Cu bune şi cu rele, ”Risipele senine – Antologia  poeților trotușeni”, realizată de Valentin Rădulescu reprezintă un preţios argument pentru concretizarea unui mai vechi proiect: o revistă de cultură la Oneşti. În timp, doar „Jurnalul literar”, cu apariţiile sale neperiodice, dar substanţiale a suplinit obiectul acestui deziderat. A venit (de mult) vremea ca şi Oneştiul să aibă o voce distinctă în concertul cultural românesc. În fond, după 1989, am ajuns în paginile jurnalelor şi pe ecranele tv nu prin realizările de ordin economic ori turistic, ci prin cele sportive („F.C. Oneşti”) şi culturale („Zilele culturii călinesciene”). Redau mai pe larg un punct de vedere bine justificat. Aparţine profesoarei universitare Mara Petreu de la Cluj, sufletul revistei „Apostrof” şi una dintre vocile autoritare ale criticii literare actuale.

„Revistele sunt un semn al pornirii culturale a unui popor. Oricât sunt de mici sau publicate într-un oraş mic, ele întreţin în jurul lor un climat cultural, o bucurie de a cerceta, de a scrie, de a te lăsa în voia inspiraţiei şi a culturii. Nu cred în afirmaţia, publică, cum că revistele n-ar avea cititori. Eu cred că toate revistele au cititori – chiar dacă aceştia sunt familiile şi prietenii autorilor care publică în ele. Eu cred în utilitatea tuturor revistelor de cultură care apar în România, le consider un fenomen de persistenţă şi creştere a culturii noastre. Şi mi se pare firesc ca publicaţiile culturale să apară în toată ţara, în orice oraş de provincie, nu numai în Bucureşti şi în oraşele foarte mari: dacă există oameni care să le dorească şi să le facă, ce drept aş avea eu sau oricine altcineva să fiu / să fie contra? În numele a ce? De ce să nu aibă şansa să publice orice scriitor care are pornirea de a scrie şi chiar scrie? Ba să scrie şi să publice, să aibă unde să publice – iar apoi, critica literară va face selecţia valorică. Iar o cultură matură, cum cred că suntem, are o bază largă, o temelie pe care se înalță, ca un trunchi de piramidă spre cer. Fără bază nu există nici platoul de sus al trunchiului de piramidă […] A face o revistă este ceva infinit de plăcut, de îmbătător, ai certitudinea că participi cu toate puterile tale la construirea culturii naţionale, a conştiinţei de sine a culturii naţionale; şi nu accept că numai unii ar avea dreptul să se simtă bine făcând cultură, iar alţii, ba. În final, spun categoric că nu contează dacă o revistă are sau nu cititori. O revistă, am spus-o şi o repet, este ca un munte; nu contează dacă are sau nu alpinişti care se caţără pe el, contează că există în peisajul geografic al ţării”. („Caiete silvane”, nr. 181, februarie 2020).

Cred că nu mai este nimic de adăugat la minunata pledoarie a Martei Petreu. Revenind la realitatea oneşteană, util este să amintim tradiţia locală. Începuturile în materie de literatură le-a făcut ancestralul  Cenaclu „Alexandru Sahia”, născut odată cu oraşul. L-a continuat prolificul „Junimea nouă”, condus de eminentul poet C. Th. Ciobanu, acela care, în anul 1969, a pus bazele Fundaţiei Naţionale „George Călinescu”. Alt fenomen semnificativ a fost Cenaclul „Zburătorii”, condus în anii 70-80 de Gh. Izbăşescu, adevărată mişcare literară care a antrenat în actul de creaţie câteva sute de tineri dintre care s-au selectat voci distincte ale prozei sau liricii actuale. Cenaclurile de astăzi, „Expresia ideii” şi „G. Călinescu” se pot lăuda şi ele cu rezultate notabile. Există şi scriitori neafiliaţi dar consemnaţi de critica literară drept valori indubitabile. În domeniul artelor plastice, nimeni n-ar putea ignora faima Cercului de desen „Ion Diaconescu”, aducător de premii internaţionale, formator de mari pictori (Alexandra Nichita) şi opera conducătorului său, Ghiţă Mocanu. În acest oraş au activat şi activează Dan Pallade, Mihai Zarzu, Lică Chiţcan, Ioan Tripa, Ghiţă Teacă, Ionuţ Savin. Să nu uităm de maeştrii fotografi, în frunte cu Dorin Speranţia, urmat de Ștefan Neagu, George Drăgoi, Dan Dima, Claudiu Ștefănescu, Marcel Tocilă și alții. Pe aripile muzicii au plecat de la Oneşti, de multe ori cu sprijinul nepreţuit al compozitorului Eugen Bertea, mari talente. Nume precum Carmen Rădulescu, Marcela Saftiuc, Mioara Feraru, Loredana Groza, Gil Ioniţă, Alexandra Ungureanu au devenit emblematice. N-au nevoie de prezentări speciale Orchestra şi ansamblul de dansuri „Doina Trotuşului”, nici Ansamblul ”Căluțul” din Căiuți, pregătit de coregraful Francisc Enășel. Festivalul de muzică uşoară pentru  copii, „TI AMO” are deja notorietate internaţională. Cândva, Oneştiul a avut şi o formaţie teatrală. Desigur, toate acestea n-ar fi fost posibile fără sprijinul autorităţilor. Cultura este o funcţie şi o datorie publică a unui stat. Un adevărat conducător, fie el comunist ori democrat, este acela care dă dovadă de transparenţă. Cu toate păcatele lor, primarii anterevoluţionari au avut şi câte un sublim moment de inspiraţie. Un Valerian Ghineţ a intuit că promovarea talentelor sportive ar putea aduce oraşului un câştig mult mai mare decât întreaga producţie a platformei industriale. Un Vasile  Săndulache a înţeles mai bine decât mulţi scriitori că existenţa instituţiilor de cultură într-o localitate dă marca acelui oraş; drept care a investit masiv în evenimente culturale.

Să trecem însă la chestiuni de ordin practic. Mai întâi să precizăm, pentru cei care n-au sesizat până acum, că nu este vorba de publicaţie volantă pe net. Revista trebuie construită pe un suport sănătos de hârtie (hârtia de invidiat a „Curierului” Primăriei). Apariţia raţională ar fi cea lunară. Redacţia ar putea constitui un compartiment al Bibliotecii Municipale, care deţine oamenii competenţi, cu bogată cultură, sensibilitate, iniţiativă şi conştiinciozitate. Colaboratorii nu trebuie chemaţi, vor veni singuri, fără pretenţii financiare. Banii vor proveni din bugetul Primăriei şi din abonamente. Oneştenii au nevoie nu numai de păduri, pieţe şi trotuare (sunt binevenite şi acestea), ci şi de altceva. „Nu numai cu pâine se hrăneşte omul!”- zice bine Apostolul Pavel. Din impozitele noastre, a căror sumă nu este neglijabilă, vor fi existând spre repartizare şi nişte bani pentru „luxul” de a ne simţi şi altfel  decât clienţi de magazine, târguri şi terase. Preţul modic de 5 lei (1 euro) per exemplar, să zicem, ar aduce un substanţial grup de abonaţi. (Se poate face un sondaj premergător, cu oferta unui abonament anual plătit anticipat).

Avem un nou primar, un nou consiliu local municipal cu o atitudine înnoitoare, afişată în campania electorală cu multă dezinvoltură. O revistă culturală la Oneşti ar fi un prim şi semnificativ semn al schimbării pe care o aşteptăm de mult.       Prof.  Aristotel PILIPĂUŢEANU