Străduința de pe drumul maturității, pentru formarea unor oameni pregătiți provocărilor lumii contemporane

Străduința  de  pe  drumul maturității,  pentru formarea unor oameni  pregătiți provocărilor  lumii contemporane

Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești – instituție de  învățământ  de  prestigiu de pe meleagurile trotușene și din județul Bacău, se prezintă la finalizarea anului școlar de învățământ 2019 – 2020  cu rezultate  strălucitoare. Aici, prin perseverența  cadrelor didactice și a  elevilor ”cantemireni” s-au adunat multe lucruri dceosebite, performanțe care vorbesc despre întreaga activitate  din acest an școlar. Este de notat  faptul că  rezultatele  deosebite  înregistrate vin în condițiile în care școlile românești au întâmpinat , din primăvara acestui an, un adversar de temut – lupta cu COVID 19.  Prof. Aliana Ifrim, director al Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești a declarat:” În aceste vremuri frământate de neliniști și nelămuriri doresc să transmit tinerei generații de absolvenți să se adapteze rapid la schimbările ce apar pentru a putea avea în viață succesul pentru care s-au pregătit de-a lungul celor 12 ani de școală și pe care îl merită pe deplin. Este foarte important să învățați ca și cum de felul în care o faceți ar depinde întreaga voastră viață.  <<Învață cât de mult poți atunci când ești tânăr, întrucât viața îți va fi prea aglomerată după aceea>>, a spus Dana Stewart Scott un celebru matematician american”.

Evidențiind  faptul că la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir”  elevii sunt într-o continuă competiție iată și  bilanțul promoției 2016 – 2020. Șef al acestei promoții a fost desemnat  absolventul Alexandru Apostu  (în foto), din clasa a XII-a A, profilul Filologie cu engleză intensiv, avându-l ca diriginte pe  profesorul Ilie Dragomir. Despre  șeful  promoției   de la  Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești  am aflat:”Media 9,99 definește cei patru ani de liceu ai lui Alexandru Apostu, provocând admirația și respectul tuturor. În general, cifrele sunt reci, transmit doar o informație cantitativă și nu pot contura portretul complex al unui absolvent de  <<Cantemir>>.  Există multiple competențe și aptitudini care nu pot fi cuantificate succint și exact. Seriozitatea, inteligența, rigoarea, spiritul critic,  orele de studiu îndelungat se oglindesc în media acesta, dar sentimentul este că personalitatea unui tânăr depășește cu mult ceea ce poate transmite media anilor de studiu” .

Cu bucuria  de a purta eșarfa de șef de promoție 2016 – 2020 Alexandru Apostu a declarat:”La sfârșitul clasei a IV-a am luat decizia curajoasă de a face parte din prima promoție de gimnaziu de la Colegiul Național  <<Dimitrie Cantemir>>. Consider că această decizie a fost, fără îndoială, una dintre cele mai bune hotărâri luate de mine vreodată. Perioada de opt ani- din clasa a V-a până în clasa a XII-a- pe care am petrecut-o la  acest colegiu a fost plină de bucurii și împliniri.  Aici am întâlnit  profesori excepționali care m-au călăuzit în drumul meu spre maturizare și am cunoscut colegi ce aveau să îmi devină prieteni neprețuiți. Sunt sigur că voi prețui toată viață clipele petrecute la liceu: orele de clasă interactive, activitățile extracurriculare și momentele amuzante din pauze. Pot să spun, sincer, că sunt mândru că am fost elev de Cantemir și că  <<a ști e libertate și putere>>”!

O  continuă  predare  a ștafetei

Într-un mod cu totul inedit – prin mediul virtual – Alexandru Apostu a predat cheia succesului elevului din clasa a XI a Ștefan Ștefănescu (la profilul Matematică – Informatică, intensiv Informatică). Pasiunea și dăruirea pentru învățătură i-au adus  până în prezent liceanului  Ștefan Ștefănescu performanțe deosebite, el  calificându-se în fiecare an la Faza națională a Olimpiadei de Fizică, fiind prezent la multe concursuri naționale de Fizică și Informatică, la care a cucerit premii foarte importante. Mărturisirea sa este copleșitoare: „Dorința de cunoaștere și curiozitatea mă caracterizează și de aceea consider că acest colegiu este locul potrivit pentru evoluția mea. Aici m-am putut manifesta liber și m-am dezvoltat pe plan intelectual. Profesorii mi-au fost mereu alături, acordându-mi îndrumarea și motivația de care am avut nevoie. Educația, prin natura ei, este un proces multilateral, care nu implică doar cunoștințe, ci și modele morale, pe care le-am regăsit în mentorii mei. În continuare vreau să urmez domeniul fizicii, o materie care m-a fascinat încă de la începutul gimnaziului atât prin profunzime cât și prin aplicabilitate.”

Promoția 2016 – 2020 a Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir” are trei elevi care au participat la fazele nationale ale olimpiadelor scolare. Astfel  Ana  Maria Enache   (clasa a XII-a A)  a fost prezentă în anul 2019 la Olimpiada Națională de Istorie. Calificat  în mai mulți ani la Olimpiada Națională de Fizică,  Nicolae Gătej   (clasa a XII-a C), a cucerit în 2018  medalia de bronz la această confruntare puternică iar în 2019 a obținut  mențiune. ”Cei patru de ani de liceu s-au cristalizat în experiențe frumoase și definitive. De-a lungul acestora am învățat importanța perseverenței și a seriozității în privința împlinirii unui ideal. Voi fi veșnic recunoscător cadrelor didactice care m-au sprijinit și care s-au implicat în parcursul meu educațional. În privința planurilor pentru viitor, nu îmi doresc nimic mai mult decât să îmi păstrez  intacte valorile și să mă dezvolt personal”, a declarat Nicolae Gătej.

Un adevărat campion al prezențelor la Olimpiada Națională de Matematică, elevul Horia – Paul Nicolcea (clasa a XII a C), s-a făcut remarcat la nivel național prin cucerirea Premiului I (în 2018), a unei medalii de argint (în 2019) și a unei medalii de bronz (în 2017), el fiind și câștigătorul a numeroase concursuri de la această disciplină de studiu. La absolvirea Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir” olimpicul Horia – Paul Nicolcea a mărturisit:”  Când mă gândesc cu nostalgie la timpul petrecut în liceu, simt că, alături de părinți, profesori și prieteni, am evoluat în egală măsură în planul academic și în cel uman, că sunt acum cu un pas mai aproape de imaginea omului care aspir să devin. E o perioadă în care am muncit pentru ca pasiunea pentru matematică să se materializeze în rezultate concrete, o perioadă pe care acum nu o mai cuantific prin ani și semestre, ci prin prieteniile legate și experiențele trăite, ce vor rămâne întotdeauna o parte importantă a întregului meu sufletesc. Deși, ca elevi, nu am avut poate parte de finalul pe care ni-l doream, sunt convins că toți colegii mei își dau acum silința pentru ca, în urma examenelor din perioada următoare, să putem privi cu optimism către viitorul plin de oportunități care ne așteaptă. Dacă probele scrise ale examenului de Bacalaureat vor decurge așa cum îmi doresc, urmează să studiez matematica la Universitatea Oxford începând cu această toamnă. Pentru viitor, îmi propun să obțin Doctoratul în Matematică și mai apoi să activez în domeniul bancar sau în cercetare”.

Menționăm că în această promoție (2016 – 2020), de-a lungul celor patru ani de liceu Matia Alupei (clasa a XII a F), s-a remarcat la karate, obținând la edițiile 2017 și 2018 a Campionatului Național de Karate SKDUN locul 1 (la juniori) și locul 2 la  ediția 2019 a Campionatului Național de Karate SKDUN (la tineret).

Concursuri și premianți

Să subliniem și  câteva  lucruri privind  frumoasele rezultate  la învățătură  înregistrate de către elevii cantemireni până în ziua de 10 martie (când datorită  temutului  virus Covin 19 desfășurarea  orelor de curs s-a mutat ”on – line”). Precizăm că  un mare număr de elevi ai Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir” s-au remarcat  atât  la  olimpiadele școlare dar și la concursurile naționale.  La Limba Latină au dovedit că pot reprezenta județul Bacău la Olimpiada Națională elevii Ana Maria Bucur și Cosmin Cercel (prof. coordonator Maria Cercel) în timp ce Octavian Susanu (prof. Aura Ghiuș), s-a evidențiat  pentru a fi prezent la Olimpiada Națională de Chimie. Lotul fizicienilor Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir”  a înscris o performanță  plină de strălucire prin faptul că 10 din 13 elevi  care s-au calificat  pentru a reprezenta  județul Bacău la Olimpiada Națională de Fizică  provin  de la acest colegiu oneștean. Ei sunt: Andra – Elena Tănasă (clasa a VI a),  Dragoș Ciobanu, Călin – Andrei Pușcalău, Radu Ștefan Zgăvârdici  ( toți, din  clasa a VII a), David – Andrei Drăgan (clasa a VIII a), Ștefan Smarandi, Theodor Cristian Mitrofan (clasa a IX a), Ștefan Ștefănescu, Iarina Maria Pleșoianu (clasa a XI a) și Nicolae Gătej (clasa a XII a). Acești olimpici au fost pregătiți de prof. Lenuța Basoc (la clasele  a VI a, a VII a și a VIII a),  Costin Dobrotă (la clasele a IX a și a XI a) și Neculai Sandu (la clasa a XII a). Au mai fost calificați la Etapa națională a olimpiadelor școlare (care nu au mai avut loc  din cauza pandemiei  ce a cuprins și țara noastră), elevii Ilinca Simina Murărașu (clasa a IX a, la Biologie , prof. coordonator Cristina Mocanu) și Tudor – Constantin Pricop (clasa a XII a, la Informatică, prof. coordonator Otilia Panfil). De asemenea, la Limba engleză, la clasa a VIII a s-a evidențiat Melisa Maria Totu (prof. coordonator  Iulia  Ariton) iar la Limba franceză, Victor – Ovidiu  Plutașu ( clasa a VII a, prof. coordonator Lăcrămioara Agachi). Un fapt deosebit la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești a fost trăit de elevii iubitori ai Limbii engleze de la învățământul liceal, unde  ”cantemirenii” Maria Bianca Filip, Clara – Maria  Gotschik, Mara Fichioș, Cristina Maria Oancea , Maria Secară și Victor Adrian Alecu, au fost calificați la proba de baraj pentru Etapa națională. Ei sunt îndrumați de profesorii Felicia Filip, Roxana Dumitrașcu Dascălu și Alina Frățilă.

Elevii Colegiului Național ”Dimitrie Cantemir” din Onești s-au remarcat  și la mai multe  concursuri naționale, unde au obținut  premii  importante. Sub îndrumarea prof. Maria Cercel un succes deosebit – premiul I – a fost obținut de elevul Cosmin Cercel la Concursul ”Certamen Oviadum” (”Întrecerea ovidienilor” – concurs dedicat Limbii latine și poetului Ovidiu, care se desfășoară la Constanța din anul 1994). La Concursul  interdisciplinar  de Fizică – Geografie ”Ștefan Hepiteș” (organizat de Inspectoratul Școlar Județean Iași și Colegiul Tehnic ”Ioan C. Ștefănescu” din Iași), elevii Andrei Ștefan Andrieș și Daria Maria Drăgan, sub îndrumarea prof. Ilie Dragomir au obținut premiul II (la clasele a X a și a XI a).  Îndrăgostit  de chimie elevul Octavian Susanu este  un  adevărat campion al prezențelor încununate cu premii la  concursurile de la acest obiect de studiu. El a cucerit premiul I la Concursul ”Acad. Cristofor Simionescu” (un concurs al viitorilor ingineri, care este organizat de Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului ”Cristofor Simionescu” din Iași), premiul II la Concursul Național de Chimie ”C. D. Nenițescu” (organizat de  Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor din București). Este de menționat faptul că la acest concurs de la București  elevul oneștean  Octavian Susanu (coordonat de prof. Aura Ghiuș), s-a aflat în competiție  cu  participanți de la București (Liceul Internațional de Informatică) și de la colegii de prestigiu din Buzău și Galați. Și la Concursul profesional de Chimie ”Candid Liteanu” (ce reprezintă și un criteriu alternativ la Concursul de admitere la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică a Universității Babeș – Bolyai din Cluj Napoca) Octavian Susanu a cucerit premiul I. În palmaresul cu premii  al lui Octavian Susanu se află și premiul I la Concursul Național ”Chimia – artă între științe”, organizat de Universitatea Politehnică  din București. La acest concurs premiul III a revenit elevei Ilinca Simina Murărașu (clasa a IX a), ea obținând premiul II și la Concursul ” Acad.  Cristofor Simionescu” de la Iași. Denisa Tărlungeanu este o altă elevă de la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” care a reușit să obțină  premiul II  la Concursul ”Acad. Cristofor Simionescu” – ce a ajuns la a VII a ediție și a avut peste 700 de elevi înscriși din multe județe ale țării. Ca și Octavian Susanu și elevele Ilinca Simina Murărașu și Denisa Tărlungeanu sunt coordonate de prof. Aura Ghiuș, ce are o bogată experiență didactică.    Ion Moraru

 

 

Distribuie articolul!