Sub  acest titlu  apare la Alba Iulia, deși redactorul – șef Ion Todor și mulți dintre colaboratori își au sediul la Blaj, o revistă ”de cultură, artă și știință”. Numărul 7 din martie 2022 debutează cu  un studiu  aparținând eminentului savant  Ion Aurel Pop, președintele Academieri Române. Se analizează evoluția  termenului de ”națiune”  și implicațiile sale  în derularea evenimentelor istorice. O rubrică frumos intitulată, proustian, ”La umbra cărților în floare” grupează cronici literare. Romanul ” Nemuritorul albastru”de Radu Ciobanu  reprezintă o evocare cu  elemente de parabolă a domniei  lui Petru Rareș. Lectura i-a provocat Silviei Jinga o stare de  plenitudine pe care a trăit-o doar la apariția în limba română a unor  capodopere (”Muntele vrăjit”, ”Gherpadul”) sau vizionarea unor filme antologice (”Fragii  sălbatici”, ”Andrei Rubliov”).  Silvia Jinga scrie:”Atunci, după multe falsități ale realismului socialist mă întâlneam în sfârșit cu opere adevărate, comunicam neprefăcut cu  autori fideli artei lor și nu impulsurilor doctrinare de la centru”. Acum necazul e altul: ”un peisaj tulburat de corectitudinea politică și de alte invenții bizare ale tentativelor de  instalare a unei noi dictaturi morale și spirituale în spațiul european”.

Cu o amplă documentare din surse  autoritare (O. Crohmălniceanu, Nicolae Manolescu, Dumitru Micu), dar și prin relații de prietenie  cu poetul octogenar Mircea  Vaida – Voevod, Ion Todor face o  competentă analiză a volumului ”Dacă voi pleca în Brazilia”. Aflată  față de noi în ”lumea cealaltă”, respectiva țară este desigur o alegorie simbolică a morții, un tărâm de reîntâlnire  al marilor spirite. ”Plecarea în Brazilia – subliniază Ion Todor – nu este o certitudine, ci o încercare  de a păcăli metaforic moartea”. Mircea Vaida – Voevod, un poet  despre care temperamentalul Eugen Barbu, în subiectivismul său exacerbat afirma că”din eternitate Valery poate fi gelos pe acest ardelean”, este prezent cu un grupaj de versuri. Foarte interesantă este   analiza aplicată de Mircea Popa scrierilor  lui Titu Popescu (născut în 1942 la Stupca – Suceava, trăitor o vreme în Ardeal), care a ales calea exilului. În volumul ”Estetica urbană” (2013) acesta arată că ”orașele cu aspect de burg medieval trebuie săînvețe a păstra tradiția, dar și s-o încorporeze inteligent și cu folos în  noua tendință  modernă”. Excrecențele și denivelările nu duc decât la stagnare și imobilism, făcând din orașe ”oaze de pauperitate, aspect țipător de orientalism degenerat,  țigănie de mahala și lipsă de civilizație”.

Seducătoare dar greu de acceptat sunt supozițiile lui Octavian Lecca, unele preluate de la N. Densușianu, conform cărora Europa Centrală era odinioară  un imperiu al  pelasgilor din care se trag și dacii, dar și latinii. Primii ar fi vorbit o proto-latină, ceilalți o  neo – latină. Religia dacică, prin zeul unic Zamolxis, ar fi  prima religie  monoteistă din lume. Credibilă în schimb este  demonstrația conform căreia școala românească, așa cum a fost creată de Spiru Haret, a dat roade strălucite și ar putea fi revigorată dacă s-ar vrea. Contaminat de colegul său dar explorând un spațiu mai restrâns și mai palpabil Popa Ioan crede că toponimul Sighet  provine de la ”zeget – cetate, fond traco-getic”. Noi știam de ”dava” și ne mai vine în minte  numele orașului Seghedin. În  articolul semnat de Popa Ioan  considerăm că furia ghidului de la Hordou stârnită de cei  care vor să-l minimalizeze pe Coșbuc  este inutilă, prestigiul  poetului fiind  inatacabil. Mai senină este amintirea întâlnirii cu prototipul  Floricăi, eroina lui Liviu Rebreanu sau vreo inscripție de la Săpânța.

Un spațiu amplu, mai amplu  decât al oricărei alte reviste, este dedicat poeziei (8 poeți și 52 de poeme). Prozatorii  fac introspecții de mare finețe (Maria Vaida – Voevod), transfigurează  avatarurile  exilării unor personaje dezamăgite de întâlnirea cu tărâmurile făgăduinței, unde însă ”nu curge la robinet miere” (Gheorghe Jurcă, Silvia Jinga) sau evocă vremuri apuse, cu trimiteri subtile la pandemia de mai an (Radu Matei Iordan).

Lăudabilă ideea de a propune la  rubrica debuturilor  câteva eleve de liceu, care scriu promițător. Omniprezentul Serghei Coloșenco pune la încercare cunoștințele și răbdarea cititorilor prin două careuri inspirate de creația argheziană. O evocare plină de afecțiune  îi face Ion Todor lui Ștefan Munteanu (1920 – 2012), autorul cunoscutei cărți ”Stil și expresivitate poetică”, de pe care  au învățat câteva generații. Datele  științifice sunt umanizate  cu amintiri despre omul și profesorul Ștefan Munteanu.

Numărul  pe luna martie al revistei ”Prag de lume” este unul generos (120 pagini), dens, cu articole  bine alese, captând interesul iubitorilor de cultură.  Prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești

 

”Națiunea nu este  cadrul ideal de viață a grupurilor umane, dar este cel mai general, mai răspândit, mai puternic. Acest cadru nu trebuie distrus, ci perfecționat, adecvat vieții de acum, în așa fel încât omenirea să aibă convingerea că  trăiește într-un concert al națiunilor. Iar dacă în numele națiunilor s-au produs conflicte, nu se pot acuza global națiunile de naționalism, ci doar liderii care le-au declanșat. Națiunile nu au decis războaie, ci doar au murit în aceste războaie. Ce s-ar întâmpla dacă au  condamna definitiv dragostea, credința, biserica, familia, libertatea, democrația, etc, în numele cătora s-au purtat atâtea războaie și s-au omorât atâția oameni. Parafrazându-l pe Seneca, eu nu-mi iubesc patria pentru că e mare, iar prin dragostea aceasta  față de locul nașterii mele și de cei născuți în același loc cu mine, îi pot iubi și pe cei născuți în alte patrii, îi respect și sunt dornic să le împărtășesc  valorile” – Din articolul ”Istorie și identitate națională” de Ioan – Aurel Pop, Președintele Academiei Române

 

Între cer și pământ

 

 

Amiroase, proaspăt muls

laptele în șiștar.

Pe drum trece un car.

Sunt un copac bătrân.

Un fluture. Un gândac.

Mă strig și nu-mi răspund.

E ca șiu cum aș căuta –ntr-un lan

un nasture smuls,

sau un ban.

Sau un ac

În claia de fân.

Sunt o pâine, un tolcer,

între cer și pământ,

pentru vorbe de duh.

Amiroase a oase, a fag,

a pene de corb,

a țărână.

Sorb laptele care-mi dă

puterea de mag.

Cumpăna de la fântână

s-a mutat în văzduh.   Versuri de  Mircea Vaida – Voievod

 

Aforisme

 

– Dacă-l știi pe actor, nu-nseamnă că-l și cunoști.

– Răspunsurile capitale nu se nasc din lucruri trecătoare.

– Când înțeleptul tace, vorbește tăcerea.

– Libertatea nu face casă bună cu conformiștii.

– Ce ne aparține și ce nu ne aparține, nu ni se datorează numai nouă.

– Unele  speranțe hrănesc generații întregi de viasători.

– Fiecare vedem ce, cum și  cât putem.

– Ignoranța este stăpâna  desăvârșită a  amânărilor.

– Și pantalonii scurți sunt tot pantaloni.

– Când viața este o continuă vacanță, nu știi ce-nseamnă a pleca în concediu.    Aforisme de Vasile Grozav