Sub acest titlu apare la Alba Iulia, deși redactorul – șef Ion Todor și mulți dintre colaboratori își au sediul la Blaj, o revistă ”de cultură, artă și știință”. Numărul 7 din martie 2022 debutează cu un studiu aparținând eminentului savant Ion Aurel Pop, președintele Academieri Române. Se analizează evoluția termenului de ”națiune” și implicațiile sale în derularea evenimentelor istorice. O rubrică frumos intitulată, proustian, ”La umbra cărților în floare” grupează cronici literare. Romanul ” Nemuritorul albastru”de Radu Ciobanu reprezintă o evocare cu elemente de parabolă a domniei lui Petru Rareș. Lectura i-a provocat Silviei Jinga o stare de plenitudine pe care a trăit-o doar la apariția în limba română a unor capodopere (”Muntele vrăjit”, ”Gherpadul”) sau vizionarea unor filme antologice (”Fragii sălbatici”, ”Andrei Rubliov”). Silvia Jinga scrie:”Atunci, după multe falsități ale realismului socialist mă întâlneam în sfârșit cu opere adevărate, comunicam neprefăcut cu autori fideli artei lor și nu impulsurilor doctrinare de la centru”. Acum necazul e altul: ”un peisaj tulburat de corectitudinea politică și de alte invenții bizare ale tentativelor de instalare a unei noi dictaturi morale și spirituale în spațiul european”.
Cu o amplă documentare din surse autoritare (O. Crohmălniceanu, Nicolae Manolescu, Dumitru Micu), dar și prin relații de prietenie cu poetul octogenar Mircea Vaida – Voevod, Ion Todor face o competentă analiză a volumului ”Dacă voi pleca în Brazilia”. Aflată față de noi în ”lumea cealaltă”, respectiva țară este desigur o alegorie simbolică a morții, un tărâm de reîntâlnire al marilor spirite. ”Plecarea în Brazilia – subliniază Ion Todor – nu este o certitudine, ci o încercare de a păcăli metaforic moartea”. Mircea Vaida – Voevod, un poet despre care temperamentalul Eugen Barbu, în subiectivismul său exacerbat afirma că”din eternitate Valery poate fi gelos pe acest ardelean”, este prezent cu un grupaj de versuri. Foarte interesantă este analiza aplicată de Mircea Popa scrierilor lui Titu Popescu (născut în 1942 la Stupca – Suceava, trăitor o vreme în Ardeal), care a ales calea exilului. În volumul ”Estetica urbană” (2013) acesta arată că ”orașele cu aspect de burg medieval trebuie săînvețe a păstra tradiția, dar și s-o încorporeze inteligent și cu folos în noua tendință modernă”. Excrecențele și denivelările nu duc decât la stagnare și imobilism, făcând din orașe ”oaze de pauperitate, aspect țipător de orientalism degenerat, țigănie de mahala și lipsă de civilizație”.
Seducătoare dar greu de acceptat sunt supozițiile lui Octavian Lecca, unele preluate de la N. Densușianu, conform cărora Europa Centrală era odinioară un imperiu al pelasgilor din care se trag și dacii, dar și latinii. Primii ar fi vorbit o proto-latină, ceilalți o neo – latină. Religia dacică, prin zeul unic Zamolxis, ar fi prima religie monoteistă din lume. Credibilă în schimb este demonstrația conform căreia școala românească, așa cum a fost creată de Spiru Haret, a dat roade strălucite și ar putea fi revigorată dacă s-ar vrea. Contaminat de colegul său dar explorând un spațiu mai restrâns și mai palpabil Popa Ioan crede că toponimul Sighet provine de la ”zeget – cetate, fond traco-getic”. Noi știam de ”dava” și ne mai vine în minte numele orașului Seghedin. În articolul semnat de Popa Ioan considerăm că furia ghidului de la Hordou stârnită de cei care vor să-l minimalizeze pe Coșbuc este inutilă, prestigiul poetului fiind inatacabil. Mai senină este amintirea întâlnirii cu prototipul Floricăi, eroina lui Liviu Rebreanu sau vreo inscripție de la Săpânța.
Un spațiu amplu, mai amplu decât al oricărei alte reviste, este dedicat poeziei (8 poeți și 52 de poeme). Prozatorii fac introspecții de mare finețe (Maria Vaida – Voevod), transfigurează avatarurile exilării unor personaje dezamăgite de întâlnirea cu tărâmurile făgăduinței, unde însă ”nu curge la robinet miere” (Gheorghe Jurcă, Silvia Jinga) sau evocă vremuri apuse, cu trimiteri subtile la pandemia de mai an (Radu Matei Iordan).
Lăudabilă ideea de a propune la rubrica debuturilor câteva eleve de liceu, care scriu promițător. Omniprezentul Serghei Coloșenco pune la încercare cunoștințele și răbdarea cititorilor prin două careuri inspirate de creația argheziană. O evocare plină de afecțiune îi face Ion Todor lui Ștefan Munteanu (1920 – 2012), autorul cunoscutei cărți ”Stil și expresivitate poetică”, de pe care au învățat câteva generații. Datele științifice sunt umanizate cu amintiri despre omul și profesorul Ștefan Munteanu.
Numărul pe luna martie al revistei ”Prag de lume” este unul generos (120 pagini), dens, cu articole bine alese, captând interesul iubitorilor de cultură. Prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești
”Națiunea nu este cadrul ideal de viață a grupurilor umane, dar este cel mai general, mai răspândit, mai puternic. Acest cadru nu trebuie distrus, ci perfecționat, adecvat vieții de acum, în așa fel încât omenirea să aibă convingerea că trăiește într-un concert al națiunilor. Iar dacă în numele națiunilor s-au produs conflicte, nu se pot acuza global națiunile de naționalism, ci doar liderii care le-au declanșat. Națiunile nu au decis războaie, ci doar au murit în aceste războaie. Ce s-ar întâmpla dacă au condamna definitiv dragostea, credința, biserica, familia, libertatea, democrația, etc, în numele cătora s-au purtat atâtea războaie și s-au omorât atâția oameni. Parafrazându-l pe Seneca, eu nu-mi iubesc patria pentru că e mare, iar prin dragostea aceasta față de locul nașterii mele și de cei născuți în același loc cu mine, îi pot iubi și pe cei născuți în alte patrii, îi respect și sunt dornic să le împărtășesc valorile” – Din articolul ”Istorie și identitate națională” de Ioan – Aurel Pop, Președintele Academiei Române
Între cer și pământ
Amiroase, proaspăt muls
laptele în șiștar.
Pe drum trece un car.
Sunt un copac bătrân.
Un fluture. Un gândac.
Mă strig și nu-mi răspund.
E ca șiu cum aș căuta –ntr-un lan
un nasture smuls,
sau un ban.
Sau un ac
În claia de fân.
Sunt o pâine, un tolcer,
între cer și pământ,
pentru vorbe de duh.
Amiroase a oase, a fag,
a pene de corb,
a țărână.
Sorb laptele care-mi dă
puterea de mag.
Cumpăna de la fântână
s-a mutat în văzduh. Versuri de Mircea Vaida – Voievod
Aforisme
– Dacă-l știi pe actor, nu-nseamnă că-l și cunoști.
– Răspunsurile capitale nu se nasc din lucruri trecătoare.
– Când înțeleptul tace, vorbește tăcerea.
– Libertatea nu face casă bună cu conformiștii.
– Ce ne aparține și ce nu ne aparține, nu ni se datorează numai nouă.
– Unele speranțe hrănesc generații întregi de viasători.
– Fiecare vedem ce, cum și cât putem.
– Ignoranța este stăpâna desăvârșită a amânărilor.
– Și pantalonii scurți sunt tot pantaloni.
– Când viața este o continuă vacanță, nu știi ce-nseamnă a pleca în concediu. Aforisme de Vasile Grozav