Iluzia unei iubiri de sine puternice

Iluzia unei iubiri de sine puternice

Foto : ”Odată ce vine tăcerea” –  Patrick Nicola (Olanda)

BIBLIOTECA    DE  PROZĂ

Iluzia unei iubiri de sine puternice

 

 Narcisa

 

Am realizat ceva foarte important în ziua aniversării mele de 20 ani: trăiesc înconjurată de oameni care nu îmi doresc binele. Mă uitam la „prietenele” mele cum chicoteau între ele și puteam să simt răceala și invidia cum mă lovea precum o rafală de vânt puternică. Îmi simțeam mâinile tremurânde de furie, căci puteam să jur că eu eram subiectul lor de discuție. Desigur, nu îmi auzisem numele menționat și nici ochii lor nu erau ațintiți spre mine, însă bârfa nu este niciodată evidentă. Este un lucru murdar pe care susținem în public că îl urâm și în sufletele noastre știm că abia așteptăm să auzim ultimele povești scandaloase.

La ora 12 noaptea, când ticăitul ceasului a anunțat că oficial împlineam 20 de ani, „prietenele” mele au luat tortul cu glazură roz în mâini și au început să îmi cânte „La mulți ani!” atât de tare pe cât le țineau glasurile. În fața lor afișam un zâmbet larg, însă în gândul meu mă gândeam doar la faptul că cerusem un tort mai mare și fără glazură, dar puteam aprecia gestul. Am suflat în lumânări și mi-am dorit să am prietene mai bune.

Acum, la două zile după petrecerea mea, mă uit peste masă la iubitul meu. Privirea lui nu este îndreptată spre mine ci spre telefon, sprâncele îi sunt împreunate și soarbe neatent din cafea. Mirosul dulceag al zahărului îmi gâdilă nasul, dar degetele îmi scapă din cauza iritării. Nu mi-a remarcat machiajul, părul sau ținuta. Oftez zgomotos și îmi dreg vocea și abia când dau intenționat cu genunchiul în masă mă observă. Se uită la mine alarmat.

-Ce e, ce ai pățit?, mă întreabă el în timp ce lasă telefonul jos. Ce are de ascuns acolo?

-Voiam doar să îți aduc aminte că nu ai ieșit singur în oraș, mormăi eu și iau o gură din ciocolata mea caldă.

El pufnește, indignat. Tot el e nervos?!

– Am stat două secunde pe telefon să răspund la niște emailuri. Care e problema ta?

E rândul meu să pufnesc.

– Problema mea e că așa faci mereu! Nici măcar n-ai observat ce e schimbat la mine.

Se uită la mine preț de câteva momente și ridică neștiutor din umeri. Ce tupeu!

– Ți-ai luat din vârfuri?

– Doi centimetri chiar!, răspund eu nervoasă. Dacă nu spuneam eu nimic, tu nici nu remarcai.

– Ești creață din vârful capului, aș fi observat doar dacă aveai părul drept!

Toată lumea din restaurant începe să ne arunce priviri scurte și deja simt fiorul rece al șușotelilor cum mă străbate prin tot corpul. Bănuiesc că asta îmi trebuie dacă am un iubit căruia nu-i pasă de mine.

– Pentru asta îmi plătești mâncarea.

Își dă ochii peste cap.

– Ți-ai comandat cea mai scumpă chestie din meniu!

– Nu mă interesează. Sincer, mă mir că ai observat.

Așa cum am zis și mai înainte: nimeni nu îmi vrea binele.

2.

Sunt la un seminar împreună cu Ella, una dintre fetele din grupul meu. Părul brunet, scurt îi este lăsat pe umeri și o văd cum citește ceva concetrată pe telefon. Ridic ușor gâtul și văd că e o ofertă de job.

– Ce citești acolo?, sâsâi eu, sperând să nu mă audă profesoara.

Ella se uită la mine cu ochi mari, de parcă nu se aștepta să mă uit în telefonul ei. Da ce, are ceva de ascuns? Desigur, eu nu aș lăsa-o să se uite în al meu dar zic așa.

– S-a deschis o ofertă de internship la o companie. Vrei să îți trimit link?

Dau energic din cap și primesc link-ul imediat. Cu colțul ochiului văd că aplicăm amândouă pe post în același timp. Nu mai vorbim despre asta restul zilei, însă știu că eu îl voi lua.

Și chiar așa este: două zile mai târziu, eu sunt chemată la interviu iar Ella nu. O văd cum obrajii își pierd din culoare, ochii îi sunt sticloși și buza de jos îi tremură. Pot simți invidia cum îi gâdilă pielea, amenințând să iasă la suprafață. În schimb, ea mi-a zâmbit și m-a întrebat când am interviul.

Niciun ”felicitări”, nimic!

Mai târziu am rămas în oraș cu Ina, cealaltă prietenă din grupul nostru. Ne-am oprit la un McDonalds și cât așteptăm comenzile, eu spun:

– Îți vine să crezi ce invidioasă este Ella pe mine?

Ina, aeriană din fire, a ridicat privirea din telefon și se uită confuză la mine. Oftez indignată, căci nimănui nu îii pasă de mine.

– De ce să fie invidioasă?

– Cu interviul! Nu mi-a zis niciun ”felicitări”, nimic.

– Păi tu nu ai văzut că îi venea să plângă astăzi?, a întrebat Ina și s-a uitat prelung la mine.

Modul în care mă privește mă face să mă simt ceva necunoscut…vinovăție?

– Îi venea să plângă de invidie, Ina! Doamne, uneori poți fii așa naivă!

Prietena mea nu pare să mai spună altceva, așa că ne luăm comanda și mâncăm în tăcere. Până la urmă nu am nevoie de aprobarea nimănui, eu știu că oamenii în ziua de astăzi sunt egoiști și își privesc doar interesul. Empatia e dispărută cu totul. Dar nu este nimic; cel mai important este să obțin acest job și să îi dovedesc Ellei de ce sunt în stare. Poate atunci chiar va plânge.

3.

Sigur am fost blestemată, sunt absolut sigură de acest lucru… Interviul a fost un dezastru: nu am știut nicio întrebare, conexiunea la internetul de acasă nu a ținut deloc cu mine și de aceea a trebuit să terminăm mai devreme. Sunt absolută sigură că Ella s-a gândit că eu nu merit postul, că doar ea e pregătită pentru el și iată rezultatul. Acum stau cu iubitul meu și îi povestesc totul.

– Te-ai gândit că poate chiar nu aveai cunoștințele pentru jobul ăsta și de aceea nu te-au luat?

Simt cum un fior rece îmi curge pe șira spinării, de parcă cineva și-a trecut degetele reci pe toată spinarea mea. Cum am mai zis, fiecare om este egoist și își privește interesul…doar că nu mă așteptam ca iubitul meu să fie în acest fel.

Un sentiment profund de dezamăgire mi se instalează în inimă, dar nu las să se vadă. Nu văd rostul unei discuții; o să las să treacă pe lângă mine, voi trata cu indiferență și totul va fi așa cum trebuie să fie.

– Nu că m-aș aștepta să înțelegi, spun eu cu un glas tăios, dar pur și simplu acest loc de muncă nu îmi era predestinat. Pe mine mă așteaptă lucruri mărețe și tu vei fi martor la tot!

Îi zâmbesc larg iubitului meu, iar el îmi aruncă un surâs stingherit. Nu am nevoie de el; știu că sunt suficientă. E norocos că mă are în viața lui.

4.

Câteva zile mai târziu, Ella abia dacă mă salută când ne vedem la facultate. Dau să-i spun ceva, dar ea continuă să își scoată o carte din ghiozdan și începe să citească.

– Wow, dar ce e cu tine?, o întreb cu vocea scăzută.

Ea nu se uită la mine preț de câteva secunde, continuă să citească din cartea ei. Puțin plictistor că îi place să citească povești însă e problema ei.

– Serios că nu îți înțeleg atitudinea. Eu mereu sunt bună cu tine, dar de când cu jobul mă tratezi cu răceală. Invidia nu arată bine pe tine.

De data aceasta Ella pare să mă fi auzit, pentru își închide cartea și își întoarce privirea spre mine. Ochii ei căprui mă scurtează din cap până în picioare, iar aerul din clasă a devenit dintr-odată mult mai rece.

– Invidie?! Poți odată în viața ta să nu te gândești doar la tine?!, răbufnește Ella cu o forță care îmi taie respirația. Te-ai gândit o secundă la faptul că eu îmi doream jobul acela mult și am fost tristă când nu am fost chemată la interviu?! Am voie să mă bucur pentru tine și să fiu supărată pentru mine!

– De ce nu te bucuri pentru mine în totalitate? Tu ești cea egoistă dintre noi.

Ella și-a dat ochii peste cap și începe să își adune lucrurile de pe masă.

– Dacă situația era inversată, tu ai fi plâns o lună întreagă și nici nu mi-ai fi zis „noroc”, „felicitări” și tot ce mai voiam să îți urez eu. Sau ai uitat cum la un examen pe care eu l-am luat și tu nu, nu mi-ai zis niciun cuvânt iar când l-ai luat te-ai supărat că de ce nu mă bucur pentru tine?!

Ella trage aer adânc în piept, se ridică de pe scaun și spune: – Am terminat-o cu tine. N-ai decât să îți găsești prieteni care să te ridice în slăvi atât de mult încât să simți că ai atins soarele, dar nu voi aici să te prind când vei cădea de la mare înălțime. Nu îți sunt datoare cu nimic, așa că multă baftă în viață. Oh, uite, până la urmă ți-am urat noroc, așa cum ți-ai dorit!

Prietena, sau mai exact fosta mea prietenă, pleacă de lângă mine și se duce în capătul opus al sălii de curs. Eu mă întorc către Ina, care își adună și ea lucrurile.

– Tu ce naiba faci?!, pufnesc…

– Voiam să fac demult ce tocmai a făcut Ella, dar nu am avut curaj. Începe cursul, ne mai auzim…deși sper că nu curând.

Când a intrat profesorul în clasă, eu mă holbez în gol și încerc să procesez ce s-a întâmplat. Faptul că am fost bună cu ele mereu s-a întors împotriva mea. Ella m-a mințit în față, eu știu că a vorbit doar gelozia din ea. Tot doare, nu neg; mai mult mi-a fost rănit orgoliul. Decid să nu mă mai gândesc la ea și îmi concetrez atenția pe curs.

Câteva ore mai târziu, intru în apartamentul iubitului meu val vârtej și nici nu îl salut pentru că îi povestesc direct ce mi s-a întâmplat.

– Ce prietene false pot să am!, zic eu nervoasă în timp ce traversez sufrageria. Mă acuză că sunt egoistă, când eu mereu le scoteam în oraș când se simțeau rău, le spuneau ce greșeau atunci când îmi cereau sfatul doar ca să le ajut să evolueze…Doamne!

Iubitul meu stă așezat la masa din bucătărie și soarbe dintr-un pahar cu apă. Luminile televizorului îi dansează pe față. – Nu o să mai vorbesc cu ele niciodată! Nici măcar nu au vrut să știe cum a decurs interviul, dacă l-am luat…îți vine să crezi?!

– Chiar îmi vine, îl aud mormăind.

Lasă paharul pe masă și își întoarce întreg corpul spre mine. Sprâncele îi sunt împreunate, părul deșirat iar ochii obosiți. De când are el ochii atât de roșii?

– Nu mă întrebi niciodată ce fac, Isa. Nu știi că mă simt extenuat din cauza muncii, nu știi că mă cert zilnic cu colegii mei pentru că doar eu iau ture suplimentare în timp ce ei pleacă la mare sau știu eu pe unde…nu știi că am restanță la facturi și că mă chinui să le plătesc. Dar eu știu ce ai mâncat azi la prânz, știu că ai examen săptămâna viitoare, ți s-a rupt o unghie ieri și prietenele tale în sfârșit au spus ce nu au avut curaj luni de zile.

O senzație acută de durere mă străpunge în piept ca un cuțit.

– Iubire, eu chiar nu am avut habar toate lucrurile astea prin care treci. Îmi pare foarte rău!

– Ai fi putut avea habar dacă te oboseai să îți pese. Nu știu dacă e vina ta că ești narcisistă sau pur și simplu așa e firea ta, dar nu mai vreau să fiu cu tine.

– P-poftim?

– M-ai auzit. Vreau să pleci din casa și din viața mea.

– Nu te înțeleg. Nu mă iubești?

El oftează, parcă obosit și totodată resemnat de situație. Eu sunt mai confuză ca niciodată.

– Și uite cum reușești să faci totul despre tine.

Fără să mai adaug nimic, mă ridic încet de pe canapea și ies pe ușa apartamentului și apoi în răcoarea serii. Frigul mă pleznește peste față precum un bici și în drum spre casă reiau toate evenimentele zilei. Ce Dumnezeu s-a întâmplat?! Chiar sunt eu de vina pentru emoțiile lor? Totuși, de ce niciunul dintre oamenii din viața mea nu mă pot iubi pentru cine sunt?

Când în sfârșit ajung în camera mea, închid ușa și mă arunc în pat. Închid ochii, iar când mă aflu la granița dintre realitate și vise, realizez că fiecare dintre oamenii care astăzi m-au rănit se vor întoarce la mine în secunda doi. Sunt greu de înlocuit.

Epilog:

 

Inna, Ella și iubitul Narcisei nu s-au mai întors niciodată în viața ei. Narcisa a continuat să creadă că nu a greșit cu absolut nimic și a continuat să aibă aceeași gândire pe tot parcursul vieții sale. Surprinzător sau nu, unii oameni chiar nu se schimbă niciodată.   Proză  de  Catinca  Andrușcă. Autoarea este  câștigătoare a  Premiului II la Concursul  Național de Proză Scurtă ”Radu Rosetti”, Ediția XXV a, 2023

 

Distribuie articolul!