Cronică la rânduirea florilor de artă – povești cu mască Palatul Ghika – O   Cenușăreasă la bal!

 

Iubiți cetitori, ziditu-s-au temelia unei tradiții întru dăinuirea unui vis împlinit, acela de a readuce la viață preafrumosul palat al Ghikuleștilor. Dinspre gândul toamnei acesteia, la streașina frunzelor de octombrie, fanfara „Mica promenadă” susură pe corzi tinere, acordate la Colegiul Național „George Apostu” din Bacău. Anul acesta i-am destăinuit cu convingere surorii mele despre emoția balului, așa că mă însoțește într-o rochie croită cu multă poveste de familie. Mama mea și, desigur, pruncii mei, au pășit pasul timpului alături de noi. Încă îmi licărește în suflet regretul neajunsului ecou. Balul de epocă ce se organizează pentru a treia dată în urbea noastră merită toată atenția! Mai haidem la pas, iubiți cetitori, să nu stau mult la voroavă… Începutul poveștii ni-i arată pe cei 40 de artiști care vor să aducă farmec acestei seri prin artă (acum, când scriu, mi se așază o pasăre cu frac verde pe marginea balconului – curată magie – ciripind!). Primim liber la plimbarea cu caleașca și mă pomenesc printre primii fericiți, urcând degrabă cu maldărul de neasemuite falduri ale rochiei mele în brață. Pornim molcom…Garḉon, la Palat, s` il vous plait! E toamnă cu suflet! Palatul  Ghika din Comănești surâde în amintirea gloriei sale. După ceastă plimbare, am dat binețe murgului potcovit cu vise și piscuri de munți, iar spre odihnă, am poposit la paharul siropului de salcâm roz și roiniță, meșteșugit de prea cu inimă mare Andreea Ciosu, ba mai pe deasupra, cele ce erau de sațiu, plăcintele așteptau doritori… Freamătă vântul întru aplauze, ecouă un vals. Caleașca pecetluiește rondul; caii își piaptănă coama în adieri…Anul acesta e o pace, un calm, un firesc…ca mirosul de seară din cuvântul „acasă”. Zăresc o domniță în alaiul frunzișului, zvântând elegant o umbrelă cu…dantelă! În zumzetul publicului se strecoară glasul Ralucăi, care ne spune despre baluri: „Se întâmplau la toate păturile sociale, apoi s-a preluat din Occident ideea de carnaval. Existau la chioșcurile de ziare bilete pentru bal, vorbim de cele populare, unde participanții se răsfățau cu înghețată și plăcinte. Obiceiul era ca domnii să le cumpere doamnelor limonadă și bomboane, ceea ce pe unii îi determina să se travestească doar cu scopul de a beneficia de tratație gratuită! Cât privește familiile de boieri, precum Ghika, se organizau baluri de onomastici sau la Anul Nou. Ei deschideau gherghirul cu o lună înainte; acesta era o cameră unde se depozitau cele mai prețioase obiecte (vase de porțelan, argintăria, sfeșnice, lumânări). La acele timpuri, străinii care au vizitat țara noastră au rămas impresionați și au scris despre fastul românilor. Scopul seratelor era cel de socializare, așa încât nimeni nu dansa cu partenerul, ci căuta să-i cunoască pe ceilalți de la bal. Fondul muzical era asigurat fie de fanfară, fie de o orchestră sau un taraf. Între dansurile clasice (foarte ritmate), se cântau și specificele cadriluri (mai lente)- dans de conversație, prilej de cunoaștere”. Tot de la ea aflăm că în presa vremii se scria astfel: „Razele soarelui au stins candelabrele”, ceea ce însemna că balul târziu se sfârșea.

Un izvor de povești, această doamnă… Cenușăreasa la bal Lucia Pădurariu, părinte spiritual, tehnic, făuritoarea întregului fenomen- pentru că balul de epocă prinde contur de la an la an – ne invită să fim părtași la povestea „Cenușăreasa”, grație talentaților artiști de la Teatrul Municipal Bacovia. Ce-mi văzură ochii, ce-mi primiră simțirile, o expresivitate aproape absurd de curată, un spectacol grandios. Savuroasele fandoseli ale surorilor, intransigența mamei vitrege, dar mai ales solul trimis, anunțând cu glas baritonal balul, au deschis ceasornicul, rătăcindu-ne în spirala secolelor. Cât timp a dat citire înscrisului regal, munți și văi au răsunat, Goanța s-a poticnit, amuțind. Urma să aibă loc un bal la palat…din nou! O voce de poveste. Cenușăreasa era un chip fraged, cuminte, împletind seninul în genele ei. După ce zâna a ajutat-o să capete înfățișarea dorită, iată cum freamătul dansului umplea scena: balul din poveste dansa, așteptând-o pe Cenușăreasă. (Jobene multicolore răzbat de departe, chipuri zâmbitoare valsează cu grație). Vocea Ilincăi, un fluture tânăr, răsuna… Să vă mai spun că decorul era…o analepsă florală! Inserție teatrală în ringul de dans, în tablou, prințul plutește alături de Cenușăreasa, apoi fuge pe o coloană sonoră cu iz de aventură, final deschis…Oare unde? Oare cine? Un mister și un pantof… Scena scărilor princiare se umple de MoniAcustique. Monica Opra, la braț cu trei crizanteme bogate, alunecând pe partitură, atinge cuvintele cu puterea melosului. Oamenii s-au refugiat în dans, în emoții, un cuplu sensibil îmbracă în basm foișorul. Fac un tur cu privirea și zăresc promenade admirative. O invitație la dans și emoția iar pătrunde în inimi: „Sur le ciel du Paris”. …pana mea, anul acesta, are o poveste: cu origini de pe malul unui lac olandez, mi-a fost dăruită de dragul meu, deci nu e orice pană! Și-mi amintește cât este de importantă și ea, lăsându-se furată de vânt, hilar și amuzant spectacol… Ne întoarcem la scris. Cupluri distante dau ocol parcului și gândului, visând, visând! Pe o frunză ce cade scriu mulțumirea mea către Dumnezeu pentru MAMA, iar mânuța și zâmbetul de cristal al fetiței mele se întâlnesc cu raza de soare, diluând distanța, se face târzie răbdarea ei, eu continui povestea…(Cine mă cunoaște, știe de ce pot și cine mă ajută să pot!).

 

” Mână, birjar!”

 

Iubiți cetitori, e a treia seară de bal la Comănești și iată că unii au revenit, dar alții se nasc în poveste întâia dată! Eu scriu în colțul inimii încă un cântec, se aude misterul viorii, însoțit de pian și de chitare. Copiii dansează voioși. Bucuria lor e o răsplată pentru strașnica putere de a mai fi a palatului. Scriu, scriu și merg, talpa mea e dictată de muzica ce răsună. (Și aș spune domniilor voastre că are magia unei incantații ce subjugă vântul. E mai mult soare decât cer, dar și el stă, cu bunăcuviință, de-a dreapta clădirii – într-o altă poveste, îi e sfetnic bun palatului, în povestea scrisă de stele și frunze, de timp și emoție.) Sara și Dominic – două promisiuni cu flori la buza pălăriei. „Veți fi personajele poveștii mele!”, „Când?”, „Acum!”. Și am scris. Preasfioase fețe, dragii mei, pasul e timid, norodul admiră cuminte… prea plin de uimire! Pornește apoi un ritm de cancan pe care îl colorează frumos parada unor tulpini multicolore – tinere mlădițe în buchetul dansului. După mărturia unei iubiri dansate pas cu pas (Anca Ciliac și soțul dumneaei- cei mai frumoși trandafiri din seara aceasta!), îmi intră în suflet Monica iar- „Mână, birjar!”. Urcă în eter lacrimi nerupte, mă pierd mijind ochii sub mască…Tot aștept să ciupească vreun chip perdeaua de la ferestre, Ghika surâde rece din statuie. Mă întorc, Monica e o broderie regală, picături de limpezime în paharul de cristal al acestei zile. Dar despre mitul creației, ce-aș putea spune? Lucia Pădurariu e un fascicul de lumină, curaj și pasiune… Candela aceea care arde chiar și cu ultima clipocire de untdelemn. Câtă privire, câtă inimă dăm oare acestei revelații a culturii? Teoretizând un concept, ea se făgăduiește istoriei, cu timp și fără timp, rămâne în veac crezul ei ilustrat în aceste evenimente. Final dedicat domnilor, orchestra se întrece pe sine. Falduri jucăușe și aplauze frenetice, ne întoarcem la pulsul dintâi! Remarc un regal de dans, culoare și o voce ascuțită ca vârful crenelului, ce talent! Publicul e încântat, fetele răsucesc zâmbete și eșarfe (Nobody`s group, coordonat de Ana Babias). Amintiri de colecție Să vă trageți sufletul, cititori preaiubiți, că și la palat un timp ne-am întors în zilele noastre, numai eu, cronicărește, am rămas peregrinând pe linia vremilor.

La ceas de hodină, iute mă pornesc spre colțul de miresme, să mai sorb din licoarea florală, dar și mai abitir să bucur timpul cu mărturii. În prim-colțul din hol, pornind de la „Ce poate face o pană?”, cu emoția reîntâlnirii, împletesc un dialog cu talentata Cristina Dăscălescu, care-mi umple inima cu daruri. Revăd și alte chipuri dragi, cunosc oameni noi. Daniela Buzincu vine de la Iași pentru a asista la prezentarea somelierului Sorin Ailenei și a înțelege conceptul (poveste cu vin, vin cu poveste). Surprind într-alt colț câțiva tineri ce râd subtil, discutând despre cum ar trebui să fii parte din tablou: „Unde vă e porumbelul mesager?”. Eu mă strecor molatec în decor; în abisul oglinzii, degete subțiri sunt părerea vitraliilor. Scara oftează alene de alintatul rochiilor îmbrățișate, câtă grijă, cât surghiun, e greu să fii prințesă! Realizez lucid iluzia optică pe care masca mi-o oferă: dantela aurie pune în ramă tot ce văd, tot ce simt, tot ce aud. Tot atât de floare, tot atât de romanță, tot atât de elegant și gingaș, crizanteme violet și roz ne invită la cină. Nu doar dragostea pentru monumente o relevă amfitrioana, ci și pasiunea pentru promovarea istoriei, ș-apoi cum ne-ar fi? Să cade să nu știm în a cui casă am pohtit? Tablouri cu membrii familiei prințului Ghika stau tihnite printre candelabre și tacâmuri. Yvone, păstrează-mi loc lângă tine! (Yvone Băleanu!). Alături de sala cu șemineu, unde mesenii își destăinuie impresii, într-una dintre sălile palatului, Mihnea Baran ne invită să punem pecete pe clipă: un decor de epocă și multă voie bună (tablou asigurat de Raluca Partenie cu expoziția: „160 de ani de modă și fotografie”, care cuprinde sute de fotografii, elemente de vestimentație și obiecte rare: surprinzătoare e o mărturie din mătase naturală cu fotografie de la logodna Reginei Maria cu Regele Ferdinand 1892)- prilej bun pentru amintiri de colecție. Dar despre magia săvârșită cu iscusință pentru ca fiecare doamnă să devină prințesă, se cuvine a vorbi despre Anca Ciliac de la Iași, care a lucrat la o colecție nouă de rochii de bal, spectaculos din toate punctele de vedere, ea însăși reprezentând un personaj din poveste: a cusut și a croit rochia Cenușăresei chiar în seara balului… Toate drumurile duc la Ghika! Dar să vă mai spun, că povestea nu s-a gătat, iubiți cetitori! După alese și îndestulătoare feluri de mâncare (mulțumiri Apium FOOD!), preparate după cartea acelor vremuri, aflu cu entuziasm că…încă se mai vine la bal! Din toate colțurile țării, călări sau cu …mașina, sosit-au domni și domnițe. Mă bucură mult prezența tinerilor, se mai caută, se dorește și acest ambient. Busola indică și inimi frumoase, într-atâtea scăpări… La pragul unui colț se stingherește o lumânare, dar sfeșnicele de pe masă înalță iluzii onirice…Poftă bună! În aleanul descinderii spre degustarea de vin, întâlnesc un domn în calitatea sa de purtător de pălărie- și nu orice fel de pălărie – a la Jules Verne!

În sala degustării, poveste în poveste, somelierul Sorin Ailenei ne invită să gustăm rând cu rând povestea vinului sau…să înghițim fiecare picătură de poveste. Anul acesta creează tandem cu epigramistul Eugen Șfichi, invitat special, pus pe cadorisit. Iată ce fin înțeapă: „Acest teolog, ce mustește de har,/ E somelier iscusit,/În mână ia sticla, să toarne-n pahar,/ Și vinul…e gata sfințit.” Personajele poveștii sunt Cabernet Sauvignon, Feteasca neagră – despre care spune: „Ni se pierd picioarele! Aici avem multă pasiune!” și Ice-Wine – surpriza serii – prin intermediul căruia trăim bucuria regăsirii sau împăcarea cu singurătatea. Mereu zicerea sa e istoria unor amoruri. Încheie cu două urări : „Să vă fie dragostea ca vinul bun, să crească în calitate odată cu trecerea timpului!” și, ca să puie zâmbet pre fețele noastre zice așa: „Este bine să lăsați băutura, dar să nu uitați unde ați pus-o!”. La braț cu povestea vinului, istoria locului, povestea familiei Ghika ne este redată de Lucia Pădurariu și de Eugen Șfichi, cu atente detalii care să ne conducă spre o unică definiție: „Toate drumurile duc către familia Ghika pe Valea Trotușului”. Îndemn la cunoașterea înaintașilor noștri: „Ghika a fost mereu de partea bună a istoriei!” și chiar la lectură: Theodorus (Mircea Cărtărescu) e inspirat din Ion Ghika, ramură muntenească. V-am spus că nu-i gata povestea! E, și să vază ochii voștri prin cele ce scriu câtă frumusețe, cât dichis, cât farmec se vor fi găsit în dansul emoționant al Cenușăresei: regăsirea pantofului! În sala coloanelor de marmură, poftiră la dans domni și domnițe. Dară printre acestea, cațele de surori, știți voi, celea vitrege, se mai hârjoneau închipuindu-și că dansează. Sub măști, inimile tresaltă. Voalurile se întretaie, când mai timid, când mai monoton, când mai…pasional. Din pragul chitarei tremură coarda, arcușul e molatec, clapele se apleacă în reverență. Ringul, când plin, când lejer, îi conjugă pe toți în visări, meditații. Dar nu numai eu v-am scris cele ce au fost, soli ai clipei nemuritoare, fotografi de excepție se strecoară ca o adiere printre culorile acestui tablou. Monica ne cântă: „Por una cabesa”, apoi repertoriu românesc. Mai știi, distinse prinț? Dimitrie, de câte ceasuri ai uitat să dansezi? Palatul te așteaptă… Păguboasă treabă să fie dacă mi-i prea scurtă foaia pentru câte se petrec? Am găsit- om de aur – Anca Ciliac se milostivește de un biet cronicar. Am primit hârtie. Mai scriu. Cât m-am rupt de bal, observ cum farmecul unei cozerii plutește într-un hol de palat, e bună și tihna. Iar peste toate, o tânără din Focșani mărturisește sincer: „Mulțumesc lui Dumnezeu că am participat la un bal în viața asta! Voi mai veni!”. Abia aici se împlinește crezul Luciei  Pădurariu… Monica devine un tipar de curaj. Pune ad-hoc în scenă o surpriză: duet cu sensibila Cristina Dăscălescu. Două voci monumentale!

Palatul e de-acum un copil ce-și așteaptă an de an balul- ca o zi de renaștere, mereu încântat, cu alte și alte reverberații; ce dacă-s riduri la tâmpla clădirii! La final cer două picături de suflet Monicăi Opra: „Vin la palat…mi-am pregătit rochia, am ales cu atenție repertoriul, adecvat și pentru balul prinților, dar și pentru balurile populare. Ceva din sufletul meu a fost …Parisul interbelic. Am continuat povestea. (…)Ne-am pregătit mult. Bal va mai fi doar la anul! Să vedem ce provocare ne mai dă Lucia!”. La streașina nopții, atât să vă mai spun, cuvântul Ancăi Ciliac: „Balul Luciei este un eveniment care crește de la an la an, mai bine organizat, mai profund!”, iar eu completez: mai…poveste! Iubiți cetitori, luați aminte! Să ne vedem la următorul octombrie de bal!   Mădălina Andreea Miron, 7 octombrie 2023, Comănești

Iar azi, 25 noiembrie  2023,  ”Mădălina  noastră” (cu  pana  cuprinsă  de magia marilor evenimente),  a tuturor iubitorilor de lecturi  frumoase și plăcute, Mădălina Andreea Miron aniversează  ziua de naștere! LA    MULȚI   ANI, CU  MULTĂ   SĂNĂTATE   ȘI   FERICIRE!

Excelentele  fotografii   1, 2, 3, 4 și 5   au   fost realizate  de  VISIT  COMĂNEȘTI!