Articol de colecție – Toamna bâlciurilor

Pe când eram mai mic, abia așteptam să vină toamna fiiindcă începea vremea… bâlciurilor. Bâlciuri cu tiribombe, cu lanțuri, cu călușei, cu „gogoașa înfuriată”, cu acadele, cu muzici, ce mai, o adevărată desfătare afectivă și… olfactivă. Olfactivă fiindcă sfârâiau grătarele peste tot de se înălța fumul lor până la porțile Raiului că era obligat, bietul Sfânt Petru să tragă obloanele și să baricadeze porțile pentru ca, nu cumva, să pătrunda ispita dincolo de ele. Și iată că a venit toamna și pe la noi și s-au deschis marile bâlciuri. Îl iau pe prietenul meu Tinel și… hai la bâlci.

Lume, zarvă, tarabe, gherete, călușei, fotografi, muzică… Uite aici, un fel de chioșc pe care scrie: „Faimoasa ghicitoare Bobocica îți ghicește trecutul, prezentul și viitorul”

Îi zic lui Tinel, „Hai să intrăm!”. – „Ce, n-ai minte?” , îmi replică. „Ești tu sigur că Bobocica asta nu-i unul din «ăia…acoperiții”»?. Că numai ăia îți cunosc și trecutul și prezentul și, mai ales, îți prezic viitorul. Lasă-te păgubaș!”. Mă las.

Hai atunci la cortul ăla unde scrie că acolo poate fi văzută o mare minune a lumii: pe celebrul Ianus, omul cu două fețe. „Nu știi unde-i fața și unde-i spatele”  scrie sub panoul care-l arată pe „celebrul Ianus” din cort. „Ești om serios: te pretezi să dai bani pe așa ceva când ai o mulțime de «Ianuși» pe gratis?” , mă reține Tinel. „Uită-te la politicieni, la parlamentari, la guvernanți, la cine vrei tu și să vezi ce de «Ianuși» ai să găsești. Pe alese. Și mai pricepuți decât miticul Ianus: că ăștia nici ei nu mai știu care le e fața originală”. Renunț. Iar are dreptate Tinel: bani aruncați pe degeaba! Nu ne-am păcălit odată, ce ne mai trebuie?

Ne strecurăm prin înghesuială, printre fel de fel de ofertanți de „Ocazii” achiziționate cu dexteritate de prin buzunarele sau casele oamenilor și ajungem, unde credeți? La celebra „Alba-neagra”. Un individ foare abil ne îndeamnă: „dacă ghiciți unde ascud biluța, veți primi de îndată mărirea pensiei”. Și începe să turuie: „alba-neagra, uite bila, nu e bila, unde-i bila?”. Pun degetul pe una din cutiuțe: e goală. „Îmi pare rău, n-o să vi se mărească pensia nici anul ăsta. Asta-i!”. „Așa-ți trebuie!”,  mă necăjește Tinel. „Om serios, ai putut fi atât de naiv și să crezi în promisiunea guvernului?”. „Măi prietene, dar tot ei au propus-o și au votat-o!”  încerc timid, o argumentare.„Tocmai: e a lor, ei au votat-o, ei o aruncă la coș. Că e a lor, ai priceput?

Iar are dreptate prietenul Tinel.

Ajungem la marele  carusel unde se învârt lanțurile. Lângă noi, o familie dolofană: el și ea. Ea, către el: „Zmântânică, nu vrei în lanțuri?”. „Bate-te peste gură! Pușchea pe limba ta, femeie nebună, că abia am scăpat de ele!”. Ca să vezi: unde dai și unde crapă, vorba românilor (Tinel are o vorbă a lui: „măi, oriunde-ai da, să știi că tot acolo crapă!”  Cum le știe el pe toate!). Ne-am mai fâțit noi ba pe aici, ba pe acolo și deodată ne-am trezit într-un loc de unde unduia un plăcut miros de vanilie. Ei, uite o gogoșerie. Hai și noi. „Ia gogoașa, neamule! Gogoașa proaspătă, neamule! Cu cea mai autentică aromă politică, neamule! Gogoașa înfuriată, neamule!”. Îl întreb pe Tinel, atoateștiutorul: „De ce-i zice mă, «gogoașa înfuriată»? „Păi cum să nu se înfurie când aude, biata, câte parascovenii sunt încorporate în aluatul ei! Bagă în ea fel de fel de adaosuri ca să o facă mai vandabilă. Ca să o cumpere fraierii, ca tine, ca mine. D-aia!”. Am renunțat la gogoașă. Păi cum să înghiți o asemenea dospeală? Te strică la burtă și, mai ales, la minte. Și ne mai mirăm de ce sunt pline clinicile de boli nervoase! Au înghițit gogoși fără măsură.

Hai, uite omul cu bilete de papagal. „Coco, are bilete pentru toată lumea!”, își face reclamă „papagaliul”. „Pentru toate partidele, partidulețele, grupulețele, convențiile, asociațiile, societățiile, fundațiile…numai să spuneți pe care le prefereți. Coco, pregătește-te să alegi pentru domnii!”. Mă uit la Tinel:îmi face cu ochiul, adică „nu ți-a ajuns tot bâlciul ăsta?”.

-”Mulțumim frumos! Poate la anul!”

– ”Auzi Coco?”, îi zice stăpânul.” Domnii speră că la bâlciul de la anul….”

La anul? Alt bâlci, altă distracție! Că de-aia se cheamă ”bâlci”, nu?

Articol  realizat de  profesorul istoric de artă Victor Simion, originar din Focșani. În ”Ziarul de Vrancea” prof. Victor Simion  publică săptămânal articole  la  fel de plăcute lecturii  

Foto 2, la Bâlci la Adjud