Ca bărbat, Costache Negri era prezentat ca unul din cei mai frumoşi, cu o statură de uriaş, „avea corpul unui Hercule şi un cap de o rară  şi bărbătească frumusețe. Părul îi era negru, bogat şi ondulat, fruntea puternică, ochii mari, negri, luminoşi, vii dar de nespusă  blândețe, cu o expresie de mare bunătate, sprâncene negre, lungi şi bine hrănite, un nas puțin încovoiat şi o gură frumoasă, cu buze rumene şi pline; purta barba întreagă, lungă  şi lată; înfățişarea lui era impunătoare, dar te simțeai atras de el prin impresiunea de blândețe şi bunătate ce o făcea de la primul aspect” (Radu Rosetti, op. cit,p.677). Traiul dus de el la  Mânjâna, ca şi la Târgul Ocna, era a unui om simplu, atent la suferințele celor din jur, dar de  o ospitalitate largă, porțile şi uşile fiindu‐i mereu deschise. Masa dăruită oaspeților era simplă dar din  abundență.   Singurătatea  şi‐o petrecea citind ori la lucrat în grădină, în care sădise pomi de soi şi viță de vie minunată. Des era găsit cu sapa, cu hârlețul, cu grebla sau cu cuțitul în mână. Îmbrăcat vara în haine de pânză, largi, toamna în haine de  şiac, cu o pălărie largă, de paie sau de pâslă, încălțat cu ciubote până la genunchi. Primea cu afabilitate oaspeți  şi  ştia să  converseze cu ei, potrivit vârstei, culturii şi  inteligenței musafirului. Era de o modestie desăvârşită, îi lipsea şi vanitatea dar şi fudulia.

O lecție de simplitate este următoarea întâmplare. La Târgul‐Ocnei exista un fruntaş  al localității care, prin votul oamenilor ajunsese în capul administrației comunale; îl chema Iorgu Metaxa. Omul avea o vie care producea un vin roşu, foarte bun şi o livadă cu fructe de soi, de care era mândru. Într‐ o toamnă  i‐a făcut o vizită  lui Negri. A fost încântat  şi de grădina lui Negri, dar mai ales de un anumit soi de struguri – de poamă  ananas. Ospitalier, Negri i‐a umplut un paner cu struguri bine aleşi şi i l‐a înmânat acestuia la plecare.

‐ Foarte vă  mulțămesc, cucoane Costache, oi trimite rândaşul ca să‐mi aducă  panerul, i‐a îngânat,  cu demnitatea jignită, conu Iorgu. Negri n‐a zis un cuvânt şi a rămas la poartă cu panerul în mână. Când a socotit că Metaxa a ajuns acasă, Negri – cu pas liniştit, dar mare, a plecat spre casa musafirului său. Ajuns acolo, a găsit pe unul din servitori în curte şi i‐a dat panerul cu struguri.‐ Dă, te rog, panerul cu poamă  lui cuconul Iorgu cu închinăciunile mele. Spune‐i că  i l‐a adus cuconul Costache Negri.

Biografii săi spun că Negri a murit în septembrie 1876. În urma unei pneumonii – afirmă  Rosetti – a unui junghiu, zice Papadopol, dar datorită tot unei întâmplări care a vorbit despre bunătatea şi mărinimia sa. Cunoştea  şi proteja pe un birtaş din Tg. Ocna, ale cărui afaceri nu‐i prea mergeau, aflăm de la Rosetti. La 8 septembrie 1876 mergând Negri la iarmarocul de la Rădeana a dat peste protejatul său, care deschisese acolo, sub un cort, o locarnă. I s‐a plâns lui Negri că  lucrează  în pagubă, că  nu‐i intrase să  consume  decât un muştereu. Negri ar fi rămas să  mănânce  şi el acolo, să‐i ridice consumul şi … plata. Dar cum făgăduise altcuiva ospeția sa, iar momentul mesei chiar  şi trecuse, a plecat în deal la un  prieten. Când a ajuns, grăbit  şi transpirat, musafirii tocmai coborau în sufragerie. A mâncat puțin, s‐a sculat  şi sub pretext că  are o afacere în iarmaroc, s‐a întors la protejatul său. Aici, după ceva mâncare şi o cafea, a plătit generos, cât să‐l scoată din nevoi pe cel cu locanta  şi a plecat iarăşi spre curtea boierească, unde‐şi lăsase căruța şi mantaua. Până atunci, deşi zi de toamnă, căldura fusese mare, iar Negri, care plecase de la Târgul Ocna îmbrăcat în haine de şiac, cam pline, asudase, iar în momentul când a ieşit de sub cortul cu crâşma, începuse să  bată  crivățul cu violență  puternică.  Şi urcând mai mult în cămaşă  dealul Rădeana, a ajuns la căruță  mai mult înghețat. A doua zi pneumonia nu a mai avut leac din partea doctorului Dumbrăveanu de la Bacău. Şi în ciuda naturii sale voinice, pneumonia l‐a dus în mormânt.   I‐a rămas o fiică  – Iosefina, rod a unei legături de dragoste a lui cu o cântăreață  de operă, germană, pe care o cunoscuse în timpul călătoriilor în  Italia.  Fata avusese de la tatăl său o creştere foarte îngrijită, înzestrată şi măritată.   Din volumul ”Lumânărică”, de  Ion N. Oprea, Editura  PIM IAȘI 2009