Un domn ce pare ”veșnic tânăr și ferice” ne-a uluit zilele trecute, când am aflat din cartea pe care a tipărit-o la ”Amanda Edit”, București, în 2019 și intitulată ”Risipele senine. Antologia poeților trotușeni”, că are nu mai puțin de 80 de ani! Imposibil, ne-am zis, cunoscându-l pe omul svelt, dinamic, sclipind de inteligență și energie, în veșnic sprint printre scriitorii oneșteni (dar și bucureșteni), cu dorința de a-i alia într-o mișcare solidară și viabilă. Dar, documentele vorbesc!
Gestul lui Valentin Rădulescu este unul altruist. Numai niște nuanțe sufletești nobile pot scoate pe cineva din egoismul propriu poeților, punându-l în serviciul colectivității. Poate este și nevoia de a te simți solidar cu o comunitate de gânduri și idei, într-o vreme când globalizarea aduce și lucruri mai greu digerabile precum sentimentul de dezrădăcinare sau chiar alienarea.
Alcătuirea unei antologii este un demers dificil prin multitudinea și contrarietatea criteriilor de selecție și riscant prin victimele colaterale, pe care coordonatorul, fără voia sa, le produce. Despre acestea, dacă redacția ne va permite, vom reveni. Deocamdată să vedem care sunt cei 19 fericiți, posesori de întâietate printre zeci de alți confrați. În carte, cei 19 sunt ordonați alfabetic. În prefață, printr-o atentă analiză, cu o diagnosticare aproape de exactitate, Gabriela Gârmacea optează pentru un criteriu afectiv, începând cu propria-i generație și continuând cu ceilalți. Neîndrăznind (deocamdată) să-i etajăm valoric, noi adaptăm ordinea cronologică.
VALENTIN RĂDULESCU își deschide grupajul de versuri cu ”Micropoeme”, strofe concentrate pe o idee declanșatoare de reflecție. Elemente cotidiene, banale devin vehicule pentru comunicarea unor descoperiri esențiale: ”Oh Doamne cât sunt de miop / N-am văzut cealaltă viață / Pe raftul de sus de la shop” sau: ”Săriți o casă mare cade pe părinți / Umbra zdrobită-ntre gene / Se mută în țara cu sfinți”
Dispoziția versurilor în strofă, aproape caligramatică, precum și lectura strofelor ca făcând parte dintr-un tot (poem) sporesc forța lirică investită. Scopul principal urmărit de Valentin Rădulescu este crearea de atmosferă stimulativă pentru receptarea mesajului.
În acest sens, el mobilizează toate mijloacele: selecția de cuvinte sugestive, pervertirea sintaxei, renunțarea la orice gen de punctuație. Când abordează versul clasic, pe care îl stăpânește perfect, nu uită să-l umanizeze printr-o picătură de umor.
CORNELIU CRISTEA scoate de la arhivă o ”Poveste” scrisă în 1957, o replică firească, dar periculoasă pentru libertate adolescentului de 16 ani, la nesuferita îndoctrinare ateistă a vremii. Versurile conțin ecouri argheziene marșând pe ideea că divinitatea, în enormul efort de a plăsmui lumea, n-a uitat nici de utilitatea ființelor gingașe. Interesantă este și prozodia orientată spre un soi de poezie cu formă fixă: primele două strofe au câte 5 versuri cu rimă a, b, c, b, a. strofa a treia cu 4 versuri și a patra cu 3 versuri provin din ruptura alteia de 7 versuri ritmată cu măiestrie, a, b, c, d, c, b, a: ”Dar când să isprăvească cea lucrare / La ghiocel mirosul nu ajunse / Și-atunci, în barba-i mare, colilie / A hotărât Prea Bunul-a îndreptare: – << Cu albul tău du-n oameni bucurie, / Prin frig, omăt și printre frunze – ascunse / Tu să fii floarea ce întâi apare.>>”
În poemele sale, uneori povestiri în versuri, Corneliu Cristea își exhibă patriotismul, forță de reacție credibilă, în raport cu globalizarea. Rugăciunile pentru eroii medievalității românești, meditația lângă cripta de la Putna, elogiul măicuței bătrâne în căutarea celui pierdut în război se constituie într-un îndemn adresat tinerei generații cu mesajul de a nu-și uita eroii:”E ȚARA MEA, a grijii ș-a nevoii, / <<În calea relelor>> – a spus Ureche / În limba noastră lată, dulce, veche – / Sub brazda-i rece somnu-și dorm EROII
Câte o poezie ocazională (”Doamna învățătoare”) dovedește că, deși timpul ne albește la tâmple, sufletul rămâne același tandru și curat copil.
ȘTEFAN EPURE vine și în această antologie cu același amestec de poezie reușită și vers mai puțin controlat. Excelent poemul-uvertură ”Mărcile timpului”. Echilibrul, expresia potrivită, polisemantismul contribuie la emisia unei stări interioare îndeobște indicibilă: ” Clopotele catedralei răsună fără noimă / Iar noi ne vom bucura auzind / Zgomotul lanțurilor în interior / Suferind de reverberații amărui. / Ce gâtuire de grai, ce răbufniri / De artilerie cerească zguduie locul / Paradisiac în care se trăiește aproape de iad / Pentru că, se pare, Domnul a plecat și el în concediu”.
Granula de ironie din final asigură structura circulară. Lucruri asemănătoare și în alte poezii încărcate de lumină sau penumbre, precum ”Timp parșiv”, poem ornat cu metafore preluate din tăioasele caricaturi ale lui Goya: ”plesnet de bici”, ”îngrădirea unor legi absurde”, ”simbria furată”. O izbucnire vulcanică a temperamentului coleric se înregistrează în versurile dedicate lui Eminescu. Sunt vituperați nemanierat ”imbecilii care au fost”, sunt aruncate anateme ”pe bulgari, pe liberali,/pe greci”, pe cei care ”Ți-au închis gura pe veci, declarându-te nebun,/Mărindu-ți doza de mercur!”
Singura scuză, capitală însă, rămâne adorația nemărginită față de poetul național și decizia fermă a lui Ștefan Epure de a salva existența Poeziei cu orice sacrificiu.
CONSTANȚA CAITĂR își comunică accentele patriotice ale trăirii și respectul profund față de fenomenele devenite istorie în versuri calme, nutrite de o maternă căldură sufletească:” Spre-a construi cetăți incandescente / cu aburii veșmintelor uscate / cu-ntretăierea dintre munți / spre Nistru, Dunăre și mare / și a creștinei demnități / pe plaiul năpădit de plânsul / legendelor fără de număr / al straielor poveștilor de-amar.”
Pe un alt palier, poeta ia în studiu liric alte motive majore, precum fidelitatea, iubirea, timpul sau libertatea. Tentația exprimării încifrate este uneori exagerată în goana după cuvinte-bijuterii, explicabilă parțial prin efortul de a găsi expresia potrivită gândului. Unele poeme încearcă să devoaleze mecanismele declanșatoare de stări și atitudini, supărarea, voința, succesul, maturizarea. Altele se remarcă prin muzicalitate. (Dorul). Prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești
* Mulțumim mult pentru tehnoredactare doamnei Lucica Pîrțac, administrator al Librăriei de lângă Poliția Onești