”Omul liber!”

”Omul liber!”

Pove-Știri  mai vechi și mai noi

– de adormit adulţii, spuse de Confuzius, părerolog în corul de butade

 

Citatul zilei: „Nu ştim nimic, ne imaginăm totul.” – Federico Fellini, născut pe 20 ian. 1920; „Priveşte în viitor, pentru că acolo îţi vei petrece viaţa de acum încolo! Mai bine să eşuez în ceva ce îmi place decât să reuşesc în ceva ce urăsc…” – George Burns, născut pe 20 ian. 1896; „Lectura este o călătorie interioară” – Costel Zăgan, născut pe 20 ian. 1958

– Ziua cea mai tristă din an, ”Blue Monday” (18 ianuarie, când se spune că  se acumulează toată depresia postsărbători), cred că ar putea mai degrabă să fie numită ”Black Monday” – lunea din lumea noastră care pare a fi condusă doar de dictatori şi extremişti agresivi. O lume în care a reînviat imperialismul, goana tiranilor pentru acapararea de teritorii. Putin vrea Ucraina, Xi doreşte Taiwanul, iar Donald intenţionează să ocupe o serie de state suverane. Noi, Uniunea Europeană, suntem atacaţi acum nu numai din est, ci şi dinspre vest.

– Remarcă: De când m-am născut eu şi până acum, populaţia globului s-a dublat.

– Alte citate: „Opera de artă e o iluzie întrupată. Ceea ce îi dă operei de artă viaţă este efectul ei. Limba română este o comoară fără cheie.” – Ioan Slavici, născut pe 18 ian. 1848; „Nu am văzut niciodată o problemă care să nu poată fi rezolvată cu o oră de citit.” – Charles Montesquieu, născut pe 18 ian. 1689; „Veşnicia nu e aşa lungă câta vreme sunt cu tine.” – Alan Milne, născut pe 18 ian. 1882.

– Impresii din călătorii:

Roma este oraşul istoriei, al antichităţii.

Dubai este oraşul viitorului, al tehnologiilor.

Paris este oraşului culturii, al artelor.

Oslo e oraşul vieţii active, sportive, al aerului curat.

Milano e oraşul modei.

Viena e oraşul imperial.

Mi-ar plăcea ca Micul nostru Paris să fie şi el unul  cultural.

Sau aş pune bazele unui orăşel al artiştilor, al artelor, undeva în România.

– În copilărie nu îmi doream să ajung inginer, medic sau astronaut, ci visam să ajung vrăjitor. Ca să pot să îndeplinesc orice dorinţă. Să fac lumea mai bună. Dar mi-am dat apoi seama că nu pot fi decât un banal pasager în infinit şi că doar imaginaţia poate îndeplini toate vrăjile.

– Ale înțelepciunii; „Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii. Înţelepciunea vieţii e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte. Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul. Om liber e acela care n-are nevoie să spună nicio minciună.” – Nicolae Iorga, născut pe 17 ian. 1871; „Tăcerea mă loveşte cu pietre.” – Pedro Calderón de la Barca, născut pe 17 ian. 1600; „Înţeleptul este un zeu care refuză tămâia.” – A. Houdart de La Motte, născut pe 17 ian. 1672; „Poezia e ştiinţa spiritului, a armoniei cugetului, a sensibilităţii şi umanităţii.” – Auguste Comte – filozof pozitivist, născut pe 17 ian. 1798; „Cei care pot renunţa la libertate pentru a obţine o siguranţă temporară nu merită nici libertate nici siguranţă.” – Benjamin Franklin, născut pe 17 ian. 1706.

– Legenda spune că în timp ce tocmai văzuse o femeie frumoasă, Benjamin Franklin, care se apropia de vărsta de 84 de ani, s-a uitat instant în ochii ei, zicând: „Oh, de-aș mai avea iar 70 de ani!”

– Și alte Pove-Ştiri de adormit adulţii! Citatul zilei: „Timpul nu mai are răbdare cu noi.” – Marin Preda, născut pe 5 august 1922; „Naționalismul este oul din care ies războaiele.” – Guy de Maupassant, născut pe 5 august 1850; „Vorba lui Bob Dylan, nu ştiu cum se face că în fiecare zi mă scol tot astăzi. N-aveţi decât să mă invidiaţi, dar eu pot să fac în fiecare seară această minune: să iau viaţa de la capăt.“, spunea „Moţu“ Florian Pittiș, stins din viață pe 5 august 2007!

– Eu îi apreciez pe toţi cei care iubesc poezia. Poate aveţi impresia că sunt foarte mulţi. Nu e deloc aşa, sunt doar câţiva şi tocmai de aceea trebuie protejaţi, pentru că sunt fragili, alungaţi, intimidaţi, marginalizaţi, ironizaţi etc. Marin Preda spunea: „O ţară care nu ştie să-şi apere poeţii va fi învinsă sau va supravieţui lamentabil la coada altor naţiuni, fiindcă poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri şi îl face nepieritor.” Marin Preda  mai spunea că ”şi trecutul, cu cât te îndepărtezi mai mult de el, devine o iluzie.”

– Ca o concluzie, aş adăuga că eu, când scriu, urmez acest principiu enunţat de Marin Preda: „Arta nu trebuie să se îndepărteze de ceea ce are în el omul misterios şi inexplicabil.”

– ”Moțu”(în foto) a fost artistul complex care a reuşit să-şi păstreze părul lung şi spiritul rebel chiar şi în cea mai dură dictatură ceauşistă. A fost un vizionar şi un pasionat de ştiinţă şi tehnologie, dar şi un francmason convins. ”Teleenciclopedia” avea un farmec aparte când Pittiş era comentatorul, vocea lui oricum avea un timbru unic care făcea un spectacol inclusiv din emisiunile de teatru radiofonic. Primul meu contact cu el a fost la „Poezia muzicii tinere“, spectacolul unic în felul lui pe care îl realiza pe scena Teatrului Bulandra în anii ’80, când mi-a schimbat viziunea despre lumea în care trăiam, înţelegând cât se poate de concret lipsa de libertate a acelor vremuri. În plus, m-a ajutat să descopăr muzica de care eram privaţi atunci. Al doilea contact a fost când am cântat împreună pe aceeaşi scenă, în anii ’90, el cu ”Pasărea Colibri”, eu cu trupa ”Floare Albastră”, pe care o admira extrem de mult şi pe care o promova cu fiecare ocazie. Discuţiile cu el din culise erau o revelaţie. Era un gânditor enciclopedic şi un vizionar. Încă de atunci prevedea o explozie a internetului şi a online-ului. Trăia cu maximă intensitate fiecare moment al vieţii sale.   ”A povestit” Ion  Calotă, București. ”Amprenta de Onești” va mai publica asemenea Pove-Știri ale aceluiași autor!

 

 

 

 

 

Distribuie articolul!