În loc de recviem

În loc de recviem

Iată, s-a demonstrat din nou, cât de puternică poate fi structura spirituală a omului. Papa Francisc a răspuns, cum nu se putea mai dumnezeiesc, întrebării: ce e de făcut atunci când nu mai e nimic de făcut?

În ultimele sale clipe de însuflețire, s-a adresat aproape murmurat zecilor de mii de creștini veniți să-l vadă și să se roage pentru el în Piața Sf. Petru: „V- am căutat. Ați venit și vă mulțumesc. Amin!”.

Prin amurgul trupesc al Suveranului Pontif, Împărăția Cerească s-a îmbogățit cu un suflet irepetabil. Papa Francisc nu i-a reprezentat la superlativul omenesc doar pe cei o mie de locuitori ai Vaticanului, strânși într-o inimă de credință pe nici o jumătate de kilometru pătrat. A fost diplomatul desăvârșit al umanității.

A mângâiat cu vorba și fapta toate rasele, mapamondul, urmând cu convingerea unui discipol aparte purtător de aură, porunca divină a Domnului: „Iubiți-vă!”. Spiritul luminat, neîntinat de îndoieli, i-a deschis porți ferecate până la el, dintre religii, dogme, particularități. Papa a fost mesagerul a peste un miliard de credincioși și a 17 la sută  din populația Terrei. Și-a urmat cu sfială omenească și dăruire convinsă demersul ecumenic.

Prin Papa Francisc, Stăpânul Suprem a aprins încă o candelă în mijlocul omenirii. Ca să împartă lumina hărăzită întru perpetuarea. Azi, în noua dimineață a Paștelui (colosală timpuire), Marele Gentleman și-a încheiat menirea, pentru a se întoarce în Casa Domnului. S-a oprit din călătoria albă sub „Judecata de Apoi” a lui Michelangelo din Capela Sixtină. Apoi, va coborî în cripta de la bazilica San Pietro.

Parcă mai ieri, lumea întreagă (urbi et orbi) era anunțată printr- un fum sacru că Dumnezeu și-a trimis solul – „Habemus papam”.

Un titan al iubirii totale ne-a părăsit. Rămâne, ca o consolare, faptul că Papa Francisc va fi sanctificat. Din înălțimea altarelor, va privi generos, strivind discret, cum totdeauna a viețuit, o lacrimă către corul bisericesc care va cânta pentru el, secularul: REQUIESCAT IN PACE !      Articol realizat  de  publicistul  Dan Mlădinoiu

Distribuie articolul!