A fost, poate, cel mai frumos actor al nostru, supranumit ”Alain Delon al României”, şarmant şi fermecător, cu un succes nebun la femei şi, evident, cu atâtea neveste, cât să le numeri pe toate degetele de la o mână.

A rupt piaţa românească de film cu un singur rol (cât au alţii în zeci de roluri adunate) într-un film de dragoste de referinţă pentru anii 70, pelicula „Septembrie”, alături de serafica şi ingenua, pe atunci,  Anda Onesa (în foto 1) .

Însă a îmbătrânit singur, cu viaţa strecurată prin parfumul unui pahar de vin (băut zilnic!), strivindu-şi cu amărăciune amintirile în tăria unui buchet de Drăgăşani sau Murfatlar, cerând vieţii, în ultimii ani de existenţă, ca o ultimă şi perpetuuă dorinţă, ce credeţi?, încă un şpriţ!

La urma urmei ce e viaţa asta? Un strop de tinereţe, un strop de iubire, un strop de fericire, un strop de amărăciune, un strop de timp, un strop de vin…Şi gata! „Mama ei de viaţă”, vorba lui Noica!

S-a născut la 23 aprilie 1950, în Bucureşti, şi-a ajuns unul dintre cei mai iubiţi actori (în special de adolescente), chiar dacă tatăl său vroia să-l facă arhitect, iar mama doctor. De fapt, nici nu i-a fost greu să opteze pentru actorie, din moment ce, la 8 ani a fost remarcat la o serbare şcolară, luat şi dus pe sus la televiziune, la o emisiune-concurs de ghicitori.  „Prima replică serioasă din viaţa mea a fost  <<Are două roţi şi-o şa / Ghici ghicitoarea mea!>>, iar prima parteneră de scenă a fost  regretata Vasilica Tastaman, cea care trebuia să nimerească, sau nu, răspunsurile la şarade. De atunci, când cineva avea nevoie de un copil în spectacol, hopa Costiniu! Astfel am fost pe scenă – căci de jucat nu pot să spun – cu maeştrii Calboreanu şi Ciubotăraşu, la 10 ani”.

Aşadar, termină IATC-ul, promoţia 1973, avându-i ca profesori pe Dem Rădulescu şi pe Octavian Cotescu şi debutează încă din timpul facultăţii la Teatrul Bulandra, convins fiind că adevăratul impuls în meserie l-a primit de la maestrul Liviu Ciulei.

După facultate este repartizat la Teatrul Naţional din Iaşi, transferându-se apoi la Teatrul Giuleşti, al cărui angajat a fost până în ultima zi de viaţă.

Deşi el se considera mai mult actor de teatru, filmul a fost cel care l-a impus definitiv în conştiinţa publicului. După ce debutează, în 1972, cu un rol secundar în filmul „Paraşutiştii”, dă lovitura cu filmul regizat de Timotei Ursu: „Septembrie”, în 1978. De atunci, în oricare film a mai jucat, orice rol a mai interpretat în teatru, niciunul nu i-a mai adus atâta popularitate.

După Revoluţie, joacă în 3-4 filme, până cam prin 1995, după care nu mai este căutat pentru altele. În teatru, la ”Odeon”, încă mai apare în spectacole, dar din ce în ce mai rar şi în roluri din ce în ce mai mici (în ultima piesă jucată „Marchizul de Sade” interpretează rolul minor al unui nebun la azil).

Neglijat de toţi, peste chipul frumos al fostului „Alain Delon de România” timpul începe să lase urme. Şi băutura! Totuşi, trăsăturile feţei, părul bogat şi ochii, care au făcut să suspine fără speranţă milioane de femei, încă îi dau un aer fermecător şi boem.

Cu mulţi ani înainte de a muri, cu un program din ce în ce mai „lejer”, marginalizat de societate, uitat de public, părăsit rând pe rând de neveste (cu excepţia ultimei), începe din ce în ce mai des să-şi înece amarul în băutură. Aproape în fiecare zi, „programul” maestrului cuprindea o escală la unul dintre micile restaurante de cartier cu care era vecin.  Nu bea tării, ”raţia sa”  era un şpriţ lung, de vară, indiferent de anotimp, câte un pahar la fiecare oră de stat în local. Era un banc cu un rus, care prinde peştişorul de aur, ca primă dorinţă cere o sticlă de vodcă, la a doua cere ca pe Volga să curgă numai vodcă, şi, întrebat la  a treia ce-şi mai doreşte, el răspunde vesel: ”încă o vodcă mică!” De aceea nu e de mirare că, atunci când un reporter îl întreabă ce îşi mai doreşte de la viaţă, actorul răspunde neezitant: „Încă un şpriţ!”

Nici boala nu-l ocoleşte şi, cu două luni înainte de a muri, este internat în spital pentru insuficienţă cardiacă. Numai că, starea lui se deteriorează şi-i cedează, rând pe rând, rinichii şi ficatul. Se stinge la vârsta de 63 de ani, într-o zi banală de luni, pe 12 noiembrie 2013.

Dar Geo Costiniu rămâne un nume şi un film: „Septembrie”. Căci oricine se va gândi vreodată la el, nu va avea în minte decât un tânăr rebel, frumos ca Adonis, călărind cu părul în vânt, ca eroii neînfricaţi din marile legende ale lumii, o motocicletă ce gonea spre malul mării, într-o zi însorită de septembrie, cu o fată ce-i înlănţuia ca o iederă, din spate, mijlocul!    Articol realizat cu sprijinul  site-ului  NEW &  STORIES

 

Distribuția  filmului ”Septembrie” (1978, Regia Timotei Ursu)

 

Anda Onesa  – Anișoara

Geo Costiniu – Vali Abrudan

Jean Constantin –  Jorj

Horațiu Mălăele –  Camila

Ștefan Mihăilescu-Brăila  – Tatăl lui Vali

Ștefan Bănică – Dinu Arsenescu

Virginia Rogin – Interpreta

Zephi Alsec – Directorul de la Brazi

Eugenia Bosânceanu – Mama lui Petrescu

 

Și o părere ”Marca Cinemagia” despre acest film:

 

Picat de două ori la admiterea în facultate, tânărul Vali Abrudan devine un golan şi se implică în nişte treburi dubioase. O escapadă de 24 de ore pe malul mării cu o fată pe care abia o cunoscuse îi poate schimba definitiv sensul vieţii, făcându-l să-şi înţeleagă priorităţile.

Deşi conceput în scop propagandistic, filmul „Septembrie” este unul dintre cele mai poetice filme româneşti din perioada comunistă, graţie interacţiunii (stângace şi tocmai de aceea credibile) a personajelor interpretate de Geo Costiniu şi Anda Onesa. Cele două personaje, care s-au întâlnit întâmplător într-un bar bucureştean, fac împreună o escapadă de 24 de ore pe litoral, poposind printre altele pe faleza Constanţei şi în Golful Francezului din Schitu, dar trăirile sufleteşti ale lor sunt deosebit de intense. Urmele paşilor vechilor locuitori ai Tomisului, natura sălbatică, soarele ce se îneacă în valurile mării, tentaţia unui joc exhibiţionist pe plaja pustie sunt elemente care pot schimba destinul celor doi iubiţi. Bărbatul are însă un secret, iar, odată cu venirea serii, vechile sale năravuri ies la iveală, ducând la despărţirea temporară a celor doi iubiţi. Nebunia tinereţii se dovedeşte mai puternică decât orice altceva, iar cei doi aleg să-şi urmeze drumul împreună într-o călătorie fără sfârşit.

Filmul se remarcă prin sensibilitate, o atmosferă plină de poezie şi evitarea hotărâtă a clişeelor, prin interpretările fireşti ale actorilor Geo Costiniu şi Anda Onesa şi prin fineţea regizării lui Timotei Ursu. Spre deosebire de clişeele filmelor din acea perioadă, regizorul are curajul de a impune un final total neaşteptat, năucitor, demn de legendele romantice din vechime precum „Romeo şi Julieta” a marelui Will Shakespeare. Presimţind probabila lor despărţire, cei doi acceptă să rămână uniţi pe vecie asemeni lui Filemon şi Baucis. Dragostea lor transformă un moment trecător într-o iubire eternă. Ce poate fi mai frumos?

Ca o ironie a sorții Geo Costiniu (un actor de planul doi) care in film juca rolul de derbedeu, in viata reală a fost victima perfectă a tranziției și a reformelor dure care au atins breasla actorilor, murind in sărăcie și ca victimă a viciilor, pe când Anda Onesa, ce în film a interpretat rolul unei  ospătărițe,  a făcut Facultatea de Filosofie și a devenit afaceristă imobiliară de succes în SUA,  cu o familie împlinită, gustând din plin deliciile capitalismului!