”O luptă între verde și galben, între pleacă și rămâi, dar frunzele, spre deosebire de mine, acceptă cuminți ambele culori.” – Cristina Iscru

 

La  aniversară

 

INSPIRAȚIE

 

 

Și-mi  picură cuvântul,

Bolnav se-așterne umed

Pe foaia-ngălbenită de zile  scurse greu.

Mi se oferă candid, cu ochi plecați aievea,

Iar, uneori,

Când  luna-și deschide-n cer cupola,

Mă lasă-n colț de seară,

Să-l șlefuiesc și eu.

 

 

Își pleacă pleoapa-n tremur,

Nainte-mi se alintă,

Sub tocul ce se plimbă

Grăbit pe foaia mea.

 

 

Cu litere profunde,

Ce nu vor să mă mintă,

Mă-mbie cu privirea

Să scriu povestea mea.

 

 

ÎN  ALT  TIMP

 

 

Demult,

Hrană mi-era cuvântul

și apă simțirea.

 

M-adăpam cu nesaț

din al timpului vas…

Mă-nfășuram  nebunește cu valuri

sau cu frunzele de mai,

ca să rămân tânără.

Îmi întindeam  mâinile

în jurul unui trunchi de copac

rugându-l  să mă ierte pentru tot ce-a pătimit

din cauza mea.

În mod conștient

mă simțeam vinovată

de venirea toamnei,

de căderea frunzei,

de primul fulg,

de prima picătură de ploaie,

de iarba strivită de noi,

de noi.

Demult, hrană-mi erai…

Tare demult.

 

  Versuri  de  Cristina  Iscru, Onești