PARTEA A DOUA A INTERVIULUI REALIZAT CU INTERPRETUL ONEȘTEAN GEORGE AUGUSTIN ȘTIRBĂȚ
– Surprizele au continuat…
– Da! În clasa a zecea, m-am trezit într-o pauză cu doi adulți că mă cheamă in curtea Liceului ”Dimitrie Cantemir” din Onești. Erau doi instrumentiști, componenți ai uneia din cele două orchestre care cântau seară de seară- în Hotel Trotuș. Ma auziseră intr-un spectacol la Casa de Cultură și m-au întrebat dacă nu vreau să fiu solist profesionist. Aveam 15 ani. Cântam deja cu Orchestra ”Doina Trotușului”. Îmi ofereau șansa de a cânta seaă de seară și de a câștiga…foarte mult! S-au prezentat în aceeași seară la domiciliul meu și a durat câteva săptămâni să îi convingă pe ai mei să își lase singura odrasla sa presteze in “local”. Țin minte că tata venea și mă lua acasă de la program cu motoreta, trebuia să străbat tot orașul! Când tata era schimbul 3, mă conduceau acasă instrumentiștii. Așa am intrat în acea lume! Cântam cu oameni valoroși, cu atestate. Nu se putea cânta oricum și de către oricine în acea perioadă. Iar eu eram un copil încă și am avut șansa să învăț de la niste muzicanți extrem de buni. Abia atunci am diversificat repertoriul, începând să schimb ușor macazul spre muzica modernă. Elvis, Beatles, Iglesias, Queen…
– A venit întâlnirea cu Florin Bejan…
– De la Hotelul ”Trotuș”, la 18 ani, m-a “pescuit” pianistul Florin Bejan, cu care am început adevarata ucenicie în muzica modernă, șlefuindu-mi gusturile și definitivându-mi stilul de interpretare. Atunci am aflat cât de importantă fusese ”baza de folclor” cu care începusem. Am descoperit facilitatea cu care puteam improviza și Florin a încurajat-o! Pentru că și el improviza. Instrumental! Atunci am aflat că înainte de a ști, dintotdeauna îmi plăcuse arta improvizației, fundamentul jazz-ului. Am cântat cu Florin Bejan câtiva ani, în formula de duo, câteodată trio, cu un chitarist alături. Până când m-am alăturat unui alt band de evenimente alături de care am activat alți câțiva ani, până am inițiat primul meu proiect, un trio, alături de doi tineri, Robert Benedic, pian și Marius Boghici, chitară. Cu mici intermitențe, Marius a fost alături de mine mai bine de 20 de ani pe scenă. Ciprian Gurgu a luat locul lui Robert prin 2000, deci vreo 20 de ani de colaborare cu cel mai talentat keyboardist și prieten, de care doar faptul că m-am decis să mă mut definitiv din România m-a despărțit!
– Și a mai fost ceva :”Școala Vedetelor”!
– Da, în 1997, când eram student la Psihopedagogie, am luat selecția la București în ”Școala Vedetelor”, inițiată de Titus Munteanu la Televiziunea Română. Proiectul se născuse de puțină vreme și avea un succes răsunător! Acum se extindea! Am fost acceptat, doar că mi s-au impus niște condiții pe care nu le-am acceptat eu. Aveam o variantă mult mai bună atunci pentru mine, eram în proiectul cu Florin Bejan, care îmi dădea mai multă satisfacție și mai multă libertate. Și asta a contat mai mult pentru mine decât “faima” pe care în mod sigur aș fi căpătat-o acceptând acele condiții. Privind în urmă… NU REGRET NIMIC!
– Ce căi ale străinătății ai urmat?
– Era în anul 2004, acesta fiind primul an în care am ales să plec pe vas de croazieră ca solist. Cu Marius Boghici și cu Ciprian Gurgu alături. După ce am început un contract pe un vapor de croazieră în Miami / Florida / USA, am decis să plec de pe vapor, să nu termin angajamentul. Am plecat în New York, la niște amici stabiliți acolo și sansa a făcut ca printr-un alt concurs de împrejurări favorabile să ajung să cânt în Times Square Brewery pentru câteva luni. Ăsta e un alt capitol despre care aș putea vorbi mult. Mult prea mult! Am mai trăit o experiență unică în 2008, când regizorul Tudor Giurgiu a realizat un documentar artistic pentru HBO…
– În anul 2009 ai participat la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, unul din cele mai puternice festivaluri din România. Cum a fost la acest festival, cu ce gânduri ai urcat pe scenă, fiind în fața unui juriu format din personalități ale muzicii ușoare românești? Îți amintești ce melodie ai interpretat?
– Da! A fost o creație proprie! “Nicio altă dragoste”. Încă se mai poate vedea videoclipul filmat la această piesă, in acel an, pe canalul meu de YouTube. Clip realizat de echipa lui Tudor Giurgiu. Care cu o săptămână inainte filmase cu Bănică Junior! În același an a participat la Festivalul de la Mamaia și Alexandra Stan, cu un parcurs fulminant după… Ea ”a rupt” topurile dance pe tot mapamondul!
– Au trecut anii și… în aceeași ”corabie a muzicii”, ai urmat calea străinătății. Care au fost cele mai sublime momente pe acest drum? În străinătate ai cântat în concerte cu nume cunoscute ale muzicii, noi remarcând colaborarea cu Antonio Socci…
– Oh, Antonio e un prieten acum, îndrăznesc să spun! Un muzician desăvârșit, dintr-o familie cu ”pedigree în muzică”, tatăl său fiind de asemenea un mare muzician și dirijor de jazz, recunoscut în Albion. Antonio e și un manager extraordinar, impresariind artiști in UK. Ne-am cunoscut întâmplator! M-am dus la un club de jazz din orașul in care locuiesc acum, unde cânta într-o formula de trio, cu un pianist și un baterist. Am stat în primul rând și la prima pauză au venit la mine să mă întrebe la ce cânt. Că au văzut / remarcat că “trăiam” fiecare piesă muzicală! Nu am scăpat până nu am cântat cu ei în partea a doua a programului. Standarde jazz. M-au chemat pentru o piesă, am plecat de pe scena după interpretarea a cinci! Acum Antonio e gata să mă reprezinte ca impresar și eu încerc să încropesc o trupă cu care să mă ridic la standardele respective. Am proiecte de solo sau duo cu Raluca, soția mea. Dar intâlnirea cu Antonio Socaci e pur și simplu o șansă pentru NexT Level! M-am intersectat cu câteva nume cu renume autohtone in diverse ocazii. Mai ales când am locuit pentru aproape un an în New York, in 2004. Cu unii am legat prietenii. Iar cea mai mare șansa și onoare a fost să deschid cu trupa mea la două festivaluri de vară, o dată pe Mircea Baniciu și altă dată pe Holograf! (Va urma)
Interviu realizat de Ion Moraru