Străvechea constatare că ”nu numai cu pâine se hrănește omul” și-a găsit o potrivită ilustrare în existența regretatului oneștean Vasile Ungurașu. Bun specialist în meseria sa, familist convins, cetățean activ, a ținut să lase alor săi dar și nouă câteva cărți.
Născut la 31 decembrie 1950 în comuna Solonț, a urmat cursurile primare și gimnaziale la Ardeoani, cele medii la Onești și Facultatea de Mecanică la Iași. Și-a desfășurat activitatea profesională pe Platforma Petrochimică Onești, a avut doi copii cărora le-a sugerat drumuri onorabile în viață (o fată medic și un băiat inginer), iar în timpul rămas s-a dedicat scrisului. Încercările lui literare s-au coagulat în momentul când a devenit membru al Asociației literare ”Păstorel” din Iași, în 2011. De la prezențe pasagere în cercurile literare oneștene, de la poezii risipite în ziare și reviste, a pășit ferm spre publicarea celor patru volume prin intermediul Editurii ”PIM” din Iași.
Primele două cărți au apărut în 2015, ”Stihuri cu aromă de gutui” fiind cea de debut. Titlul implică o fină și directă referire la vârsta autorului, dezvăluie chiar de la început ambițioasele intenții: ”Fiindu-i versului fidel, / Aș vrea să scriu măcar o carte, / Urmașii aibă de ea parte, / Acesta-i nobilul meu țel”. Deschizându-se cu prietenescul cuvânt al lui Vasile Larco, volumul abordează o arie tematică vastă, pusă inspirat sub lupa umorului: ”Beția, ura sau prostia, / Sunt vaste piste de umor, / Minciuna, lenea și hoția / Ne fac să scriem mai cu spor”. Nedorita vizită la spital are consecințe hilare: pentru durerea de oase, pacientului i se pune termometrul, iar inevitabila rețetă măsoară un metru. Se observă ușor că multe poezii sunt extensii de epigrame. Sărbătorile vin însoțite de griji: ”Anul ăsta de Crăciun, / Scumpă-i carnea de grăsun, / Noaptea-i mare, va să zică / Pensia-i ca ziua: mică”. Scăpată însă din frâiele diplomatice ale umorului, revolta explodează coșbucian: ”Ținut în chingi și sărăcie, / Mă simt prea umilit de voi, / Vă lăfăiți în bogăție, / Iar noi ne zbatem în nevoi”. Alinarea este oferită de armonia cuplului conjugal: ”E luna când începe toamna, / Plimbări romantice – s pe alei, / Mai ies și eu la braț cu doamna / Să ne plimbăm schimbând idei”.
Al doilea volum, ”Priviri din zbor” s-a bucurat de prefața intitulată ”O lecție de perseverență”, semnată de scriitorul Matei Batog – Bujeniță, care laudă receptivitatea debutantului la sfaturi:”L-a ajutat mult firea lui sinceră și un caracter nemăcinat de trufii inutile”. Surprinzătoare s-au dovedit îndemânarea și rapiditatea pătrunderii în dramaticele canoane ale poeziilor cu formă fixă. Vasile Ungurașu se regăsea în poezii așa cum de fapt era: ”bonom și calculat, cu o ironie blândă însă și cu o admirabilă autoironie”. Ținta era individul care se preface a fi altul decât în realitate. Catrenele vituperează bârfa și infatuarea (”Despre naș: În evidență pot să scot / Prea larga lui utilizare: / Că unii-l bagă peste tot, / Iar alții – l iau și la plimbare”), prostia (”E grijuliu de când se știe / De el mai râd și-acuma unii / Pe cap își pune pălărie / Ca să nu-i zboare gărgăunii”) sau indecența comercială (”Ajuns în colț, la farmacie / Văzând cât costă tratamentul, / M-am îndreptat spre-o agenție / Să-mi vând urgent apartamentul”.
A urmat apoi o nouă pereche poezie – epigramă. ”Declarație de iubire”, cu o prefață de Mariana Bendou, care sesizează că este vorba de ”un poet – epigramist”. Cartea acoperă cu lait – motivul iubirii o paletă generoasă de subiecte asupra cărora se răsfrânge sublimul sentiment: femeia – soție, femeia – amantă, patria, Dumnezeu. Este însăși finalitatea existenței poetului: ”Trăiesc murind și mor visând / Și-aș vrea să fie toți mai buni. / În astă lume de nebuni / Eu vreau să mă petrec iubind”.
Ultimul volum, ”Femeia din arcă” (2018) legiferează competența lui Vasile Ungurașu (în foto) în materie de epigrame. Veșnic nemulțumit, el moaie pana în călimara cu lichid verde și schițează, de multe ori definitoriu și irevocabil, odioase caractere. Ulterior, parcurgând treptele rafinamentului lingvistic, sublimează trăirile umorale primare în expresii de mare eleganță și finețe, decodificabile până la capăt doar de spiritele cu adevărat intuitive. Demagogia, corupția, ipocrizia, invidia, ura, infidelitatea sunt sursele corozivelor catrene. Farseurii, leneșii, femeia fermecătoare dar imorală, ignorantul, imbecilul, hoțul sunt eroii purtători de stigmat. Cetățeni trudind din greu cu sticla-n mână, falși credincioși tratând negustorește cu divinitatea, politicieni pozând în îngeri, soții infidele, soacre afurisite, rude invidioase alcătuiesc peisajul pitoresc al lumii, așa cum a văzut-o Vasile Ungurașu. Și cum, poate, din fericire pentru el, nu o mai vede de la un timp încoace. Prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Fotografii realizate de ing. Gheorghe Bogza
VISUL DE NOAPTE
Prin somn, în vis, te perpelești,
Și stai o noapte la povești
Cu cineva ce-ți este drag,
Ce-aseară l-ai văzut în prag.
Cuprins de vraja unui vis,
Ajungi deja-n Paradis,
Și vezi atâttea frumuseți
Necunoscute – acestei vieți.
De mic visam s-ajung la stele,
Și jucării să-mi fac din ele,
Dar pân la ele – cum s-ajungi
Pe-aceste căi atât de lungi?
Aș vrea din nou ca să visez,
Ceva superb să mai creez,
Iubirea însoțească-mi calea
Și dealul să-l confund cu valea.
15 Mai 2016
PE DRUMUL VIEȚII
Am petrecut furtuni și ploi,
Zăpadă, ceață, frig, noroi,
Dar nu-s înfrânt, m-am ridicat
Și mai departe am plecat.
Iubirii, ca în tinerețe,
Doresc să-i dau din nou binețe,
Cu mult succes voi face față,
Fiind cu dragoste de viață.
Depus-am zi de zi efort,
Muncind ca un docher în port,
Avit-am munci și mai ușoare,
Dar, din păcate, mult prea rare.
E firav omul, ca o floare,
Tânjește după tot ce n-are,
Iar când nimic lui nu-i lipsește,
Ca bradul, ca stejarul crește.
18 Noiembrie 2016
Versuri de Vasile Ungurașu