Cuvioasa Parascheva, ale cărei sfinte moaște se află în fosta capitală a Moldovei-Iași, totdeauna, în curgere mai bine de șapte sute ani, a fost proslăvită și închinată ca o sfințenie netăgăduită și adeverită prin minuni săvârșite asupra celor ce năzuesc cu credință și cu rugăciune la mijlocirea și sosirea ei către Dumnezeu, Tatăl îndurărilor. Țările pe unde în curgerea veacurilor au fost purtate și reținute sfintele ei moaște, Tracia, Bulgaria, Muntenia, Serbia, Moldova și popoarele lor: Grecii, Bulgarii, Românii, Sârbii, proslăvesc deopotrivă pomenirea acestei sfinte și venerează moaștele ei. În toate aceste țări se află o mulțime de biserici închinate  Sintei Parascheva, care la popoarele slave sudice poartă numirea de « Sf. Piatră », iar la România  acela de « Sf. Vineri ». Venerația către Sfânta Parascheva  și către moaștele ei la toate popoarele din peninsula Balcanică, provine și de acolo, căci, precum vom vedea din vestirile istorice ce vom publica mai jos despre viața ei, ea este originală din Tracia anume dintr’un sat Epitavele, unde s’a și săvârșit sfintele ei moaște. După ce prin minuni s’a proslăvit, au fost așezate în Biserica Sfinților Apostoli din Epivate și au fost acolo până la timpul, când a domnit în Țaratul  Româno (Vlaho) -Bulgar regele loan Asan al II-lea. Acesta le-a strămutat în Târnov, capitala acestui țarat și le-a așezat cu mare cinste în biserica catedrală a Maicii Domului din acel oraș. Prin diferite întâmplări ele au ajuns la Patriarhia din Constantinopol unde au stat mai bine de o sută de ani, până în anul 1641, când ele au fost cumpărate cu mari sume de bani și transportate cu mare cinste și așezate în Biserica Sfinților Trei Ierarhi, zidită de marele domn Vasile Lupu în capitala Moldovei-Iași, unde ele se află până astăzi, cinstite și închinate de toți creștinii ortodocși din România și din țările vecine.

Ziua de 14 Octomvrie, când se prăznuește Sfânta Parascheva, este o zi de mare sărbătoare în toată România și poporul o numește « Vinerea cea Mare ». Toți creștinii din capitala Moldovei și din satele învecinate, vin în acea zi, de dimineață până seara, spre a-și depune rugăciunile lor la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, și a dobândi de la ea folos trupesc și sufletesc în nevoile lor.

DE CE O LAUDĂ ȘI O PROSLĂVEȘTE NEAMUL ROMÂNESC

Religiositatea poporului se nutrește prin nenumăratele minuni, ce produc credința celor ce năzuesc cu evlavie și dragoste creștinească la mijlocirea Sfintei Parascheva. Orice nenorocire, obștească sau particulară, se alinează prin rugăciunile depuse la racla sfintelor ei moaște. De se întâmplă secetă, boale molipsitoare, cari sperie poporul, toți aleargă la ajutorul ei, fac rugăciuni și procesiuni cu sfintele moaște, purtându-le prin oraș cu mare cinste. De se întâmplă cuiva vreo  nenorocire, credința îi îndeamnă să alerge la racla cu sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva și a săvârși acolo Paraclisul obișnuit, care arată credința și evlavia creștinului ortodox către puterea cea mare, ce este hărăzită de Mântuitorul Hristos acestei mari sfinte, care toată vieața sa din pruncie a jertfit-o Mirelui său Hristos, sau precum zice troparul ei, pus în fruntea acestei vieți: «Înțelepțește a disprețuit dobândirea dezmerdării  celei râvnitoare de cele pământești, s’a ridicat, încă trăind  în vieața aceasta, către locașurile cele dumnezeești, și a lăsat credincioșilor preasfințit  trupul său, moaștele sale cele sfinte, ca un izvor de tămăduiri ».

Sfânta Parascheva, în toate veacurile, de când moaștele ei s’au proslăvit în țările balcanice, de-a pururea a fost renumită pentru multele minuni ce au revărsat asupra celor ce o au rugat cu credință, nu numai la moaștele ei, dar în orice loc s’ar fi aflat rugătorul cel zelos către ajutorul ei. În slujba sau acoluția Cuvioasei Parascheva, care nu se știe de cine anume este compusă, dar de sigur că e cea mai veche și de mai multe sute de ani, cetim: « Dar duhovnicesc de la Dumnezeu luând, Cuvioasă  Parascheva, și după moarte minunele tale strălucesc și ostenințele tale cele pustnicești și nevoințele întru  mir cu bună mireasmă s’au prefăcut și tuturor le dai  din destul boalelor tămăduiri, celor ce aleargă cu credință la mormântul tău ».

 MINUNILE   CUVIOASEI  PE  PĂMÂNTUL  ROMÂNESC

Dar coroana tuturor minunilor Sfintei Cuvioasei Parascheva și a marei puteri dumnezeești ce posedă sfintele ei moaște, spre întărirea credinței și spre slava Bisericii noastre ortodoxe și spre înfruntarea tuturor necredincioșilor și ereticilor, de care este îmbogățit veacul nostru și țara noastră, este următoarea minune extraordinară și nepomenită în cărțile Bisericii noastre române. Această minune mare s’a săvârșit în noaptea dela 26 spre 27 Decemvrie a anului 1888. În seara de la 26 Decemvrie trecut, făcându-se vecernia obișnuită în capela cu sfintele moaște din mănăstirea Trei Ierarhilor, din nebăgare de seamă, a slujitorilor bisericești, a rămas aprinsă făclia din sfeșnicul de lângă racla cu sfintele moaște, capela s’a închis și toți s’au dus pe la casele lor. Între acestea, făclia a rămas aprinsă, fiind, după starea nenorocită de astăzi a fabricației lumânărilor de ceară, compusă din materiale false, iar nu din ceară curată, s’a muiat, s’a scurs, feștila ei a căzut aprinsă pe sfeșnicul de lemn, acesta s’a aprins, a ars, a comunicat focul la acoperământurile de stofă ce înveleau catafalcul, prefăcându-se tot într’o grămadă de cărbuni, deasupra cărora sta racla cu sfintele moaște. Acestea însă au rămas neatinse, deși înconjurate de foc în curgerea unei nopți întregi, căci acest incendiu fusese neobservat de nimeni până a doua zi la ora șapte de dimineața, când au observat mai întâi elevii de la Școala Normală din Mănăstirea Sfinților Trei Ierarhi, căci acea școală continuă încă a funcționa în mănăstire, ocupând fostele case egumenești. Dându-se alarma, au început a alerga toți din toate părțile cu spaimă la locul dezastrului, preoții bisericii, pompierii, poliția, administrația civilă și bisericească, poporul de toate clasele și toți fură uimiți pre cât de incendiul întâmplat, cu atât mai mult de miraculoasa scăpare a sfintelor moaște care au rămas neatinse cât de puțin, deși în curgere de mai multe ore au stat pe o grămadă de jăratec și într’o atmosferă ridicată până la gradul că a topit sticlele cu care erau acoperite portretele ctitorești, ce stau atârnate pe un perete al capelei. Cuvioasa Parascheva.           Articol  apărut  în  revista ALBINA în  iulie 1934, semnat de  Licențiat în Teologie IOAN  POPESCU – DELENI 

 În foto –  Icoană veche, datată  la 1864, a Sfintei Cuvioase  Parascheva