DE SEARĂ, DE PE… SOIRS BLOG
– Tom Dreesen, un comediant care-şi ţinea numărul în deschiderea spectacolului lui Frank Sinatra, povesteşte că într-o seară din New York, la ieşire, o femeie s-a apropiat de limuzină şi a început să strige: ‘Vă rog, domnule Sinatra, vă rog!’. Biata femeie îl aşteapta de 5 ore. ‘Ce este, doamnă? – Soţul meu e acasă, bolnav, foarte bolnav, dacă aş putea să-i aduc un autograf din partea dvs. ar însemna foarte mult pentru el.’ ‘Sigur’, şi în timp ce îi semna pe un disc, femeia, neavând nimic de spus, remarcă în treacăt ce butoni minunaţi avea la cămaşă. Erau nişte butoni foarte speciali, care costaseră peste 1000 de dolari. Sinatra i-a mulţumit şi, după ce i-a dat autograful, şi-a scos butonii şi i-a pus în mână femeii: ‘Daţi-i soţului dvs. ăştia. – Nu, nu! Nu-i vreau, eu doar îi admiram. – Vreau să-i aibă soţul dvs!”’
În limuzină, Dreesen se întoarce spre el: ”Frank, a fost ceva minunat, dar de ce ai făcut asta?” – ”Tommy, dacă ai ceva şi nu-l poţi dărui, atunci nu-l posezi, el te posedă pe tine!’”… Şi aşa era, cine îl cunoştea pe Sinatra ştia că, dacă erai în preajma lui, trebuia să fii foarte atent. Nu puteai să spui,” Ce frumos ceas ai!” – îl scotea şi ţi-l dădea. Nu puteai spune, ”Ce tablou frumos… ”Îl lua de pe perete şi ţi-l dădea.
– O adevărată revoluţie înseamnă în fapt asta: înlocuirea elitelor. Nu schimbările de structură etc. subsecvente: pur şi simplu dacă ‘foştii’ sunt răsturnaţi şi înlocuiţi de alţii noi, este pentru bunul motiv că au stat destul.
– E un lucru curios că tipii bogaţi construiesc acum cea mai puternică tehnologie de pe Pământ, inteligenţa artificială etc., spunându-ne că ar exista o oarecare şansă ca ea să pună capăt civilizaţiei, şi nimănui la drept vorbind, în adânc, nu-i pasă de asta!
– Se vede mai distinct că a intrat sărăcia în ţara valahă. Începe să se vadă. Oameni care se uită îndelung şi nu cumpără. Rafturi expoziţie. (Bătrâna care a cumpărat zilele trecute 3 ouă şi a simţit nevoia să spună, deşi nu a fost întrebată, că ei nu îi trebuie mai mult. Prăjiturile tăiate în două pe lung să fie abordabile, ciudat de mici în vitrină, cofetăriile pentru prima dată goale!) Burghezii, 10 – 15 la sută, sunt toată reuşita socială, ies doar ei cu odraslele să mănânce, se îmbracă, îşi cumpără cărţi, umplu restaurantele în centru şi au un mers degajat. Ei, câteva mii, menţin viaţa urbană. A fost atins contingentul majorităţii tăcute…
– Cât de ciudat se îmbracă oamenii – mai bine, dar ciudat! Nu se jenează să fie urâţi. Hainele rufoase de pe stradă: abandonarea dorinţei intime de a fi elegant, sau smart-looking, când ieşi în oraş. Nesimţirea, non-simţirea e cert o formă de alienare. Prea bine, dar de ce?
– Credeam că după ’89 cineva din Vest, americani sau europeni, va spune: ”Uitaţi, ne pare puţin rău că aţi stat atâta timp în subistorie, două generaţii. În timp ce noi străluceam şi aveam Hollywood şi rock şi literatură. Uitaţi ce e. Resimţim faţă de voi un fel de vinovăţie, fiindcă sufereaţi voi, sub regim colonial sovietic, şi prosperam noi, în jumătatea cealaltă de Occident care se bucura de liniştea Războiului rece…”
Nu a fost aşa… S-au uitat la noi când am apărut la uşă şi au spus: ”Aha. Voi, deci. Intraţi, atunci!” Niciun fel de vinovăţie, măcar umbra unei sugestii. Şi ne-am simţit pe jumătate inadecvaţi în orice lucru.
Foto -Internet, Pro TV