată! (număr de urși). Vom vedea cine joacă mai frumos și la final, cine câștigă trofeul!

Pentru prima dată la Comănești, ”Capra” de la Neamț se remarcă prin bătaia unică. Ceată formată din Capră, Călușari, dar mai ales, urși cu o ”blană” și un joc complet diferit de tot ce-am văzut pe la noi (Valea Trotușului). Bravo! Diversitatea face deliciul spectacolului. Ceata de la Șipoteni, care a reprezentat zona noastră tocmai în capitală, își etalează urșii. Fluierul tradițional creează un tărâm sacru în armonia dobelor. Urmăresc cu admirație și mândrie: câtă diversitate într-un petec de pământ. Din același oraș, Comănești, dar din cartiere diferite, fiecare grup are bătaia ritmului și comenzile unice, specifice, adaptate la nume și povești din cele mai fascinante! (Leorda, Lăloaia, Vermești, Zăvoi, Șipoteni).

Se prezintă și Ceata  Urșilor   din  Dofteana, care are un element distinctiv: copiii cu coif, probabil personaje anume, a căror nume îmi scapă, dar pentru care zăbovesc din condei preț de câteva minute. Sunt frumoși! Doboșarii au și ei coifuri decorate minuțios. Ultima ceată de la paradă, ”Urșii din Zăvoi”, umple perimetrul alocat defilării, de la cel mai mic, la cel mai mare. Ancorat în ritm cu toată ființa, un mic doboșar poartă foc în obraji. Dragostea de tradiții se transmite la orice nivel (orice personaj: am văzut de-a lungul zilei urși, doboșari, dar și comandanți cu vârste preșcolare. Ce mândrie pe chipul lor!)

Parada se încheie cu faimoșii „burtoși” de la Enăchești, personaje pline de savoare și comic, alături de „Capră”, formație deosebită cu mascați îmbrăcați în…clopoței (joc specific zonei). Odată eliberat spațiul dinaintea scenei, marea de oameni a luat cu asalt tot perimetrul. Stau toți lipiți unii de alții, ochi și urechi la scenă…

Ia cuvântul domnul primar al orașului Comănești, Viorel Miron, care mulțumește pentru prezență delegațiilor din America, Elveția, Spania, Olanda, Portugalia, Italia, Ungaria și Japonia, menționând că acest festival de datini și obiceiuri, ajuns la cea de-a XXV-a ediție, este unic în România , dar și în lume! Pornim cu o veste excepțională, aceea că orașul Comănești a fost declarat stațiune turistică de interes local începând cu data de 28 decembrie 2022.

Ni se prezintă juriul, care este alcătuit din: preoții Alexandru Maxim, Costin Milon, referent cultural Constantin Chirilă, George Vancu (de la Radio Iași) și Răzvan Banu.

Răsuflu cu greu, vântul pișcă pomeții. Încerc un gest de încălzire a mâinilor, fără succes. Mărturisesc că reușita cuvintelor mele de până acum se datorează poziției strategice avute. Am avut șansa să urc într-unul dintre turnurile de metal special amenajate pentru cameramani. A meritat sacrificiul. Tabloul e unic!

 

Începe Festivalul!

 

Cei trei prezentatori: doamna Geta, doamna Brândușa și domnul Tudor Atomi, invită pe scenă ”Păunașii” din Poduri. Eu mă retrag; ei de-abia încep. Sărbătoarea unei văi întregi! Rupți din povești, din acuarela marilor pictori: opinci legate strașnic, și bonde, și suflete românești. În timp ce cobor treptele amețitoare ale turnului, prind în palme o urare personalizată adresată de către urători , domnului primar  Viorel Miron: ”Că multe proiecte are, / Face Comăneștiul floare!”. Drept ai vorbit! Orașul nostru e o floare!

Timpul meu nu s-a coordonat cu timpul lumii… E musai să plec, Massaro de Bacău e la oră fixă, dar …nu pot! Cântecul fluierașului nu mă lasă! Cât mă frământ eu cu gândurile mele, „Ursul din Leorda” intră cu forță pe scenă: „Foaie verde și-o lalea / Ăsta-i urs din Leorda!”, care a și ajuns ”Foiliță de dudești / Pe scenă la Comănești”. Fug cu gândul la Eliade, într-o sinergie dintre sacru și profan. Mai mult sacru, mistic, un ritm ce pătrunde în labirintul ființei, fără să te mai saturi din a-i privi. Blana de urs lucește în marginea razelor de soare. Peste toate acestea, o vreme frumoasă (nici vântul nu mai bate așa tare în buza scenei)! Final cinematografic: uniți, aliniați pe trei rânduri, capetele urșilor ațintite spre juriu și-un ritm unic ce arăta sfârșitul jocului. Mânați de o supraputere, oamenii joacă pielea cu tot focul, cu toată ardoarea, eliberând către public înmiit forța sa, ca o putere exponențială ce nu încape în cuvânt. Bătaia dobei șerpuiește pe nevăzute pământul și urcă pe tălpile trăitorilor de sărbătoare. Ritmul este susținut pe iarba jumătate uscată. Azi, după doi ani, am renăscut! Ursul îmi curge prin vene, ca un alter ego de care nu vreau să mă lepăd, ci căutând să-l făuresc și-n sufletul pruncilor mei!

Nu mă înduplec să plec, recalculez minutele în minte și stau pironită înaintea scenei. Văd, ascult și …scriu …și visez! Urcă Ceata Lăloaia: mândria cu care comandantul mânuie pleaftura denotă profesionalism. Urșii curg. Totul este despre atitudine, despre glas, de la primul, la ultimul: „Mă gândii alaltăseară /  Ca să fac o nebuneală / Am scos urșii din pridvoare / Coborându-mă la vale…” N-aș fi plecat pentru nimic în lume: Patima ursului ! (în anii copilăriei mele, crăpau pietrele de ger, dar nu mă clinteam de lângă scenă, ș-apoi, în mulțime, ne încălzeam reciproc!)

Ca o tresărire, din când în când întreb în stânga, întreb în dreapta, cam cât mai e ceasul. Când aș fi gândit că totuși, trebuie să plec, se anunță ”Ursul lui Gavrilă”. Cu atâta poveste pe sufletul lor, nu puteam pleca fără să-i ascult. Profund subiectiv, mă las dusă de cântecul fluierului cu pași de baladă populară. Dobe cu chipuri de urs animă intriga povestirii care curge înaintea ochilor noștri. Multe sumane de cioban, măști deosebite, ceata din Asău se întinde pe scenă și chiar în fața scenei, aproape de juriu. Cu cât joacă mai aproape, cu atât mai mult te transpui în personaj, în ritm, în dans. Deseori am înghețat de frig, deseori am râs , deseori am visat, dar niciodată n-am plâns la jocul ursului. Anul acesta, însă, a fost altfel: „Să-l caut pe Tata Urs / Care dintre noi s-a dus (Daniel Nicodim, cel care și-a dăruit întreaga viață pentru Ceata ”Ursul lui Gavrilă” din Asău..) / Cu ceata străbunilor / Joacă-n fața sfinților!”. Comandantul, împotmolit în durerea versului, a lăsat ursul să joace ultimele comenzi. Bravo, Asău! Mergi înainte! Tata urs se bucură din cer! Moment culminant: jocul de la înălțime! „Foaie verde merișor /  Hai acasă, puișor!”.

 

”Fericire și mândrie”, ”Dragoste”, ”Forță regală”…

 

Cu lacrimi atârnând rebele, m-am urnit spre casă și eu. Am plecat din fața scenei, croind cu greu drum prin mulțime. Dar nu puteam trece pe lângă atâtea personaje fără să culeg câteva mărturii.

Budacă Alexandru, la doar 9 ani, a urcat pe scenă alături de bunici, Lenuța și Mircea Budacă, și de Spiridon Gheorghiță, toți din Apa Asău, ducând mai departe tradiția plugușorului și ”Banda lui Bujor”. Bucuria lui sunt „versurile populare” pentru care are dragoste și admirație.

Ajungând printre urși, am cunoscut-o pe Rebeca Potoroacă, care are 15 ani și joacă de la vârsta de 3 ani! La întrebarea „Ce simți atunci când joci pielea de urs?”, cuvintele ei au fost: „Fericire și mândrie că ducem tradiția mai departe(…) Tata m-a inspirat!”. Alexandra Stan, o altă ursoaică, tot din ceata lui Gavrilă, ce joacă de 9 ani, deci de la 16 ani, mărturisește că a fost inspirată de gașcă, iar membrii cetei îi sunt ca o a doua familie: ”Simt dragoste pentru tradiții și pasiune. Mai mult decât fală, jocul ursului e în sânge!”. Ca un gest de respect față de cel ce a creat ceata din Asău, mulți dintre urși purtau tricou cu fotografia lui Tata Urs.

Florin(35 de ani), un urs din ceata Leorda, care joacă de la 8 ani, învățăcel al domnului Fănică Hanganu, conchide emblematic cu un răspuns scurt, dar cuprinzător: ”Simt forță, forță regală!”

Ies din mulțime. De pe scenă răzbate un cântec din tradiția ”Caprei” învălmășit cu forfota oamenilor. Am plecat, dar inima mea e sus în turn, se uită la festival. Ce zi frumoasă și câtă poveste! Mama-urs, ursul cronicar. Ce n-am văzut , n-am mai scris. Dar pentru ce citiți, fiți siguri că am fost acolo mai mult decât pot să-mi închipui!

”Foiliță de arțar, /  Am fost urs și cronicar!”   Mădălina Andreea Miron, Comănești

 

Comentarii:

Constantin Chirilă, Comănești

Felicitări Mădălina! Cronicarul Grigore Ureche ar fi invidios pe tine că  nu a prins vremea datinilor la Comănești!

 

Ionica Bandrabur, Slănic Moldova

Un mare BRAVO! Felicitări sincere, Mădălina!

 

Simona Buzatu, Dărmănești

Am citit cu drag și emoție prezentarea ….oricine citește, simte și ” vede” spectacolul descris cu multă măiestrie lingvistică, plin de trecut,prezent și cu siguranță…viitor! Felicitări!

 

Mihaela Băbuşanu, Bacău

Felicitări, Mădălina!

 

Diana Albu

Felicitari pt articol! Complet si complex!