TEXTE   APĂRUTE  ÎN   ANUL  2025  ÎN  REVISTA  ”DISCOBOLUL”, EDITATĂ   DE  CONSILIUL   JUDEȚEAN  ALBA ȘI   BIBLIOTECA   JUDEȚEANĂ  ”LUCIAN   BLAGA” ALBA IULIA   

”Discobolul”  apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, Redactor-şef: Aurel PANTEA

 

Pictorul

 

Stă tăcut în fața tabloului. A zugrăvit cerul în două nuanțe. Un albastru cobalt ceruleum e întins pe aproape toată pânza. Pensula a lăsat urme de valuri. Un cobalt mai luminos iese de sub el ca niște spărturi între nori, ai impresia de ceruri suprapuse. Ce nuanță a așezat mai întâi pictorul pe pânză? Umbrele din adâncul lui prin care se strecoară lumina dând strălucire cerului? Evident că cerul este în el, se limpezește în irizările pictate, împlinindu-l. Nu-i văd chipul întors spre șevalet, sunt mai în spate. Mă uit peste umărul lui la pictură. Încerc să-i percep starea în albastrul de pe pânză. Ține în mâini tabloul, dar nu pot să-mi dau seama ce gânduri îi smălțuiesc privirea. Calmul lui îmi spune că e mulțumit de lucrare. Poate se întreabă dacă e nevoie să mai adauge ceva în timp ce își contemplă pictura. Până să mă dumiresc, pictor și tablou dispar dintr-o dată. Sunt singură într-un spațiu larg, ordonat cu migală. Privesc cu uimire armonioasa alcătuire de lucruri expuse pe rafturi: mici și delicate obiecte de artă, sculpturi miniaturale. Par niște statuete de aceeași formă și mărime, multiplicate, așezate într-o ordine perfectă. Trec dintr-o odaie în alta, admir șirurile de obiecte de pe rafturi. Unele sunt amfore de argilă cărămizie, fără toarte. Altele par săculeți din piele extrem de fină, galben pai, cu gâtul larg, nelegat de șnurul petrecut prin cusătură. Dacă l-ai strânge ar avea aceeași formă de amforă. Șiruri, șiruri de miniaturi trec prin fața ochilor mei, fără să pot să le văd de aproape, prinse într-un vârtej. Mă uit cu uimire cum se multiplică același obiect pe toate rafturile, respiră atâta frumusețe forma lui fără cusur.

O prezență feminină, tăcută, fantomatică, mă călăuzește din umbră prin încăperi precum un ghid într-un muzeu. Tăcerea și armonia mă învăluie în spațiul acela de artist. Cred că aparține pictorului, el a sculptat obiectele din argilă și piele de  pe rafturi. Îi descopăr fețe nebănuite, sculptor și poet. Pictorul nu mai e acolo, doar eu, uneori o femeie frumoasă, nu prea tânără, o matroană, pe care o zăresc de departe. Cine a adunat toate lucrurile acelea perfecte, cine le-a aranjat într-o armonie de neînchipuit? Unde e artistul, tabloul, pânza pe care a pictat cerul de cobalt dinlăuntrul lui, în două nuanțe suprapuse? Cine m-a călăuzit spre locul acela, în care respiră armonia unui suflet ce a atins desăvârșirea în artă? Pictorul e poetul spațiului ireal, creat de visul lui de artist. Poezia dinlăuntrul lui se află în formele sculpturale care îi alcătuiesc lumea interioară.

Nu se vede niciun cuvânt scris undeva, cuvintele sunt transpuse în obiectele acelea delicate, înșiruite pe rafturi, ce alcătuiesc lumi de o rară frumusețe. Se derulează fugitiv prin fața mea, de parcă cineva mi le descoperă spre încântarea mea. Locul e magic. Aș vrea să aud vocea pictorului poet rostind cuvintele, acum forme vizibile, ireal de frumoase, să simt cum se înfiorară tăcerea. Pictorul revine, fără tablou, fără pensulă, obiectele dispar. Are în mâini o carte. O deschide încet, ritualic, citește. În jur, tăcerea se înfioară, aerul devine asemenea cerului cobalt din tablou, poetul se alcătuiește din culoare.                            Proză de Sonia ELVIREANU

 

*

 

După câteva pahare de vin

Oamenii devin siluete diforme care țin în mâini obiecte neidentificate.

Luminile se amestecă în aluatul preparat de unicornii aflați pe  schimbul 2 la fabrică,

Dumnezeu își ia o pauză de-o țigară, lumea devine dintr- o- dată un tablou pictat în culori calde

La gura căruia te-ai ghemui în miez de iarnă.

În haos se stabilește ordinea,

Timpul devine palpabil precum un sân la ecografie

Și o anumită ea își face loc în mlaștina minții tale.       Versuri de  Bianca Crișan

 

Foto 1 – Lucrare a  pictorului moineștean Dumitru Macovei, ce a fost expusă în anul 2023 la Galeriile FormArt, din București (B-dul General  Gh. Magheru, nr.18). Această lucrare a fost prezentată  ”însoțită” de cuvintele  lui Nichita Stănescu:” Stăteam între două culori ca între două tăișuri. Galbenul mă ardea, albastrul mă îngheța. Eram o linie neagră pierdută prin desișuri, o umbră ce singură se căuta.”