La Moinești a fost lansat romanul „Irina – pasiunea de a fi”, ce-l are ca autor pe  prof. Gheorghe Jan Iscu

 

„Mă gândesc la cât de frumoasă este viața, acest dar unic și minunat de la Dumnezeu și cât de minunat ar fi dacă nu ne-am face-o unii altora noi înșine mai puțin frumoasă!”   Prof.  Gheorghe  Jan  Iscu,  Moinesti

Ori de câte ori revin la Moinești,  la  Biblioteca Municipală ”Constantin Lovin”, inima mea se umple de o profundă mulțumire, ca o scânteie adusă lui Dumnezeu. Sala e plină, mă așez în grabă profitând de ultimele cinci minute de agitație… Mă însoțește fiul meu, Ioan, căruia doresc să îi insuflu dragostea pentru carte, pentru cultură. Evenimentul debutează cu prietenești salutări și prezentarea oamenilor deosebiți pe care autorul, domnul Gheorghe Jan Iscu, îi are alături într-o așa zi de sărbătoare.

Punem început bun lucrării noastre, așa încât un sobor de preoți se pregătesc să oficieze o slujbă de pomenire a personajului principal al cărții lansate astăzi (”Irina –pasiunea de a fi”). Gândul readuce lumini în tresărirea pulsului, dragi amintiri de la frumosul eveniment de redenumire a bibliotecii moineștene, întâmplat anul trecut. Marele merit al autorului Gheorghe Jan Iscu este acela de a înveșnici, prin scrierea cărții, destinul unui personaj deosebit. Doamne, Fii cu noi și Iartă-i adormitei roabei tale Irina tot ce a greșit cu sau fără voie în această scurtă călătorie pe pământ!

După slujba religioasă pentru cei adormiți, urmează o rugăciune scurtă pentru cei prezenți. Mulțumesc, Doamne, pentru că azi sunt aici. Răspunzând la chemarea lecturii, descoperim chemarea divină. Pe ramul pleoapei mișună o lacrimă. Nu știi niciodată către ce te îndrepți, dar știi spre ce sens ai pășit!

Alături de noi erau și părinții Irinei: două chipuri cu lumina odihnită în ochii peste care a nins suferința cea mai cruntă ce-o poate cunoaște un om pe pământ. Iulian, verișorul Irinei, ne împărtășește în câteva cuvinte emoția sa: ”Irina are puterea de a strânge alături oameni valoroși chiar și acum, când este în cer (…) și ne arată că frumusețea este eternă!”, apoi, cu deosebitul talent de tenor, ne cântă cu voce de înger: „Așteaptă-mă diseară la fereastră/ cu ochii triști…”. Vibrează sala, respir cu teamă, ca nu cumva să spulber solemnul minut. Ochii mamei se umezesc…

 

O   epopee a  locului

 

Grație unei amiciții consolidate de-a lungul anilor, autorul îi face domnului Culiță Ioan Ușurelu, directorul Editurii ”Salonul literar” (unde a apărut cartea), o introducere cu umor, numindu-l „Ștefan cel Mare de la Vrancea”. Salutul invitatului a stârnit un braț de aplauze melancolic: „Să trăim mulți ani în pace și libertate!”. Apoi, domnia sa a formulat un îndemn autorităților de a îmbogăți peisajul urban cu o statuie, luând în discuție importanța promovării reperelor cultural-artistice. I-a acordat laude bine meritate scriitorului Gheorghe Jan Iscu, care a pus în lumină această zonă prin operele sale, aducând faimă zonei. Apoi, a lăudat deopotrivă pe cel care a prefațat cartea „Irina, pasiunea de a fi”, susținând că Petre Isachi este cel mai mare critic literar contemporan din Moldova.

De aici încolo, domnul Ușurelu își asumă rolul de moderator al evenimentului. Se aduc mulțumiri echipei Eugen și Lili Ungureanu și ing. Adrian Racoș de la Televiziunea literară și se prezintă ceilalți membri ai prezidiului.

Aflăm câteva perspective asupra romanului lansat: cartea de azi este despre viața unui intelectual cu destin tragic. Autorul, din dorința autenticității, prezintă de-a lungul firului narativ două nunți: la Poduri și în Gorj, ceea ce face ca volumul să constituie un material prețios pentru folcloriști. Aici se vede interesul pentru om și pentru carte. Moderatorul încheie astfel: „E orală toată cartea! El a dăruit munca și talentul său comunității”, apoi invită la cuvânt prefațatorul. Domnul Petre Isachi  mărturisește că, deși cartea e „aparent banală, poate fi asimilată mai bine de un ochi străin.”, ea îți oferă o „stare de spirit unică. Mitizează cea mai importantă instituție din stat, familia!”. În viziunea sa, autorul este „omul etern care se creează pe sine și creează pe ceilalți. (…) pasiunea de a face în coeziune cu pasiunea de a fi. Familia, în toată complexitatea ei, reactualizează această temă. Supratema cărții este iubirea. Din nefericire, nu toți suntem capabili de a iubi. Sacrificiul Irinei este suprem! Romancierul creează o epopee a locului. (…) Biblioteca este și ea o creație a lui Dumnezeu! Irina va rămâne în mitologia locului. Părinții trebuie să fie mândri! A fost miraculoasă capacitatea ei de sacrificiu”. În final, criticul Petre Isachi semnalează tendința didactică a autorului care vrea să ne învețe iubirea necondiționată față de loc și față de personaje.

Urmează un intermezzo muzical susținut de unchiul meu, acordeonistul Ionel Stan. Azi, noi, metaforiștii, fără să bănuim câtă emoție vom descoperi, ne-am pornit la drum, răspunzând invitației domnului Gheorghe  Jan Iscu, el însuși devenit membru al Grupului de literatură și artă „Metafore comăneștene” de curând. În glas cu solistul, spun și eu că „M-or troieni cu drag aduceri aminte” pentru această zi.

Am luat cuvântul cu emoție, transmițând un îndemn: ”dăruiți această carte unei persoane dragi care se confruntă cu lipsa de curaj. Irina e o lecție pentru noi toți!”

Am avut onoarea să îl precedez la cuvânt pe scriitorul Ion Fercu, cel care a câștigat Premiul ”Ion Petrovici” al  Academiei Române pentru cartea sa: „Prin subteranele  dostoievskiene”. Domnia sa a pornit într-un periplu de trimiteri, cu idei filozofice profunde, amintind de „Fabula existențială” (Șt. Afloroaiei). „Există o distanță între a exista și a fi (…) Ioane, m-ai eternizat, spune copacul.”, cuvintele sale întărindu-ne gândul că volumul lansat este un câștig pentru literatura română. Îl numește pe autor „un Creangă postmodernist”, demonsrându-și afirmația prin prezentarea unor fragmente din romanul „Capcana” al domnului Iscu și ale unor fragmente din opera lui Ion Creangă, comparație din care reiese umorul grozav de care dau dovadă ambii autori.

 

Un destin la poalele sfințeniei (amintiri cu Irina)

 

După un rând de felicitări inimoase, moderatorul îl elogiază pe antevorbitorul Ion Fercu:„Mă bucur că vă sunt contemporan!”. Invitația de a vorbi este adresată și publicului, motiv pentru care se înscrie la cuvânt doamna Grigoroiu. În cuvinte simple, ea spune: „Tot ce faci pentru tine nu rămâne. Rămâne ce faci pentru alții! Irina este un personaj care aproape că nu poate fi categorisit,(…) ea e un personaj pretext”. Reprezentând Fundația Culturală  ”Urmașii Răzeșilor Găzari de pe valea Tazlăului Sărat”, ea a îndemnat la a păstra ceea ce mai avem, felicitându-l pe autor, apoi a făcut scurte precizări cu privire la neamul Isculeștilor (foarte dens în comuna Poduri și împrejurimi) , vorbind totodată și despre familia Irinei.

Domnul profesor Constantin Țăranu, Președinte de Onoare al Grupului de literatură și artă „Metafore comăneștene”, profund marcat de încărcătura emoțională a evenimentului, a rostit câteva cuvinte, mărturisind că și-a făcut o impresie deosebită dobândită cu prilejul unei călătorii în ținutul podurenilor.

Se ridică apoi, din sală un bun prieten al Irinei, care, cu lacrimi în ochi, a destăinuit întâmplări din anii studenției și a mărturisit despre bunătatea ei, ce  era peste marginile înțelegerii. Ea l-a ajutat în momente grele, când și el aflase că pruncul său are cancer. Mamă a doi copii, dintre care unul bolnav de tetrapareză spastică, Irina a înțeles și a ajutat multe alte familii ce s-au confruntat cu necazuri de acest fel, permanent călăuzită de o nădejde ancorată într-o credință de aur.

Despre faptele mărețe ale personajului a adus mărturie și părintele Mănăilă, care i-a fost coleg de facultate:„A plecat cu gândul la Ștefănuț, despre care spunea că este îngerul ei! Pentru mine, Irina era o pagină de Evanghelie, o predică, însăși viața sa. Prin ea am reușit să vindec multe suflete, dând-o ca exemplu!”.Cu un strop… de meditație în sală vine Ionel Stan, el interpretând  „cea mai mândră floare dintre flori” (versul cântecului).

Se ridică în clipa următoare tatăl Irinei, care cu greu stăpânește tumultul din ochi: „E greu să poți vorbi în fața unui fapt împlinit! Străbunicul ei, Alex Șova, era foarte inteligent. Pe el îl moștenea. A mers cu bunica ei în multe pelerinaje, așa s-a apropiat de Dumnezeu. A luptat cu multe cutume ale societății, a cheltuit mult cu operațiile, a suferit mult, apoi a mers în toată țara, a luat sfat de la marii duhovnici și a avut curaj să facă un al doilea copil, pe Sofia-Maria (care este perfect sănătoasă). A fost discriminată în spital!” Toate suferințele prin care Irina a trecut cu siguranță au ajutat-o să primească cununa muceniciei.

La acordeon, Ionel Stan, dă glas din glasul celei care nu mai este: „Mamă care mi-ai dat viață” – elogiu părinților îndurerați.

În final, autorul cărții lansate, profesorul Gheorghe Jan Iscu vine în atenția auditorului cu un text de curând plămădit la streașina condeiului: „La Copita Căprioarei” – „Veniți, fraților, haideți, prieteni, cu mine, (…) veniți să vedeți și dumneavoastră cum timpul se comprimă în momente de neuitat!”.

Domnul Culiță Ușurelu conchide :„Autorul este atât de prolific, încât ne vom revedea curând! Astăzi a fost o lecție de viață!”, însă cununa evenimentului o constituie citirea procesului verbal realizat de cronicarul Ion Moisă, membru metaforist de mare calibru, prilej cu care atmosfera se mai destinde și frunțile se mai descrețesc.

Odată sfârșit evenimentul, domnul Gheorghe Iscu lansează invitația de a ne alătura domniei sale la o agapă creștină și… scriitoricească, prilej de a cuceri cu privirea și cu inima înălțimile dealurilor ce înconjoară Moineștiul. Locația fiind izolată de forfota orașului, peste toate am simțit că se așterne o liniște adâncă curgând din sacralitatea unui albastru ce-și pierdea nuanța. Irina zâmbește într-un colț de Rai…        Articol  realizat de Mădălina Andreea Miron (Mădă Deea), Președintele Grupului de literatură și artă „Metafore comăneștene”

Două fotografii  emblematice de la acest eveniment din Moinești (realizate de Dan Mănăilă)  pentru  bogata viață  literară moldavă!