O rugăciune! O lumânare! O amintire! Acestea au adunat un colectiv unit de cadre didactice oneștene la un eveniment deosebit: celebrarea a 42 de colegi profesori și învățători de la Școala Gimnazială nr. 2 ( ”George Călinescu”, fostă nr.8) din Onesti, care au plecat intr-o lume a necunoașterii.
În atmosfera plină de pioșenie și prețuire a acestui eveniment prof. Margareta Agapi, fostă directoare a Școlii Gimnaziale ”George Călinescu”, a menționat:”Astăzi, ne-am oprit pentru câteva clipe din alergarea vieții, ca să privim înapoi. Ne-am adunat pentru a nu-i lăsa să fie uitați cei 42 de colegi profesori și învățători care au trecut pragul Școlii Gimnaziale Nr. 8 (Școala George Călinescu) și apoi au plecat spre o lume fără întoarcere. Au fost dascăli, colegi, oameni ce au lăsat în urmă lecții, au sădit destine. Unii ne-au fost colegi de cancelarie, alții prieteni, unii au fost modele, am împărțit cu ei griji, bucurii și ani de viață. Le rostim cu respect numele, îi pomenim cu recunoștință și îi păstrăm în inimile noastre. Au fost parte din viața și povestea Școlii nr. 8 și vor rămâne pentru totdeauna în amintirea noastră! Suntem prezenți astăzi 47 colegi de cancelarie , unii veniti de la București și Câmpulung-Muscel, alții care s-au oprit o clipă din alergarea vieții pentru a privi înapoi.”
Comemorarea celor 42 de slujitori ai catedrei de la această școală oneșteană (care este cea mai mare din municipiu), a avut loc la Restaurantul Bulevard, unde administratorul acestuia, Gheorghe Chelmuș, s-a alăturat evenimentului de omagiere printr-un sprijin deosebit. Slujba de pomenire a fost oficiată de preoții profesori protoereu Nicolae Zaharia și Ioan Ursu, care au fost o vreme colegi de cancelarie cu cadrele didactice ale acestei școli oneștene.
”Nu poate fi gând mai frumos decât cel al recunoștinței! Suntem convinși că prin statura lor morală, prin sufletele ce le-au avut deschise, cadrele didactice evocate nu pot fi în altă parte decât în veșnicia lui Dumnezeu, pot privi chipul lui Dumnezeu și se bucură de proximitatea îngerilor! Nu este puțin lucru! Vă prețuim pe inițiatorii acestui gest deosebit de cinstire și sperăm să urmeze multe întâlniri în care să spunem <<La mulți ani>> și nu că am pierdut colegi dragi”, a menționat părintele protoereu Nicolae Zaharia în cuvântul său.

Cu harul ce l-a făcut cunoscut în rândul oneștenilor părintele Ioan Ursu a ținut ca să evoce anii în care a activat ca profesor la Școala Gimnazială ”G. Călinescu” și a mărturisit:”Cu câtă emoție am venit și cu câtă dragoste m-ați primit! M-ați făcut părtaș vieții de profesor și vă purtăm în suflet respect pentru că generații de-a rândul au trecut prin mâna dumneavoastră, modelându-i, să devină oameni!” Preotul Ioan Ursu a mai menționat:”Pentru cei care nu mai sunt spunem <<veșnica pomenire>>. Prezența părintelui protoereu Nicolae Zaharia a marcat acest moment, ce este o inițiativă care dă sens existenței noastre!”
Au fost rostite numele celor 42 de profesori și învățători de la Școala Gimnazială ”George Călinescu” din Onești evocați în acest moment de cinstire:
Constantin Alupei – preot profesor
Dumitru Ambrono – profesor Matematică
Gheorghe Bânțu – profesor Educație tehnologică
Elena Bânțu – subinginer, administrator de patrimoniu
Viorica Bohălțeanu – profesor Chimie
Mircea Bănulescu – profesor Desen
Elena Caraman – profesor Limba română
Gheorghe Catrințașu – profesor Limba română
Ileana Ciubotaru – profesor Limba română
Elena Diaconescu – profesor,Educație fizică
Eugen Duaconu- profesor, Limba română
Gheorghe Dobre – profesor, Educație fizică
Lucica Epure-profesor, Limba franceză
Gabriel Cătălin Fornica Livada-profesor doctor, Limba franceză
Maria Georgescu – profesor Biologie
Maria Isac- profesor Educație muzicală
Constantin Lucaci – profesor Educație tehnologică
Laurențiu Lungu – preot profesor
Maria Magdalena Nicula – profesor Geografie, director adjunct
Florin Negoiță- profesor Informatică
Aneta Oiță – profesor Geografie
Adriana Oncica – profesor Limba franceză
Marian Popescu – profesor Educație Fizică
Marița Popa-profesor Geografie
Mihai Surăianu- profesor Geografie
Cornel Smerea – profesor Educație fizică
Elena Vasiliu –profesor Istorie.
Au fost pomeniți și învățătorii care au deschis în sufletele multor generații de copii dorința de învățătură:Elena Bârlădeanu, Stela Belceanu, Maria Caniu, Margareta Colman, Elena Dumitriu, Veturia Fetcu, Elena Manolache, Marcela Pop, Ana Sandu, Maricica Silion, Ion Stamate, Eugenia Stamate, Aneta Susanu, Andrei Tuchilă și Ana Grunzu (secretar școală).
Evidențiem faptul că ideea organizării acestui eveniment a aparținut profesoarei director Lăcrămioara Bălan iar din echipa de organizare au făcut parte prof. director Margareta Agapi, prof. director Viorica Marin, prof.director Maria Zaharia, prof. director Constanța Lucaci și profesorii Angela Curcuță, Valentina Ivan și Ileana Jano.
Păstrându-le amintirea în suflete, au fost rostite și câteva versuri pentru cei comemorați:”Au fost dascăli, au fost oameni / Și prin tot ce-au dat în viață / Vor rămâne printre noi / Cu lumină și povață” Ion Moraru
