O  BUCATĂ  DE  CITIRE

În ziua de 21 Decembrie, tocmai  la 61 de zile după ce părăsisem Berbera, atingem la Senmoretu, fluviul Șebeli.  ”Şebeli“, adică fluviul leoparzilor, cum. e numit de Somali. Văzusem de departe cursul acestui fluviu, după o fâșie de pădure deasă şi înaltă, acoperită cu liane, dea- lungul cărora, sute de maimuțe de două neamuri, unele  mai mari şi altele mai mici, se coborau cu mare băgare  de seamă spre apă: Mulţi crocodili, unii de patru până la. șase metri lungime, stăteau culcaţi pe mal la soare, cu gura căscată și înarmată cu două rânduri de dinţi cari ne luară pofta de scăldat în această apă. Alţi înnotau arătând deasupra apei numai vârful frunţii şi ochii lor cu cari pândese vreo capră sau  vre-un băiat de Somal ce, din nebăgare de seamă, s-a apropiat prea mult de aceste primejdioase maluri. Fluviul curge adînc, şi aproape pretutindeni – –  pe unde  l-am întâlnit-  între maluri lutoase şi nisipoase, foarte  înalte peste cari, în vremea ploilor, se revarsă apa înnecând toate pădurile şi câmpiile dimprejur.  Un grup de palmieri „dum“,  negru pe lângă apă, în fâșia pădurilor, dar roşiatice în depărtare, se întinde ca la vreo doi kilometri pe amândouă  malurile. Lângă fluviu, vegetaţia e înaltă şi deasă; peste ca din când în când se înalţă câte un pâle măreț de palmieri din specia numită „dum“…Mai departe de fluviu însă, ierburile, adesea foarte – înalte, sunt presehimbate  în păişuri prin căldura, care aci e foarte: mare. Amândouă malurile sunt. foarte populate de Somali între cari – vieţuese și o specie de oameni de statură mică, fourte uriți. la faţă, semănând mai mult cu maimuuţele decât cu oamenii, numiţi „Adoni“. Se vede o rămăşiţă a rasei autohtone a negrilor,  ce  trăiesc o stare de dependenţă și de robie.

Aflându-mă pe mal, lângă „caria“ Senmoretu, în momentul când turme  de oi şi de capre se coborau să se  adape în dosul unei îngrădituri mobile cufundate în apă (de care locuitorii de aici au obiceiul a se servi spre se apăra de crocodili), văd pe unul dintre aceste animale îndrăsneţe venind spre noi prin mijlocul fluviului; deasupra apei i se vedeă numai vârful cozii sale de balaur. În apele fluviului Şebeli se  vedeau numai ochii şi fruntea capului, un punct abia zărit, dar  singurul care trebuiă înnemerit de glonț. Căci erocodilul nu poate – fi prins decât împuşcându-l în creier. În acest caz, el tot se-mai poate mișca, dar nu-şi mai dă seama cum se mișcă. În acel punct căutaiu să-l izbese — și izbutii. Crocodilul  se prâvăni deodată – cu pântecele în în sus și, nemaifiind „ stăpân pe mişcările lui”, fu dus de apă în Jos. Îndată ce locuitorii de pe amândouă malurile îşi dădură seama că  era rănit de moarte  crocodilul, făcură să tresară văzduhul  de urletele lor de bucurie şi-văzui  și avui  o  impresie  din cele mai ciudate şi mai interesante. Nu rămâsese în  plantanţii nicio femeie, copil sau bărbat care “să nu  alerge țipând şi urlând de –a lungul apei. Unii mai deştepţi, deslipiră două plute dela  mal, pe care se coburiră  repede pe apă în Jos. Crocodilul, care nu eră mort și simțiă nevoia de a veni la suprafaţa apei ca să răsufle, apărură deodată lângă una din plute, cu pântecele în sus; dar, în – momentul când oamenii voiră să puie mâna-pe el, i se îvi şi capul cu botul căscat.  Oamenilor le scăpă de  spaimă iarăş din mână şi dispărură sub plută cu totul. Îl căutară ei mult timp prin rădăcinile potmolite în mijlocul fluviului, dar nu-l putură găsi. Când deodată, auzirăm mai în Jos, pe malul celălalt, vreo câteva femei strigând: „Ghi- has! alka! alka!“ adică „crocodilul e  aici!“. Curentul îl aruncase pe o. movilă de nisip. Atunci oamenii sloboziră plutele lor spre el şi izbutiră în sfârşit a-l prinde şi a-l ridică pe plută după ce-i petrecuseră.un lemn printre fălci şi-l legaseră cu funii de gât şi de picioare. Acest crocodil, cel mai mare dintre cei împuşcaţi de noi, aveă o lungime de 8 metri și 53 centimetri, adică o talie peste mijlocie.     După Dumitru Ghika-Comânești (Din Manualul de Limba română   – Carte de citire și Gramatică-pentru Clasa a I a a liceelor și gimnaziilor. Manualul   a apărut în anul 1912 sub coordonarea profesorilor Mihail Dragomirescu și  Gh. Adamescu)

 *În imagine, Palatul Ghika din Comănești  în viziunea pictorului Aurelian Ștefănescu. Acest palat a aparținut  exploratorului Dumitru Ghika – Comănești