Ne-a părăsit în aceste zile Dan Dumitrescu, un om de cultură oneștean, probă de inteligență, talent, sensibilitate și rectitudine morală. Născut la 27 noiembrie 1940 în cetatea dunăreană a Giurgiului, Dan Dumitrescu a primit o educație aleasă, într-o familie fericită, cu un tată energic, ofițer de carieră și o mamă iubitoare. Încă din adolescență și-a descoperit aptitudinile artistice. Mare iubitor și recitator de poezie, dotat fiind cu o memorie prodigioasă, bun interpret în diferite genuri muzicale, și-a dublat harurile native cu o vastă cultură, consecință a unui studiu atent și aprofundat, a unor întinse și variate lecturi.
Cu preocupări de acest ordin a colindat țara din București până în Maramureș, cunoscând oameni din toate mediile sociale. Fiind o fire deschisă, foarte sociabilă, un partener de dialog stimulativ, și-a făcut mulți prieteni. A lucrat o vreme în învățământ, a colaborat cu reviste literare, a fost component al unor formații artistice, toate acestea constituindu-se într-o necesară și rodnică etapă de formare a personalității sale. Absolvent al unei școli postliceale, specialitatea Farmacie, s-a stabilit în Onești, unde și-a întemeiat o familie. A avut în soția sa Tina timp de 55 de ani, o parteneră ideală de viață. A avut un fiu de a cărui educație s-a ocupat competent, contribuind la formarea unui nume cunoscut în jurnalismul românesc: Bogdan Dumitrescu.
În profesia lui Dan Dumitrescu era meticulos și conștiincios, un adevărat reper pentru personalul Spitalului Municipal Onești. Dar marile calități ale sale au fost cele de ordin cultural. A fost un stâlp de bază al Fundației ”George Călinescu”, a contribuit activ la realizarea celor peste 50 de ediții ale ”Zilelor Culturii Călinesciene”, la editarea ”Jurnalului literar”, la promovarea tinerelor talente în cadrul Cenaclului ”Junimea Nouă”. Profund cunoscător și iubitor de pictură, a vernisat numeroase expoziții. A fost și component strălucit al unei formații teatrale oneștene.
Prin farmec personal, prin știința de a modera discuțiile, printr-o veritabilă diplomație, cu un sfat util sau o glumă strecurată la momentul oportun a reușit adesea să împace orgoliile, menținând coeziunea colectivă. Prin sinceritatea gândului, prin altruismul său înnăscut a avut mulți prieteni și puțini dușmani. S-a bucurat de prietenia unor mari personalități: Constantin Berdilă, Cornel Fânățeanu, Tudor Gheorghe, Fănuș Neagu, Marin Sorescu, Andrei Pleșu precum și alții.
Optimist, înzestrat cu simțul umorului, iubea viața, petrecerile cu prietenii, evenimentele fericite din familie. Dar un om nu poate fi totalmente fericit. Viața l-a supus la două grele încercări: prima a fost dispariția prematură a fiului său, Bogdan! Nu există durere mai mare decât cea a părinților care își înmormântează copiii… A doua: o lungă suferință care i-a restrâns sever aria de deplasare și cunoaștere. A suportat-o cu resemnare și demnitate, conform înaltului său caracter.
Dan Dumitrescu a fost un om adevărat pe care noi, pasionații de cultură ai acestui oraș, l-am iubit, l-am respectat și căruia îi vom păstra o eternă recunoștință. Amintirea lui se va stinge doar odată cu propria noastră amintire. Prof. Aristotel Pilipăuțeanu