ARTICOL     DE   COLECȚIE

 Cronică la Conferința „ PREA MULT STRES ȘI PREA PUȚIN SENS- Despre Burnout, Boreout, depresie și deznădejde ca dușmani ai familiei”, care a avut loc miercuri, 28 octombrie 2026 la Catedrala ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”  din Comănești

 

PARTEA I

 

…Azi m-am gândit să scriu. Azi m-am gândit să tresar, îndepărtând piatra pusă peste simțirile mele. Sunt în casa Ta, Doamne, și ce-mi dai să scriu, așa voi scrie, ca să nu cad în înălțimea vreunui gând prostesc, dar dacă greșesc, atunci e lutul meu vinovat.

Oamenii au venit  la această conferință  pentru că au nevoie de cuvânt, nu de informație, nu de știri, ci de Lumină, de luminare prin cuvânt. Până să ajung să spun ceva despre părintele conferențiar Adrian Sorin Mihalache, vreau să scriu despre părintele paroh Simion Anăstăsoaie, de la Catedrala  comăneșteană ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, care e părinte în sensul cel mai familial cu putință, de vreme ce înțelege că fii săi duhovnicești au necesități spirituale, nu doar primare ( fără de care firește că am muri sufletește), dar și ceva mai mult decât atât. E, în acest sens,  un părinte modern care caută să vindece cu bună alifie întrebările noastre nerostite, gândurile noastre frământate în nopți și zile cu apăsare sufletească, motiv pentru care caută să aducă înaintea comunității sau în mijlocul cetății oameni cu Har.

Se începe cu rugăciunea ”Împărate ceresc”- cea pentru luminarea minții, ca să pricepem și să plecăm cu ceva…

Părintele Simion Anăstăsoaie deschide seara cu imaginea unei amintiri: anul trecut, pe vremea aceasta, aveam în biserică niște ciuperci mari cu gaz, care ajutau la încălzire, astăzi mâna muncitoare se cunoaște, și catedrala e cu mult înfrumusețată, prin mozaicurile deosebite, și cu mai mult confort, grație încălzirii prin pardoseală. Tot anul trecut îi era alături un tânăr cu inima mare, Victor Teriș, dar și Ana, pe care Dumnezeu i-a chemat la scurtă vreme în Ceruri, motiv pentru care părintele a simțit nevoia să îi pomenească.

Părintele arhidiacon Adrian Sorin Mihalache, invitatul   acestei conferințe, revine, după un an, înaintea noastră. Soț, tată, cleric al Bisericii Ortodoxe Române și profesor lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, părintele este licențiat în matematică și teologie ortodoxă, are cinci masterate în filosofie, psihologie, fizică, teologie ortodoxă și medicină psihosomatică, doctor în medicină și filosofie și student doctorand în teologie ortodoxă. De asemenea, este formator acreditat cu peste douăzeci de ani de experiență internațională și mii de participanți la ateliere cu teme ce privesc: cultivarea atenției, dezvoltarea voinței, importanța atașamentului, inteligențele multiple etc. Realizator al emisiunii „Lumina Celui nevăzut”, semnează volume cu teme profunde și de interes, dintre care amintesc „Ești ceea ce trăiești”, „Neuroștiințele vieții spirituale”, „Miracolul cunoașterii” și „Dimensiunea cosmică a persoanei”, cărți despre care aflu din spusele părintelui că se regăsesc la pangarul bisericii noastre și la final pot fi achiziționate. Părintele paroh al Catedralei ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”  din Comănești încheie cu îndemnul la lectură și predă ștafeta invitatului, care aduce în atenție o temă importantă: PREA MULT STRES ȘI PREA PUȚIN SENS- Despre Burnout, Boreout, depresie și deznădejde ca dușmani ai familiei.

„Nu v-am ocolit, fiindcă sunteți insistent!” spune părintele Sorin, explicând cum perseverența în viața duhovnicească trebuie să fie o manieră de lucru. Am prins în rama gândului cuvintele sale de început: „Vreau să vă pun la minte și la inimă câteva înțelesuri în prima parte, apoi partea a doua va fi cu întrebări la care vă voi răspunde.”

A înțelege boala e un pas decisiv spre vindecare, după ce mai întâi, accepți sau recunoști că o ai. Pentru asta, părintele a luat didactic și calm fiecare termen în parte, explicându-l și conectând sensurile cu înțelesuri biblice. Ceea ce numim ”burnout” e de fapt stres cronic. Ne odihnim prea puțin și tot mai prost, chiar dacă nu muncim mai mult față de generațiile trecute, ci din contră. Dar există ceva – acel ceva e telefonul, care e ispita cea mai aproape de noi. Și astfel, întârziem să ne odihnim… Sau muncim pe oboseală, ceea ce slăbește eficacitatea în muncă. Pe de altă parte, avem ”boreout”- plictiseala peste măsură (cronică), suntem plictisiți de ceea ce facem la muncă, stare ce se transmite și acasă. Depresia, în schimb, este o tulburare clinică (ea naște un lanț vicios, fiind început al suferinței care e deznădejdea – o afecțiune a sufletului, ce se manifestă prin pierderea credinței și nădejdii). Ca o concluzie, fenomenul de ”burnout / boreout” duce la depresie, iar depresia netratată duce la deznădejde. Ceea ce ar trebui să se înțeleagă și să se delimiteze este suferința trupului față de cea a sufletului. În stadiul final nu mai ajută doar tratamentul care se adresează trupului. Deznădejdea are nevoie de intervenție duhovnicească musai!

Postmodernitatea a transformat viața noastră. Pe baza unor informații extrase din studii efectuate în anii 2011 și 2016, părintele Adrian Sorin Mihalache ne explică calm și lucid cum trebuie diagnosticată starea noastră cu privire la relația serviciu-casă. Începând de la clișee de gândire, raportare și conduită, noi, părinții, avem obligația de a fi atenți la reacțiile noastre în raport cu copiii de până la 8-9-10 ani, deoarece ei nu știu să își gestioneze emoțiile, mai ales pe cele negative. Pe scurt, nimeni nu-și dorește părinți ursuzi sau severitate peste limită, fiindcă familia nu e corporație și nici regiment.

Tot studiul adus în discuție subliniază faptul că este foarte scăzută capacitatea adulților de a asculta (în cazul adolescenților, ei au nevoie să vorbească), ori conversația este respirația familiei ( dar ai nevoie de dispoziția conversației! – dacă munca te-a epuizat, s-ar putea să-ți lipsească și dispoziția)!

Atenție! Să nu insistăm doar pe examene, la adolescenți, ci și pe dezvoltarea lor emoțională. Rolul părinților este de a sta la discuții cu adolescenții ca să se descopere singuri, să înțeleagă ce le place sau ce ar vrea să urmeze, să nu ajungă la 40 de ani cu regretul de a nu fi ales corect drumul.

În privința serviciului, recomandarea este să facem ca pentru Dumnezeu și ce facem la muncă, dar cu măsura sensului. Studiul din 2016 vorbea despre interferența între stres și muncă, care duce la randament scăzut și afectează în mod direct și relația cu familia. De aceea e ideal să îmi placă ceea ce fac.

Temă de gândire: câtă lumină aducem acasă fiecare dintre noi? Și mai ales preoții ar trebui să împartă bucurie când revin în mijlocul familiei. Dacă am dat prea mult la serviciu, ne-am dedicat prea mult, atunci nu mai reușim să dăm acasă și așa apare burnoutul.

Dintre lecțiile cele mai importante, am reținut-o pe aceasta, în care, deși n-aș vrea, mă regăsesc: „Părinții care ceartă copiii cresc viitori adulți care vor certa, cei competitivi vor forma viitori adulți  prea puțin sensibili, dornici doar de câștig. Cei care astăzi divorțează, sunt copiii din trecut lăsați la doar trei luni la creșă”. Și poate lista ar continua… e o permanentă corijare a mea ca părinte dacă am conștiința că eu construiesc tacit un adult după tiparul meu. Și vreau, firește, un copil și un viitor adult bun, împlinit, care știe să ierte, să ceară iertare, să îmbrățișeze. Dacă ei văd astfel de comportamente în familie, pot asocia iubirea cu gesturile acestea. Am înțeles încă o dată că trebuie să mă revizuiesc! Ei iau de la noi comportamentele, nu declarațiile! Cum suntem noi? Ne văicărim, bârfim, suntem ursuzi? Așa vor fi și ei… Cea mai puternică școală e cum trăim noi acasă zi de zi!

Discursul părintelui a pornit la o cotitură înspre nădejde și ce înseamnă când e și când nu e. Am aflat cu bucuria pătimașului căruia Dumnezeu tot îi deschide poarta Raiului pentru o monedă zvârlită că nădejdea e mai mare decât rugăciunea! (ce e rugăciunea fără nădejde, de fapt?) Ultima care rămâne e nădejdea! Am cules bezmetică cuvinte și fraze din vorbele părintelui, în aceeași bucurie: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați  și Eu vă voi odihni pe voi!” zice Hristos, înțelegând că osteneala e tot ce face omul în viața sa, iar viața-i doar o noapte – o dezlegare din cheile metaforei divine ca să pricepem că suntem ca apostolii, toată noaptea am ostenit și nimic n-am prins. Aici mi-amintesc de mama, pe care am nădejdea că  Hristos o odihnește  la El în Rai, după cum ea a zis toată viața ei:” lasă, mamă, că mă odihnesc când mor!” Ea, nopți la rând, a sacrificat timpul de odihnă pentru toți ceilalți, muncind.

Dar revenind dinspre amintirile mele, m-am întors în luciditatea catedralei, unde părintele deja explica cu sârg ce e povara și ce e jugul: „Povara e ce dă altul să faci, nu ce îți iei tu, ăsta e jobul, aici trebuie să gândim la ce spune Iisus, cei împovărați și spune  <<Eu vă voi odihni pe voi>>, asta vizează recreerea, nu lenea. <<LUAȚI  JUGUL  MEU>>! Jugul e altceva, nu e Povara, jugul e individualizat pe osatura celui care îl poartă. Jugul dat de El nu e povară ( de exemplu, munca care dă  <<burnout>>  nu e jugul de la Hristos). Și ca să aflăm dacă e job bun, ne punem întrebările: Am timp de rugăciune? Am timp să stau cu copiii mei?

O altă cheie de interpretare este să prefaci aceste momente de suferință cauzată de copleșire în vindecare (pocăință) cu gândul la Hristos, prin rugăciune. Sensul de înțelegere în Hristos este că suferința aduce răbdare. Dar răbdarea aduce încercarea. Trăiești răbdarea,  atunci ea devine un caracter, o valoare. Răbdarea aduce caracter. Tot ce trece prin focul răbdării devine caracter. Suferința e folositoare dacă înțelegi astfel lucrurile. Nădejdea nu se rușinează! De la suferință la răbdare, de la răbdare la caracter, de la caracter la nădejde, iar nădejdea nu se rușinează! A pune suferința sub crucea lui Hristos!

Există o trândăvie de la oboseală și una de la vrăjmaș. Odihna- condiția de a lucra, nu o răsplată, mai ales la mame. Nădejdea are puterea să omoare deznădejdea, ea mângâie, să nu slăbească din mulțimea războaielor.”

Acum înțeleg cel mai mare testament al mamei, Nădejdea!

Temă: să fac o listă cu ce mă supără, ce deznădejde am…acolo e deznădejde, dar trebuie să mă vindec, fac corespondență cu nădejdea!

Nădejdea e absența temerilor. Seneca spunea că avem puțin timp fiindcă pierdem mult timp. A fi plin de sarcini poate însemna că ești foarte departe de sensul vieții tale! Să faci lucrurile cu sens! Eroismul prin epuizare e un pericol, dacă nu avem timp să ne rugăm. Să facem de bunăvoie, așa are sens, dar nu orice sacrificiu extrem aduce bucurie. Răstignirea trebuie să fie însoțită de sens, de pace.

Concluziile părintelui :

Copiii trebuie să simtă iubirea,  să simtă că uiți greșeala de ieri! ( aș vrea să îi îmbrățișez acum pe copilașii mei)

SĂ  NU  DĂM  ACASĂ  RESTURI  DE  TIMP  ȘI  RESTURI  DE  ATENȚIE! Au nevoie de o prezență reală în viața lor!

 

PARTEA A II-A

 

Imediat după încheierea discursului, părintele Simion a remarcat cu umor aproape studențesc  că  s-a așternut în catedrală o liniște ciudată, semn că ori au înțeles tot, ori nimic cei prezenți. A dat apoi citire unor întrebări culese din public, pentru care părintele Sorin a oferit răspunsuri cu spontaneitate părintească, amuzându-se de unele naivități, dar cu bucuria de a ști că face lumină în gândurile noastre. N-am reținut întrebările, dar am primit răspunsurile ca pentru ascunse întrebări ce le-aș fi frământat în suflet și eu fără să bag de seamă…

Aprecieri, mângâiere și îmbrățișare zilnică,  aceasta e rețeta pentru copii. Foarte importantă e și ideea aceasta: copiii se descoperă vorbind! Să le punem întrebări deschise! Iar despre diversele cazuri sociale, învățăm să nu mai judecăm pe nimeni dacă înțelegem că nimeni nu e rău cu adevărat! Firea e numai bună! În spatele oricărui comportament rău e o fire bună care a suferit mult! Dar mai ales că nu există persoană vinovată! Pentru a înțelege toate astea ne trebuie o Dragoste plină de milă!

LECȚIE PENTRU MINE ȘI  PENTRU PĂRINȚI : IUBIREA, MILA ÎN  RELAȚIA CU COPIII,  RĂUTATEA  NU EDUCĂ, CI DĂRÂMĂ! (E  un curaj să recunoști că nu ești un părinte ideal, că uneori cazi și apoi te ridici, că înveți odată cu puiul tău cum să pășești pe drumul devenirii lui alături de el, fiindcă și tu ai devenirea ta ca părinte!)

Un sfat frumos și sănătos ne-a dat părintele arhidiacon Adrian Sorin Mihalache – nu știu câți l-au înțeles dintre cei prezenți!-, anume că noi trebuie să ne întâlnim cu creația lui Dumnezeu, doar  așa ne încărcăm bateriile. Ea e Biblia analfabeților – creația, pe asta toată lumea o înțelege. Și e de preferat să mă plimb în parc cu copiii decât la Mall sau la cinema. Iar pentru cei cu carte, să citim Biblia – încă o temă frumoasă, citind, să aleg un citat pe inima mea, de pildă să scriu Imnul iubirii pe perete și să revin la el zilnic sau când am o greutate! Sfântul Isaac Sirul spune că ”fiecare om are fericirea lui” ( în înțelesul citatelor biblice preferate).

 Catedrala din Comănești  într-o seară de toamnă

A mai vorbit și despre vigilență: cât mă rog,  cât muncesc, cât timp pentru suflet și cât pentru trup? Să fie dar viața o răstignire continuă, adică e suficient să căutăm o măsură; îi ajunge omului să caute desăvârșirea, nu să o aibă – tot de la  Sfântul  Isaac o învățătură.

Gândul meu iarăși:  Mama mea a fost un erou, cea mai modernă mamă și cea mai  creștină,  nu m-a alungat, ci a avut răbdare să înțeleg eu greșelile și alegerile mele, iar în cădere m-a mângâiat.

În încheiere, câteva sfaturi pentru sănătatea sufletului și a trupului:

– să căutăm până găsim un duhovnic, cu care discutând,  dobândim înțelegere și pace, făcând o spovedanie curată și curajoasă, ușurință de a vorbi despre păcate cu duhovnicul, acel eu străin care trebuie scos pentru a ne vindeca.

– Postpartumul (perioada  care urmează omediat nașterii), are la bază lipsa de minerale, iar deficitul de somn amplifică postpartumul.  Pe vremuri nu exista însă era comunitatea, părintele a făcut o pledoarie pentru trăirea în comunitatea de rudenii, care azi e un lucru rar. Mamele ar trebui să stea cu copiii cel puțin 4 ani acasă. Conform statisticilor, cei care divorțează azi sunt copiii lăsați la creșă de la 3 luni…

– Adjuvant pentru depresie e efortul fizic! Ori metanii, ori  ajutor în comunitate (cu referire  mai ales la tineri și adolescenți!)

– Apa rece pe față și inclusiv pe cap e un ”restart”  pentru organism, iar dacă se adaugă și efort fizic, atunci este egal cu sănătate psihocognitivă.

– Două ore de stat în frig mediu scade colesterolul!

– Voluntariatul la adolescenți crește energia de viață.

– Citiți foarte mult!

Sentimentul final a fost că ies dintr-o sală de curs când am pășit afară,  catedrala se făcuse pentru o seară universitate. Ar mai fi de spus mult despre emoții și conexiuni întâmplate în doar câteva ore. Rămâne o concluzie finală: părintele conferențiar  a făcut terapie cu noi, ne-a aruncat mingea la fileu și ne-a trezit din boreoutul (sindromul de epuizare), ce caracterizează  lumea  contemporană! Mulțumiri și rugăciuni, din firave inimi recunoscătoare!

Articol realizat de Mădălina  Andreea Miron (Comănești)