Arheologul Nicolae Puşcaşu (n. 4 dec. 1933, Oneşti, judeţul Bacău – m. 17 apr. 2002, Iaşi), care s-a stabilit la Iaşi în 1975, şi-a legat numele de istoria medievală a oraşului, luptând pentru păstrarea vestigiilor acestuia. A lucrat ca arheolog la Complexul Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi şi la Oficiul pentru Patrimoniu Naţional. Admirator şi apărător al monumentelor istorice ale Iaşului, a luptat aproape singur împotriva demolărilor antipatrimoniale şi a reuşit să salveze câteva dintre mărturiile unui trecut medieval din Moldova.
În municipiul Iași, în colaborare cu soția sa Maria Voica Pușcașu (în foto 2), a desfășurat cercetări arheologice în zona mănăstirii Sf. Sava (1976-1979), pe actualul amplasament al hotelului “Moldova” (1978-1979), pe actualul amplasament al Tribunalului judeţean Iaşi (1978-1979), în zona ansamblului de ruine din str. Ştefan cel Mare (1983-1984), etc.
Într-un articol intitulat „Nicolae Pușcașu, un geniu neînțeles al arheologiei ieșene” scris de Nichita Danilov și apărut în Ziarul de Iași din 08.04.2010, găsim o frumoasă prezentare a acestui distins arheolog ieșean:
Nicolae Pușcașu sau omul care a pipăit cu mâinile sale subțiri și galbene ca pergamentul pulberea oaselor lui Ștefan cel Mare la Putna și pe cea a lui Daniil Sihastru la Voroneț, dar și a altor voievozi și schimnici, locuia la etajul noua într-un apartament de trei camere, undeva în centrul vechi al Iașului, nu departe de Liceul „Vasile Alecsandri”, biserica Sfântul Sava și Moldova Mall: de la fereastra sufrageriei sale, transformată în atelier, vedea o parte a Palatului Culturii, Biserica Lipovenească, blocurile în formă de lamelă înșirate pe malul stâng al râului Bahlui, Casa Pătrată, în prim plan – asta de la una din ferestre, iar de pe cealaltă – mănăstirea Golia și, în fundal, dealul Sorogarilor și un petec lat de-o palmă din pădurea Ciricului.
În locuința sa avea mii de fișe, registre, hârtii, fotografii, eșantioane de rocă, potcoave, mandibule și tibii, bucăți de cranii și alte resturi de schelet uman, atlasuri, păsări împăiate și reptile conservate în borcane mari de sticlă stăteau risipite printre dicționare, reviste și enciclopedii, alături de patefoane, aparate de fotografiat îngrămădite pe dulapuri vechi de haine, încărcate cu relicvele altor vremuri. Toate se înșiruiau într-o dezordine halucinantă, alcătuind diferite încrengături de regnuri și obiecte, de-a lungul pereților, ramificându-se pe holuri, intrând în baie, în balcoane, debarale și în bucătăria plină de oale și ulcele de tot felul, în care se fierbeau, probabil, nu cărnuri și legume, ci idei și imagini din alte timpuri.
Arhiva pe care o poseda arheologul era impresionantă, numărând 6000 de fișe bibliografice, 280.000 de clișee ale unor detalii și obiective istorice provenite de la săpăturile pe care le efectuase cu o râvnă de invidiat maestrul Pușcașu de-a lungul carierei sale zbuciumate, pe diverse șantiere deschise în Iași, în Moldova și în țară, mii de metri pătrați de desene făcute pe calc de mâna sa nervoasă, ca să nu mai vorbim de materialul arheologic aflat în sălile de expoziție ale Palatului Culturii și în beciurile acestuia.
Ce s-a ales din fabuloasa lui arhivă după trecerea sa la cele veșnice nu știm. Bănuim doar că ea a fost lăsată în „bătaia vântului” istoriei. Poate că o mică părticică din ea a ajuns și în depozitele Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi.
„Munceam câte 10-16 ore pe zi. Mulți îmi reproșează că nu am publicat articole referitoare la descoperirile mele. Nu am avut timp pentru ele: am lucrat în regim de urgență. În această situație, se mai pune problema să lași în urma ta o pulbere de litere presărate peste o țară aflată mereu în stare de asediu? Poate o vor face alții, eu nu am putut… Nu m-a lăsat conștiința… Las în urmă această arhivă. Pentru cercetătorii care vor veni sau, mai bine zis, nu vor veni…” – Nicolae Pușcașu.
Soția sa Maria Voica Puşcaşu, ea însăși o personalitate în domeniu (fiind în timp, pe lângă arheolog dedicat, membru și vicepreședinte în Comisia Naţională a Monumentelor Istorice (CNMI), de pe lângă Ministerul Culturii, etc), s-a îngrijit ca reconstituirea adevărului istoric să rămână şi în pulbere de litere presărată pe istoria ţării noastre prin editarea unor articole și cărți despre cercetările arheologice făcute împreună la Densuş, mănăstirea Putna, mănăstirea Suceviţa, mănăstirea Dobrovăţ, cetatea Făgăraş, etc.
Astăzi, Muzeul municipal „Regina Maria” din Iași păstrează într-una din sălile sale memoria soților Pușcașu, definindu-i ca: „O echipă redutabilă în descoperirea și salvarea patrimoniului arheologic ieșean – Maria Voica și Nicolae N. Pușcașu”
ASTFEL, PORNIT ÎN CĂUTAREA UNOR MĂRTURII DESPRE REGINA MARIA ÎN CADRUL MUZEULUI MUNICIPAL DIN IAȘI, CARE ÎI POARTĂ NUMELE, AM AVUT BUCURIA SĂ-L DESCOPĂR PE ARHEOLOGUL NICOLAE N. PUȘCAȘU – O PERSONALITATE IEȘEANĂ, NĂSCUTĂ LA NOI LA ONEȘTI, LÂNGĂ BISERICA DIN BORZEȘTI, OMUL CARE S-A ÎNTÂLNIT PESTE VEACURI CU ȘTEFAN CEL MARE ȘI CU DUHOVNICUL SĂU DANIIL SIHASTRU.
LEGÂND IARĂȘI ONEȘTIUL DE ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT ȘI ONEȘTIUL DE IAȘI – CAPITALA MOLDOVEI, OARE NU AR FI MAI POTRIVIT CA NUMELE ARHEOLOGULUI NICOLAE N. PUȘCAȘU SĂ FIE AȘEZAT PE FRONTISPICIUL MUZEULUI MUNICIPAL DE ISTORIE DIN ONEȘTI? Articol realizat de ing. Gheorghe Bogza, Onești
Surse internet:
https://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/nicolae-puscasu-un-geniu-neinteles-al-arheologiei-iesene~ni69hf – articol despre Nicolae N. Pușcașu;
http://www.monumenteiasi.ro/pagina.php?v=puscasu – CV Voica Maria Pușcașu;
https://www.academia.edu/9346140/Voica_Maria_Pu%C5%9Fca%C5%9Fu_Nicolae_N_Pu%C5%9Fca%C5%9Fu_M%C4%83n%C4%83stirea_Dobrov%C4%83%C5%A3ului – despre „Mănăstirea Dobrovățului – monografie arheologică și istorică”, o carte scrisă de soții Pușcașu.