Joi 24 septembrie s-a desfășurat ședința ordinară a Consiliului Local Onești, ce a avut pe ordinea de zi mai multe proiecte de hotărâre. Președinte al acestei ședințe (foarte liniștite!) a Consiliului Local Onești a fost viceprimarul municipiului, Claudiu Găburel. Printre proiectele de hotărâre aprobate se numără cel privind desemnarea a câte unui reprezentant al Consiliului Local Onești în Comisia de evaluare a probei de interviu a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului, aprobarea dării în administrare a unor bunuri achiziționate în cadrul Proiectului ”Asigurare dotări pentru sălile de clasă preuniversitare, laboratoarele și atelierele școlare din unitățile de învățământ din municipiul Onești”. Consilierii oneșteni au aprobat realizarea unui parteneriat între Municipiul Onești, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ” Maior Constantin Ene” al județului Bacău și și Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
Noutatea cu care vine această ședință a legislativului oneștean este a aprobării a două studii de fezabilitate pentru a fi dezvoltată în municipiul Onești nu numai producerea de energie electrică din surse solare dar și realizarea unor capacități de stocare integrate. Se are în vedere o capacitate de stocare a energiei solare de 3000 KW pentru asigurarea energiei la unitățile publice.
Prin interpelările adresate autorităților Oneștiului de consilierul local Ciprian Zarzu am aflat câteva lucruri utile pentru locuitorii municipiului. Astfel, a fost menționat faptul că peste 2 (două) săptămâni vor fi puse în funcțiune stațiile de încărcare auto, care au fost amenajate în mai multe locuri din municipiu. În acest timp se caută încheierea unui contract prin care să fie asigurată permonetizarea, astfel ca stațiile de încărcare auto să fie utilizate așa cum au fost gândite,
Nu același lucru se poate menționa despre …”insulele ecologice” împânzite prin municipiul Onești, pentru selectarea gunoiului menajer, care nu sunt funcționale. Aceasta deoarece Primăria municipiului Onești se află într-un litigiu cu firma ce a adus aici ”insulele ecologice”, 10 dintre ele fiind livrate fără a fi respectate prevederile contractului. ”Unele din aceste insule nici nu sunt montate”, au menționat reprezentanții autorităților locale!
ȘI O VESTE BUNĂ DE LA CONSILIUL LOCAL ONEȘTI: CONSTRUCTORII CARE FINALIZEAZĂ MODERNIZAREA CĂII ADJUDULUI SE STRĂDUIESC SĂ RESPECTE TERMENUL DE DARE ÎN FOLOSINȚĂ A ACESTEI LUCRĂRI, CARE ESTE PE 31 OCTOMBRIE, ASTFEL CĂ NU PESTE MULT TIMP SE VA PUTEA CIRCULA DIN NOU PRIN CARTIERUL BORZEȘTI!
