RĂSFOIND    PRESA    VREMII

La  Ziua Naţională Constantin Brâncuşi

”Brâncuşi n-a sculptat niciodată figuri, ci gânduri, ştiind să dea la iveală atâtea taine ale lemnului, pietrei şi metalului. În aceasta stă toată superioritatea artei sale. Dar meritul cel mai mare îi revine prin faptul că, deşi trăieşte la Paris, departe de noi, în izolarea sa de acolo, cu tot contrastul atmosferei ce respiră, Brâncuşi realizează mereu numai gânduri româneşti, înscriind de-a dreptul, în ritmul progresului universal, triumful artei româneşti.

Brâncuşi iubeşte viaţa şi natura cu adâncă înţelepciune. Totala deosebire a lucrărilor lui dăinuieşte şi în traiul său de toate zilele, care nu seamănă cu al nimănui. Atelierul său este o prelungire a laboratorului natural, în mijlocul căruia stă, uriaş, creatorul artei vii. Masa lui e formată din două pietre de moară, puse una, peste alta, iar scaunele sunt făcute din butuci ciopliţi cu barda (Le va reproduce, în anul 1937, în Ansamblul Sculptural de la Târgu-Jiu, n.n.). Dar printre atâtea blocuri de piatră şi marmură, lemne cioplite etc., şi ceea ce pare mai original, stă mândră, într-un colţ, o vatră ţărănească, pe care sculptorul şi-a lipit-o singur. Aci se regăseşte maestrul, ori de câte ori gândurile lui, colindă plaiurile noastre în liniştea şi mulţumirea sărăciei ei, s-au zămislit toate gândurile care strălucesc azi cu atâta putere în  <<Pasărea măiastră>>, <<Narcis>> şi <<Cocoşul>>. Munca maestrului Brâncuşi este munca sihastrului credincios, care şi-a închinat întreaga gândire elementelor materiei, ca să le dea evlavie, forţă şi suflet, în cadrul originalităţii specifice a neamului nostru.

Pentru Gorjul nostru, sărac şi oropsit, triumful artei lui Brâncuşi este cea mai înaltă bucurie. Dacă oficialitatea noastră n-ar fi încurajat şi premiat atâtea caricaturi şi ar fi acordat un Premiu naţional lui Brâncuşi, l-am putea vedea repede printre noi. Ne bucură, însă, nădejdea că iubitul şi răsfăţatul copil al Gorjului va şti să dea şi mai departe operelor sale atâta gând românesc, câtă simţire, iubire şi voinţă poate da Gorjul, pentru izbânda neamului său. Sihăstria sa de la Paris este jertfa şi eroismul puse în slujba triumfului culturii româneşti”.            Articol publicat în  ”Gorjanul” din 8-15 noiembrie 1930 – Tg-Jiu, de   învățătorul  DUMITRU PUPĂZĂ din  Dobriţa, jud. Gorj