În vreme de pandemie – O activitate didactică de înalt nivel la Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Onești

În vreme  de pandemie –   O activitate didactică de înalt nivel la  Colegiul Național ”Grigore Moisil”  din Onești

Dacă în alți ani ne bucuram cu toată puterea sufletului de bogăția roadelor toamnei și de deschiderea noului an de învățământ, iată că    din luna martie, de la izbucnirea pandemiei ce a cuprins întreaga lume, suntem zi de zi în luptă cu temutul Coronavirus! Astfel că lucrurile la care suntem părtași acum au o importanță majoră pentru viitor, pentru a limita  răspândirea  acestui virus.

În pofida tuturor impedimentelor, când în fiecare moment trebuie ca să ținem seamă de precauțiile și recomandările sanitare (de a purta mască, păstrarea distanțării fizice, spălatul mâinilor, evitarea  spațiilor închise aglomerate și altele), fiecare profesor și fiecare elev își doresc  un nou an școlar (2020 – 2021) cu multe împliniri, cu bucurii și reușite.

La Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Onești începutul noului an școlar a venit cu mai multe noutăți, adaptate vremurilor cu care ne confruntăm. Cu implicarea Asociației Foștilor Elevi Moisiliști ”Symposion”, prin donații și proiecte un număr de 25 de săli de clasă și  două  laboratoare de informatică au fost dotate cu  table interactive, achiziția acestora ridicându-se la suma de 58 000 lei. Fiecare sală are laptop și videoproiector, ce sunt conectate la internet, acestea facilitând cele mai moderne metode de desfășurare a activității didactice. Dacă un laptop  impune elevului să progreseze sistematic prin accesibilizarea  activităților de învățare, tabla interactivă vine cu aplicații interactive online, care au ca provocare observarea, descoperirea și experimentarea  multor lucruri. Este de evidențiat și faptul că, prin sponsorizări ale Asociației Club Rotary Onești  s-a încercat să fie ajutați ca să primească un laptop și elevii  acestui colegiu oneștean, care nu dispun de  dispozitive pentru a putea să participe la cursurile  online.

Dotarea cu table interactive nu este singura noutate de la Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Onești, aici urmând a fi montate și separatoarele de plexiglas în sălile de curs și la laboratoarele de informatică. De asemenea, la fiecare clasă  dar și în laboratoarele și birourile  acestei instituții sunt dispensere cu senzori, pentru dezinfectare, urmând ca pe viitor, pentru o mai bună ventilare a aerului să fie montate lămpi ultraviolete (care purifică aerul – acestea fiind folosite  după plecarea elevilor de la școală).

Prof. Irina Livia Enache, director al Colegiului ”Moisil” din Onești  a  adresat   sincere  mulțumiri celor care  au ajutat la achiziționarea tablelor interactive (toate cele 27 fiind  funcționale) și a apreciat  mobilizarea  foarte mare a întregului  colectiv de la acest colegiu  pentru montarea și punerea în funcțiune a tablelor interactive, pentru realizarea  circuitelor de urmărire a cursurilor on – line. ”Toate aceste lucruri au fost împlinite  pentru ca elevii Colegiului Național  <<Grigore Moisil>>  să fie conectați la echipamente de înaltă performață, pentru a facilita, în condițiile actuale, o activitate didactică de înalt nivel. Suntem  singura unitate de învățământ preunivesitar din zonă care se bucură de  table interactive foarte performante, puține școli având așa ceva” – a  mai declarat prof. Irina Livia Enache, director al Colegiului Național ”Grigore Moisil”  din Onești.

   

Ea ne-a  prezentat și  cum a debutat noul an școlar la această instituție, menționând:”Prima zi de școală, la 14 septembrie, a fost una deosebită, cu elevi  – dar și profesori- foarte încântați că au revenit la activitatea didactică.  De la ora 9.00 la 10.00  au intrat în școală elevi din prima grupă, de la fiecare clasă. Între 10.00 și 11.00  au fost dezinfectate spațiile claselor și apoi au intrat  în școală pentru o oră elevii din cea de-a doua grupă. La intrarea în sălile de curs toți elevii s-au dezinfectat și au purtat măști de protecție. Menționez că  am achiziționat, cu ajutorul Primăriei municipiului Onești  atât măști de protecție contra Coronavirus cât și dezinfectant.”

Este de evidențiat faptul că la această instituție de învățământ  din Onești elevii urmează scenariul galben, în ordine alfabetică jumătate din liceenii unei clase vin la școală iar cealaltă  jumătate participă la cursurile on – line, pentru ca după  câte o săptămână lucrurile  se inversează. ”Pentru clasele a XII a am montat  separatoare de plexiglas și de luni 12 octombrie 2020  elevii din aceste clase  vor  veni la  școală în efective complete. Tot săptămâna viitoare vom avea  funcțională și prima lampă cu  ultraviolete”, a  mai menționat prof. Irina Livia Enache,  director al Colegiului Național ”Grigore Moisil”, care  ne-a vorbit și de faptul că ”fiecare profesor diriginte  a realizat  videoconferințe cu elevii și cu părinții acestora și țin o legătură foarte strânsă. Astfel,  oricărei probleme  i se caută o soluție!”              Ion Moraru

 

Distribuie articolul!