Biblioteca de poezie – Versuri inedite (I) de Vicențiu Ghioldum

Biblioteca  de  poezie – Versuri  inedite  (I)  de  Vicențiu  Ghioldum

CITITE   LA   CENACLUL   LITERAR   ”POETUL   ÎN   CETATE”   AL  CASEI  DE   CULTURĂ   A  SINDICATELOR    GHEORGHE   GHEORGHIU   DEJ  (ONEȘTI)

 

 

GRĂDINA  DIN  VISCOL

 

 

Străfulgerare  de vulturi,

dară  scăpare-

nu se mai poate.

 

Ca și cum

gustul sărat al soarelui

nu te mai lasă.

 

Doar să adormi

năprasnic în pustie

la o grădină  din viscol.

 

 

Chiar dacă gluma se îngroașă

și somnul  nu se mai termină.

 

 

PASERI  NECLARE

 

 

Vreme  de ploaie

cum numai  țărâna nu știe

cu disperare vreme de iarbă,

vreme de suflet

cum  sufletul  pasărei arsă de vie.

 

 

Rare planete fără lumea cealaltă,

prea  rare-

naște somnul  erorii lactee

buimace zăpezi

și paseri  neclare.

 

 

 

BALADĂ

 

Baladă  scrisă pe urcuș

baladă-n formă de catarg…

 

Baladă pentru bal mascat

și pentru cei ce n-au scăpat.

 

Balada ochiului  trudit

și-a celor  ce n-au mai venit.

 

Baladă pentru vis pierdut

balada – ntoarcerii pe scut.

 

Balada celor patru foi

de trei carate de noroi.

 

Balada vântului și-a mării

până la capătul răbdării.

 

Baladă-n două roluri mici

baladă – bal, baladă – bici…

 

Pandora își încuie lada

și ne rămâne doar balada.

 

Baladă pentr-un fel de dans

baladă – bal, balans – balans

 

 

Balada vântului și-a mării

până la marginea răbdării.

 

 

DOAMNE,  NORII

 

 

Tot privind, privind la steaua, noaptea îmi păru ușoară

Începură, Doamne, norii, norii, Doamne, să mă doară

 

 

Și privind, privind la steaua, sufletu-mi se frânse-n două

Începură, Doamne, norii, norii, Doamne, să mă plouă

 

 

Cum în noaptea mea tocită, Caru – Mare- aveau să-mpingă

Începură norii, Doamne, Doamne, norii să mă ningă

 

 

Se-auzeau multe-n tării, și-auzeam și-mi era groază

Când  benchetuiau prin ceruri, îngerașii mei de pază

 

 

Iar în clipa când la steaua, steaua îmi păru căruntă

Mă trezi o mioriță, pregătindu-mă de nuntă…

 

 

COLIND

 

Oh, lerui – ler, un fel de ziduri

un fel de ziduri foșnitoare

încercuind zăpezile.

 

 

Și mai era un fel de ceață

o ceață clară ca o spaimă

și-ar mai fi fost un fel de drum.

 

 

Dar a mai fost un fel de fugă

oh, lerui – ler, un fel de scrum

ca la o atingere  pe rugă.     Versuri inedite de  Vicențiu   Ghioldum

 

 

 

 

Distribuie articolul!