PAGINI   DE  ISTORIE

Desfășurarea, în primăvara acestui an, la Onești a ”Zilelor Istoriei” a adus o premieră  în domeniul  cercetărilor legate de desfășurarea Primului Război Mondial. Astfel, profesoara Elena Ichim a vorbit  despre eroii uitați ai Războiului de Reîntregire Națională.  Exprimându-se  într-un mod deosebit (”să punem viață pe eroi”) și vorbind de o cercetare pe care a început-o în urmă cu  7 ani, evidențiind  și exemplul  unei familii din Zimnicea (jud. Teleorman), care ”și-a folosit toate  resursele pentru ridicarea unui bust” în memoria eroului Aristide Poulopoulos (căzut în 1917  în apropierea municipiului Giurgiu), distinsa profesoară a dezvăluit  faptul că  în jur de 130 de eroi din județul Bacău își duc somnul de veci  în țările vestice (în Franța dar și în altele). Dacă prof. Elena Ichim a fost ”aducătoare de emoție”, cu ajutorul  site-ului Pași prin istorie ( ”girat” de Ministerul Apărării Naționale), prezentăm câteva pagini din  ”registrul cu viața de zi cu zi” a  eroilor  și prizonierilor români din Primul Război Mondial.

  După intrarea României în acest război (27/28 august 1916), ca urmare a luptelor din Transilvania, armata română a înregistrat la capitolul pierderi și numeroși prizonieri. Internați în lagăre temporare, aflate în spatele liniei frontului, prizonierii români au fost transportați cu trenul spre lagărele administrate de armatele germane sau austro-ungare.

Iată  fapte  și întâmplări ce dau greutate  marilor sacrificii făcute de  eroii  și prizonierii români, dezvăluite „într-o lumină clară” de către Oficiul Național Cultul Eroilor:

1.O sală cu mese înnegrite de fum, în care lumina naturală ajunge cu greutate, este folosită de prizonierii români pentru a-și păcăli foamea. În apa încălzită pe care o primesc plutesc câteva cubulețe de gulii și de sfeclă. În numai o lună, regimul alimentar i-a transformat pe prizonierii români în umbre. Lipsa alimentelor i-a determinat pe militarii români internați în lagărele germane să își fiarbă paiele din perne sau pasta de dinți. Majoritatea celor care merg la apel se sprijină, reciproc, de brațele celor de lângă ei.

Unul din lagărele germane în care au murit prizonieri români în Primul Război Mondial a fost amplasat în orașul Zwickau, landul Saxonia, Germania. În memoria morților de război români de  aici camarazii acestora care au supraviețuit captivității au dezvelit un monument comemorativ  cu inscripția: „În memoria iubiților noștri camarazi români, decedați în captivitate în timpul Războiului Mondial 1916-1918”.

2.La ora nouă dimineaţa, o serie de bătăi cu ciocanele într-un fier de plug agăţat de peretele unei barăci îi cheamă pe prizonieri la apel. Comandantul german al lagărului se plimbă morocănos printre internaţi, în timp ce i se dă raportul, apoi se întoarce în biroul comandaturii. La ora 5 după-amiază, prizonierii îşi întrerup activitatea şi merg la cantină. Peste o oră, înainte de a se stinge felinarul de la poarta lagărului, câţiva norocoşi sunt chemaţi pentru a li se înmâna scrisorile trimise din ţară. Apelul de seară are loc la orele 21, fiind precedat de aceleaşi bătăi de toacă. După alte 60 de minute, lumina se stinge în tot lagărul… Morţii de război români au fost înhumaţi individual în Cimitirul nr. 2 al lagărului, mormintele fiind marcate prin cruci din lemn.

3. Militarii români internați de germani în lagărele de pe actualul teritoriu al Franței, începând cu noiembrie 1916, au fost capturați de armata germană în timpul luptelor din Transilvania. Prizonierii români au fost folosiți în detașamente de muncă, pentru amenajarea de drumuri, de căi ferate sau pentru demontarea unor fabrici, al căror echipament a fost încărcat în vagoane și expediat în Germania. Un număr redus au reușit să evadeze, trecând în liniile franceze, unde au continuat lupta contra armatei germane sau au fost ajutați să ajungă în România. Din cauza condițiilor grele de muncă și a foametei la care au fost supuși (au mâncat în unele cazuri scoarță de brad sau și-au fiert bocancii) mulți prizonieri români au murit în captivitate. Decesele ar fi avut o rată mult mai mare, dacă o serie de cetățeni francezi nu și-ar fi riscat viețile pentru a le oferi alimente prizonierilor români. Cimitirul eroilor de la Dieuze a fost amenajat ca Cimitir de campanie și în cadrul acestuia au fost înhumați cel puțin 12.000 de morți de război.

4.Într-un lagăr, ostașilor români de pe teritoriul Franței, le-a venit ideea de a serba, la 30 august 1917, ziua căderii Griviţei (30 august 1877). La masa de seară, ofiţerii români au început să cânte, iar comandantul lagărului le-a adus la cunoştinţă să-şi întrerupă activitatea. Cum ofiţerii români au ignorat cerinţa căpitanului german, acesta a intrat în sala unde cântau prizonierii. Atitudinea lipsită de tact a ofiţerului german i-a determinat pe toţi prizonierii din cameră să înceapă să cânte „La Marseillaise”, Imnul naţional al Republicii Franceze. A doua zi, cinci dintre prizonierii români au fost trimişi la arest, ca o modalitate a comandantului lagărului de a sancţiona purtarea din seara precedentă. Iar  mulți alți prizonieri au fost identificaţi nominal, înhumaţi în gropi comune.

5.Indiferent de lagărele în care au fost internați, prizonierii români din Primul Război Mondial au încercat să evadeze. Uneori, soluția aleasă a fost săparea unui tunel. Pentru a nu fi depistați, prizonierii români săpau la tunel vreme de 3-4 ore, înainte de începerea apelului de dimineață, când majoritatea prizonierilor dormeau și nu se intrigau de absența lor. De multe ori, echipele care au săpat la realizarea tunelurilor au fost formate din prizonieri români, francezi și ruși. În unele cazuri, prizonierii care au săpat la realizarea tunelurilor au fost divulgați germanilor de alți prizonieri. Au existat și cazuri când prizonierii au renunțat la săparea tunelurilor, în condițiile în care nu au reușit să le ventileze.

Majoritatea prizonierilor care au reușit să evadeze au fost prinși de germani și reinternați în alte lagăre, unde paza avea un regim mult mai sever. Prizonierii care nu au fost prinși au relatat contemporanilor despre calvarul prin care au trecut. Unul din lagărele în care au murit peste 90 de soldați români în Primul Război Mondial a fost identificat de cercetătorii Oficiului Național pentru Cultul Eroilor la Viena, Austria. Eroii români au fost înmormântați într-o parcelă distinctă, situată în cadrul Cimitirului Central din Viena.

6.Cum a fost la Iași în timpul Primului Război Mondial? După încheierea Bătăliei pentru București, armata și administrația s-au retras, începând cu 3 decembrie 1916, la Iași, municipiul devenind capitala României. Zona Moldovei a devenit în scurt timp suprapopulată, peste un milion de refugiați fugind din calea războiului. Militarii români au fost încartiruiți în municipiul Iași și în zonele limitrofe, în grupuri de câte 15-20 într-o cameră sau într-un bordei în care, de regulă, locuiau maxim cinci oameni. În aceste condiții a izbucnit epidemia de tifos exantematic, decesele din această cauză fiind înregistrate atât în rândul militarilor români, dar și în cadrul civililor. Militarii și civilii care au murit din cauza tifosului exantematic sau din cauza rănilor au fost înmormântați în Cimitirul ieșean „Eternitatea”. Statistica morților de război din acest cimitir  ajunge la peste 10.700 de eroi – militari și civili, peste 9.600 fiind identificați nominal.