Festivitatea de absolvire a promoției 2021 ”Regele Mihai I – 100” a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna
Festivitatea de absolvire a școlii reprezintă momentul care prefigurează construirea viitoarei cariere pentru care noua promoție de agenți de poliție penitenciară s-a pregătit timp de un an sub îndrumarea profesorilor Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.
Acest eveniment este unul cu impact deosebit atât pentru elevii și personalul instituției noastre, cât și pentru Administrația Națională a Penitenciarelor, care, în această zi, deschide porțile sistemului penitenciar pentru noii agenți de poliție penitenciară care urmează să își dedice, în fiecare zi, toată priceperea și știința în slujba oamenilor.
În acest context, din partea Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tg.Ocna, vă adresăm invitația de a participa la Festivitatea de absolvire a promoției 2021 „Regele Mihai I – 100”, eveniment care se va desfășura în data de 30 august 2021, începând cu ora 10.00, în Piațeta Primăriei orașului Târgu Ocna.
La acest eveniment sunt invitați să participe Ministrul Justiției, Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, comandanți si directori ai instituțiilor de învățământ militar, reprezentanți din ierarhia bisericească si ai clerului de penitenciare și din comunitatea locală, reprezentanți ai autorităților locale, precum si directori ai unităților penitenciare din zonă. În speranța că veți putea împărtăși împreună cu noi aceste clipe de sărbătoare, vă așteptăm să fiți alături de elevii noștri, asigurându-vă că prezența dumneavoastră la acest eveniment ar reprezenta o deosebită bucurie și onoare pentru noi toți.
Programul Festivității de absolvire a promoției 2021 ”Regele Mihai I – 100” a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna
Ora 10 – Prezentarea onorului Ministrului Justiției / Directorului general al ANP în Piațeta Primăriei Orașului Târgu Ocna
Trecerea în revistă a absolvenților, salutul drapelului
Salutul Ministrului Justiției / Directorului general către elevi
Deschiderea festivității: discursul directorului școlii
Cuvântul reprezentantului Administrației Naționale a Penitenciarelor
Citirea deciziei de acordare a gradului profesional
Cuvântul reprezentantului Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova
Citirea deciziei de acordare a gradului profesional
Ora 10.25 – Depunerea jurământului
Binecuvântarea promoției
Anunțarea șefului de promoție
Discursul Primarului orașului Târgu Ocna
Discursul Directorului general al A.N.P.
Discursul reprezentantului Ministerului Justiției
Intonarea imnului național
Ora 11.15 – Defilarea promoției de absolvenți
Ora 12,00 – la sediul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna – Premierea șefului de promoție și dezvelirea plăcii de onoare