IN MEMORIAM
”Astăzi gândurile mele se întorc către un om de la care am avut privilegiul să învăț enorm — domnul primar Ștefan Șilochi. Un om care a înțeles că asistența socială nu e o obligație birocratică, ci o formă de grijă față de comunitate. Un lider care știa să unească oameni, să inspire și să găsească soluții în care toți, beneficiari si comunitate, să câștige. De la dumnealui am învățat că relațiile umane sunt mai valoroase decât orice protocol și că adevărata schimbare se face cu inimă, nu doar cu semnături… A fost și va rămâne un exemplu de om dedicat comunității sale!” Așa a scris doamna Daniela Țîțaru, care a condus timp de mai mulți ani Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului din jud. Bacău la trecerea din această viață a fostului primar al orașului Târgu Ocna, Ștefan Șilochi. ”A fost un om deosebit, un coleg adevărat și un îndrumător sincer în pașii mei timizi de început în politică și administrație. De la el am învățat ce înseamnă devotamentul față de comunitate, echilibrul și respectul față de oameni.”, a mărturisit Marius Gheorghiță, fost primar al comunei Pârgărești.
Personalitate a orașului Târgu Ocna, Ștefan Șilochi a conturat în anii democrației de după 1989, un nou destin localității de sub culmea Măgurii! A luptat ca aceasta să devină un oraș – stațiune, turistică de interes național, fapt care a dat posibilitatea implementării de fonduri europene, prin care a fost reamenajat Parcul Măgura, unde s-a construit o modernă piscină. La multe din problemele orașului el a găsit soluții și nu probleme care țineau lucrurile în loc! Așa a fost amenajată și asfaltată strada Salinei, ani de zile o ”cenușăreasă” a orașului, blamată și de miile de turiști care vizitau Mina de Sare. Ștefan Șilochi a luptat ca să fie reabilitată și reamenajată Casa de Cultură a orașului, deschizând ușile acesteia pentru organizarea de festivaluri și pentru susținerea reprezentațiilor artistice.
În amintirea a zeci de familii de târg-ocneni Ștefan Șilochi rămâne primarul care le-a înmânat cheile unei locuințe permanente, în timpul mandatelor sale de la Primăria orașului Târgu Ocna fiind construite câteva blocuri prin Agenția Națională de Locuințe (ANL). Orașul – stațiune de la poalele Măgurii a fost și primul de pe întreaga vale a Trotușului unde, în plină tranziție, s-au ridicat două moderne săli de sport, după care au tânjit mulți ani și echipele sportive și iubitorii de sport din municipiul Onești!
Impulsionând dezvoltarea prin turism a orașului Târgu Ocna, Ștefan Șilochi a căutat și punți peste Prut și îu câteva orașe ucrainene pentru realizarea de înfrățiri și schimburi culturale între orașe. Pe aceste trepte a urcat Târgu Ocna în timpul mandatelor de primar ale lui Ștefan Șilochi, respectând cu responsabilitate interesele acestei localități.
Orașul – stațiune de pe râul Trotuș pierde un suflet bun și plin de blândețe, un om dedicat celor din jur prin săvârșirea din viață a prietenului târg-ocnenilor, Ștefan Șilochi, un om care a marcat evoluția și progresul acestor meleaguri din ultimii 25 de ani.
SINCERE CONDOLIANȚE ȘI LUMINĂ VEȘNICĂ!
Slujba de înmormântare va avea loc marți 4 noiembrie la Capela Bisericii Romano-Catolice „Schimbarea la față a lui Isus”, de pe strada Vasile Alecsandri din orașul Târgu Ocna
