O NOUĂ RUBRICĂ – REPERE TROTUȘENE
Gheorghe Mocanu (1938 – 1993)
Pictorul Gheorghe Mocanu se naște la 31 martie 1938 sub o stea norocoasă. Este ultimul din cei șapte copii ai unei familii din Vâlcele, Târgu Ocna, o familie modestă, dar care i-a asigurat o educație fermă, bazată pe un sănătos climat moral și pe iubirea de natură. Captivat de tradițiile și obiceiurile locului, adolescentul Mocanu devine o veritabilă enciclopedie folclorică. În calitate de instructor artistic la Casa de Cultură Târgu Ocna interpretează melodii populare, dansează și schițează scenografii. Ca elev de liceu are șansa de a întâlni pe profesoara Elena Samson, care, intuind talentul indubitabil al tânărului în mânuirea penelului, îi îndreaptă cu drag pașii spre Facultatea de arte Plastice din București. Ea îl va susține moral și material, cu mari sacrificii, așa cum va face toată viața, contribuind la realizarea lui ca artist, dar și ca om, devenindu-i soție, ilustrând ideea că în spatele fiecărui bărbat celebru stă o femeie puternică. La facultate norocul îi surâde iarăși lui Gheorghe Mocanu, printre profesori numărându-se și Nicolae Hilohi, alt artist din zona Oneștiului. Tot norocul, al lui dar și al nostru, dar și media mare de la absolvire, îl aduc la catedra de desen a Școlii Generale Nr. 5 din Onești. În paralel conduce clasa de grafică a Școlii Populare de Artă Bacău, clasă care funcționează în municipiul nostru. Prima grijă a tânărului profesor este să fondeze un cerc de desen al elevilor. Îl denumește ”Ion Diaconescu”, un omagiu adus cunoscutului pictor și gravor târg-ocnean. Găsește înțelegere la conducerea școlii, la autoritățile locale și,cu serioase eforturi personale, amenajează un cabinet ultramodern pentru anii 1970: mobilier atipic, proiector, aparatură audio, instrumente de specialitate, etc.
Activitatea lui Gheorghe Mocanu se axează pe două direcții: cultivarea talentului personal și antrenarea copiilor în concursuri naționale și internaționale.
Ca pictor, cultivă acuarela și uleiurile pe pânză, preferând peisajele și natura statică, mai ales florile. Numărul expozițiilor sale este impresionant și ele se circumscriu unei arii geografice ample, de la București până la Karlsruhe în Germania ori Fontanellato, în Italia. Premiile nu-l ocolesc, fie ele românești sau internaționale (Premiul I la acuarelă și Premiul al II-lea, pictură în ulei, la Maclean- Australia). Aprecierile nu întârzie nici ele: ”un acuarelist delicat, de un lirism autentic, capabil să exprime motivul cu o mare și pioasă simplitate” (Dan Grigorescu), ”Mocanu și-a luat sarcină să spună lumii ce din el, e lumea trăită, și ce, din lume este EL”(Ion Frunzetti).
Cercul ”Ion Diaconescu”, cel mai cunoscut și premiat cerc din România ultimului sfert de secol XX, capătă notorietate internațională. Secretul îl dezvăluie chiar maestrul: ”N-am decât o singură dorință: elevii care-mi trec prin mâini să cunoască ceea ce eu nu am reușit să cunosc decât la facultate”.
Dar nu numai atât. Nostalgia după propria-i fetiță, decedată la câteva luni de la naștere, se convertește într-o revărsare tumultuoasă a sentimentelor paterne asupra învățăceilor. Aceștia, la rândul lor, își iubesc profesorul și vor păstra peste ani în amintire ultimele tușe ale chipului său: ”fruntea înaltă, linia fină a nasului, o șuviță de păr căzând rebel, ca atunci când era obosit sau concentrat”. Îi vor reconstitui și vorbele înțelepte: ”Feriți-vă să rămâneți doar un nume pe un buletin de identitate. Numai de voi depinde ca în dreptul vostru cuvântul OM să se scrie cu majuscule!”
Realizările Cercului de desen, pe structura căruia a fost creat și Clubul UNESCO pentru Tineret și Copii, depășesc aria cabinetului, membrii acestora obținând numeroase premii la zeci de concursuri naționale și internaționale. Profesorul organizează tabere de creație, șantiere de artă plastică pentru copii precum cel de la Policlinica Stomatologică din Iași sau cel de pictură murală de la Fontanellato – Italia. Prietenul său, poetul Petre Ghelmez, redactor – șef la ”Tribuna României”, revistă pentru străinătate, îi face o acerbă promovare. El vizitează adesea Oneștiul și mai târziu, va nota:”Inteligența și sensibilitatea sa, tăioase, se mulau pe un caracter ferm, deplin și tranșant. Neiertător cu sine însuși, era neconcesiv cu cei din jurul său, până la incomoditate. Sinceritatea sa nu era aproximativă și interesată. Era un om făcut dintr-o bucată de umanitate, pe care te puteai bizui, mai ales la greu. Gesturile plonjând în idealitate, mai ales, îl absorbeau până la uitarea de sine”.
O cercetare – album rezumativă alcătuiește prof. univ. Sultana Avram, de la Sibiu, o lungă perioadă cadru didactic în Onești, o apropiată a familiei pictorului.
Ca vrednicul Ahile, eroul lui Homer, Gheorghe Mocanu optează la numai 55 de ani pentru o existență scurtă dar strălucitoare în dauna uneia cenușii, marcată de plictisitoare suferințe fizice. Lasă în urmă zeci de tablouri care luminează casele oneștenilor și numele școlii care îi onorează memoria prin înaltele ei performanțe.
ALURA PATETICĂ ONEȘTEANĂ
(Prietenii știu că ”orice efort merită” și găsind soluția dezlegării acestei probleme enigmistice află numele unui important colaborator al site-ului AMPRENTA DE ONEȘTI, autor al prezentului articol)
4 aprilie 2022, ora 9.30
Un frumos comentariu am primit la acest articol de la domnul Ștefan Agachi: