Undeva în Rusia apare ziarul „Pobeda 26” și în aceste zile prezintă o serie de interviuri neobișnuite, cu scriitori și poeți celebri care au vizitat cândva regiunea Stavropol.
Un „invitat” al ”Pebedei” a fost scriitorul Mikhail Yurievich Lermontov.
”Pentru a comunica cu celebrul poet, nu a trebuit să mergem la duhovnici. Răspunsurile prozatorului au fost păstrate în vechile sale arhive – în jurnale, scrisori și note.
– Ce drumuri te-au adus la Stavropol?
– Tocmai am ajuns la Stavropol, împreună cu Alexei Arkadyevich și era o călătorie îngrozitoare, drumul era îngrozitor, acum nu mai știu unde voi merge! Se pare că mai întâi voi merge la cetatea Shuru, unde este regimentul, și de acolo voi încerca să mă duc la apă.
– Se spune că ați cumpărat 25 de bilete la băile din Pyatigorsk. De ce atât de multe?
– Pentru a îmbunătăți sănătatea. Acum sunt pe ape, beau și înot, într-un cuvânt, duc viața unei rațe adevărate.
– Aveți ritualuri speciale pentru îmbunătățirea stării de sănătate?
– În fiecare zi rătăcesc în munți și numai de aici mi-am întărit picioarele; Merg constant: nici căldura, nici ploaia nu mă pot opri.
– Dar ce zici de dans, distracție și bucurie?
– Nu vom fi proști, o să ne distrăm puțin! În caz contrar, putem muri de plictiseală.
– Ce zici de vremea din orașul stațiunii?
– Vremea este cumplită: ploi, vânturi, ceață! Iulie este mai rău aici decât la Sankt Petersburg în septembrie; așa că m-am oprit să fac băi și să beau apă până la zile bune.
– Ei bine, în timp ce vremea din Pyatigorsk este rea, du-te la Stavropol, este foarte distractiv, au apărut cluburi noi…Sau nu vă place un astfel de divertisment?
– Am fost la teatru! Merită să povestesc despre acest lucru: te uiți la scenă – și nu vezi nimic, pentru că există lumânări groase în fața nasului, din care ți-au izbucnit ochii; te uiți în urmă – nu vezi nimic, pentru că este întuneric; te uiți în dreapta – nu vezi nimic, pentru că nu există nimic; te uiți în stânga – și îl vezi pe șeful poliției în cutie; orchestra este alcătuită din patru clarinete, două contrabasuri și o vioară, pe care dirijează însuși dirijorul, iar acest dirijor se remarcă prin faptul că este surd, iar atunci când este necesar să înceapă sau să termine, primul clarinet îl trage de spate, iar contrabasul bate ritmul cu un arc pe umăr … Odată, din ură personală, l-a apucat atât de rău cu arcul, încât s-a întors și a vrut să-i tragă o vioară, dar în acel moment clarinetul l-a prins de coate iar dirijorul a căzut înapoi cu capul drept în tambur și a rupt pielea acestuia! Dar de emoție a sărit în sus și a vrut să continue lupta și ce! Oh Doamne! în loc de un shako, îi sare un tambur în cap! Publicul a fost încântat, cortina a fost coborâtă și orchestra a fost trimisă să se mute. În continuarea acestei distracții, am continuat să aștept, ce s-ar întâmpla? Dar aici, în Stavropol, nu există astfel de plăceri.
– Hmm, nu ai fost impresionat de distracțiile noastre din oraș, dar ce zici de natură?
– Lasă-mă să-ți răspund în versuri:
– <<Deseori în zori am privit zăpada și gloanțele îndepărtate de stânci; / au strălucit așa în razele soarelui care răsare, / și îmbrăcat în sclipici roz, el, / în timp ce totul este întuneric dedesubt, / a anunțat dimineața trecătorului. // Iar culoarea lor roz seamănă cu culoarea rușinii: / ca fetele / când dintr-o dată văd un om înotând…>>
– După astfel de versuri, vreau doar să întreb, ți-a plăcut?
– Cine mă va crede că am cunoscut deja dragostea, având 10 ani?
– Și cine este acea aleasă, care a câștigat inima poetului la vârsta de 10 ani?
– Eram o familie numeroasă pe apele Caucazului: bunica, mătușile, verii. O doamnă a venit la verișorii mei împreună cu fiica ei, o fată de aproximativ nouă ani. Am văzut-o acolo. Nu-mi amintesc dacă era arătoasă sau nu, dar imaginea ei este încă păstrată în mintea mea. Era bună cu mine, nu știu de ce. Părul blond, ochii albaștri repezi, ușurința … nu, nu am mai văzut așa ceva de atunci, sau mi se pare, pentru că nu am iubit niciodată la fel de mult ca atunci.
– Cum s-ar putea întâmpla asta la o vârstă atât de fragedă?
– O, această enigmă, acest paradis pierdut până la mormânt îmi va chinui mintea! Uneori mă simt ciudat și sunt gata să râd de această pasiune, dar mai des – să plâng.
– Ei bine, este suficient, Mikhail Yurievich. De ce îți e dor în vacanță?
– De când eram în Caucaz, nu am primit nicio scrisoare de la nimeni, nu am noutăți nici măcar de acasă”.
* M. Y. Lermontov (1814 – 1841), a fost un mare poet romantic rus. El a studiat la Universitatea din Moscova (”pe atunci un puternic centru de cultură și ideologie, unde urmau cursurile reprezentanți ai nobilimii cu gânduri democratice” – după cum menționează Enciclopedia Britannica). Lermontov a fost zguduit de moartea marelui poet rus Aleksand Pușkin (în 1837 într-un duel) . Britannica mai evidențiază faptul că ”temele și imaginile caucaziene ocupă un loc puternic în creația literară a lui Lermontov”.
** Stavropol este un oraș (legendar) din sud – vestul Rusiei, cu peste 350 000 locuitori și cu mai multe instituții de învățământ superior. Având multe parcuri ,orașul este situat în mijlocul lanțului muntos caucazian. Acum în Stavropol (în foto 2 și 3) cetățenii se mândresc cu faptul că … au pus împotriva autorităților sute de plângeri pe rețelele de socializare, că maternitatea a doborât un record de fertilitate (cu 700 mai mult decât în cel mai bogat an, care a fost 2016!) iar un locuitor (cosmonaut) al acestui oraș, la împlinirea a 51 de ani, a fost felicitat pentru cele trei zboruri efectuate în spațiu, unde s-a aflat 536 de zile, 3 ore și 49 de minute! La sfârșitul fiecărui an aici sunt premiați lucrători medicali, profesori, sportivi, oameni de afaceri și alții care au demonstrat cele mai bune calități umane și au contribuit la dezvoltarea orașului.
Și pandemia e puternică la Stavropol, unde medicii beneficiază de sprijin psihologic, sunt ”cozi electronice” cu oameni pentru a se înregistra la vaccinarea împotriva Covid 19 iar artiștii vor concerta în aer liber la întâlnirea cu ”Ded Moroz” și ”Snegurocha” (”Fecioara Zăpezii”).