FOTO:  NATURĂ     VIE    CU…   SEPTUAGENARI!

 

A patra generație de absolvenți ai liceului din Comănești s-a întrunit azi, sâmbătă, 24 iunie 2023  pentru a aniversa 60 de ani de la absolvirea studiilor medii. E un eveniment probabil unic în județ și foarte rar în țară. E emoționant!        Acum 60 de ani absolvirea se încununa cu un examen de maturitate, ca atare privesc cu admirație emoțiile unor oameni maturi, poate și mai mult decât atăt…   La terminarea studiilor medii, generația mea n-a mai susținut un examen de maturitate, ci de bacalaureat, fapt care a lăsat consecințe: nici în ziua de azi nu mă consider matur, deși au trecut 50 de ani de atunci…       Până la ora fixată, absolvenții admirau părculețul din fața liceului, cu impesii diferite. Dl. Petre Colăcel își amintește că părculețul nu exista pe vremea când studia aici. Erau numai niște alei cu zgură, pe care profesorul Nichita îi alerga pe liceeni. D-na Natalița Apostol (fostă Mocanu)  a constatat cu satisfacție că liceenii de azi au unde se săruta, ba au și bănci în parc. D-na Natalița n-a precizat la ce-s bune băncile…  Apreciez discreția…

Întâmpinați cu pâine și sare, absolvenții intră la clasă. Dl. Constantin Țăranu, în calitate de gazdă, vizibil emoționat, deschide festivitatea de de aniversare. Cu noduri în gât și lacrimi pe obraz, cu vocea sugrumată, recunoaște că cei mai buni prieteni ai dânsului sunt prezenți în sală.       Dl. Petre  Colăcel, cu verva-i încă tânără, ne destăinuie  din   muncile organizatorului care s-a ocupat de convocarea telefonică a colegilor, după care prezintă și Grupul de literatură și arte ”Metafore comăneștene”, reprezentat de  Mădălina  Andreea Miron ( Mădă Deea), Octav  Dospinescu, N. Vatavu, Constantin Chirilă,  Ionel Stan și eu.      Aflăm și programul zilei de azi, care se va încheia la restaurantul ”La Strada”. Oratorul găsește timp șă ridice în slăvi cea mai mare realizare a generației dumnealui, faptul că au supravețuit și au reușit să se întâlnească azi… D-nul Petre Colăcel încheie apoteotic, cu niște vorbe meșteșugite, șlefuite atent de un profesor de limba și literatura română, cu veleități de scriitor…      D-na Laura Murgu, locțiitoare de directoare, profesoară de engleză, absolventă de TCM la Iași, cu 30 de ani în învățământ, felicită adunarea în numele conducerii liceului.     Mădălina Andreea Miron (Mădă Deea), prezentată drept poetă autentică de către dl. Petre  Colăcel, îndemnată la cuvânt de dl. Constantin Țăranu, își amintește că a perticipat și acum 10 ani la intâlnirea acestei generații, atunci în calitate de elevă. Deși indecent de tânără, Mădălina Andreea Miron are nostalgii…  Ce să mai zic de cei din sală.. Cu toate că nu e cadru didactic, Mădă Deea vrea să dea o lucrare de control absolvenților de acum 60 de ani, sub pretextul unui interviu .. Gândurile așternute, răspunsurile la întrebări, var fi strânse într-o plachetă. Aș fi onorat dacă în acea plachetă și-ar găsi loc și cronica asta, că vorba ceea: Scripca manet!

*

O scurtă polemică asupra istoricului generației care a terminat școala generală în 7 ani și liceul în 11! Dl. Petre Colăcel reamintește colegilor alergările pe zgura roșie, alergări dictate autoritar de profesorul Bariu, devenit ulterior generalul Corneliu Nichita. Ar mai fi continuat, dar dl. Țăranu a propus scoaterea din priză a vajnicului și vocalului domn Colăcel…

*

Pauză, pentru înscrieri la cuvânt. Inspirat, menestrelul nostru, Costel Chirilă, surprinde asistența cu așa zisul imn al cenaclului nostru, pe versuri de Petre Colăcel. Încurajat de succes, cantautorul interpretează și Imnul Comăneștiului, compus de el însuși, în 2002. Ne cam ia la plimbare, prin parc, prin Zăvoi, dar numără Asăul printre cartierele Comăneștiului. Ca asăuan, nu pot fi de acord. Pentru mine, Asăul e mai sus!                                                                Ascultăm un alt căntec, scris pentru Comănești de un comăneștean ajuns ieșean, Ivanciu, fratele Marinei. Printre altele, aflăm despre un primar care se agită. Grupul nostru fiind apolitic,  no comment! Aplauze!

*

E aplaudat cumva și dl. Doru Huluță, care ne îmbie cu pahare de șampanie… A trebuit să-l refuz, gest total neelegant. Cu un fel de toast, d-na Apostol reușește cu greu să facă liniște în sală. Liniște s-a făcut doar atunci când paharele s-au dus spre guri sau feliile de cozonac împărțite de același domn Huluță, fostul meu  profesor de educație fizică la școala din Asău, acum cincizeci și ceva de ani…

*

Observ cu plăcere că paharul acela cu șampanie (ce pahar? Jumătate!) produce efecte! Absolvenții au început să circule prin sală, mult mai vioi decât atunci când au intrat… Bănuiesc că e vorba de efectul placebo! Dar ce efect! Numai eu, prezidiul și încă trei persoane, am rămas pe scaunele noastre, adică am rămas oameni la locul lor…

*

Vorbind ca Moise-n pustiu, dl. Colăcel cere liniște, pentru citirea acestui  să zic ,,Proces verbal”, promis auditoriului. Se pare că auditoriul n-aude de aproape, dar am reușit să citesc, măcar că asistența era deja în picioare, dornică să ajungă la restaurantul  ”La Strada”.

***

Am ezitat înainte de a merge la restaurant. Îmi aminteam un citat din Iorga, postat de dl. Colăcel cu câteva săptămâni în urmă: ,, Bătrânii… în veselia lor e ceva înduioșător…”.     Când am ajuns eu, restaurantul era plin și părintele Adrian citea pomelnicul colegilor și profesorilor despre care se știa sigur că au decedat. Lista era lungă, mult mai lungă decât lista celor prezenți, S-a cântat ”Veșnica pomenire” în amintirea celor ce nu mai sunt, Moment solemn, trăit firesc, cu seninătatea pe care numai vârsta și înțelepciunea o pot da. Nu știu dacă inițiativa a fost a părintelui sau a comesenilor, dar s-a cântat și ,,Mulți ani trăiască”, ceea ce mi-a plăcut. Eu, eu m-am abținut să cant, că încrețesc carnea pe om dacă încerc, dar am vibrat…

A plecat părintele, la treburile lui,  lăsându-ne pe noi la ale noastre. Probabil că locurile la mese s-au ocupat după preferințe, dar organizatorii, d-nii Țăranu și Colăcel, ambii profesori de limba română, deși unul a absolvit secția ,, umană” și celălalt ,,reală” s-au retras la o masă numai cu acordeonistrul metaforiștilor, dl. Stan. Nu chiar întâmplător.

*

 

Trecerea de la momentul solemn la veselie s- a făcut cu oarece dificultate, până ce unul din invitați a pus la dispoziție o sticlă cu palincă, 55 de grade! Ba a apărut și vișinata, spre stupoarea d-lui Colăcel care, amator de un brânci spiritual deja comandase o băutură cu nume anglo-american…Într-un moment de confuzie, d-na Apostol și-a dat seama că are un telefon în plus! Până la găsirea proprietarului am realizat că nici eu nu sunt cleptoman, dar mi-e drag să am…    Ei bine, sala se animă! Acordeonistul nostru interpretează îndemnul ,,Sus paharul!”. Instictiv am întins mâna spre pahar! Are mare dreptate dl. Stan! Efectiv, n-ai cum să bei dacă nu ridici paharul! Teoretic, ai putea să te ridici și să sorbi, dar practic, în modul ăsta nu poți goli paharul… Încântat de faptul că majoritatea auditoriului i-a ținut în seamă, cântărețul dirijează atenția noastrâ spre banca de la geam din rândul patru.                                              Între timp s-a comandat de mâncare, dintr-o listă variată . poate prea variată. că asta a lungit perioada de așteptare,,,  În perioada de așteptare, în mod firesc s-a ajuns la faza ,,doi câte doi”. Mi-a fost ușor să observ asta, că eu am fost singur… Mi-am concentrat atenția pe repertoriul d-lui Stan: ”De m-aș face iar flăcău”… La vârsta asta e cam greu, dar nu imposibil. Toată chestia e ca, într-un fel sau altul, să scape de soție.

”Am acasă-n grădiniță un bujor și-o garofiță…” Nu, nu e vorba de două plante stinghere, ci, la figurat, se face vorbire despre copiii lui!

”Dare-ar naiba dragoste în tine… ” N-am mai analizat blestemul, fascinat de măiestria acordeonistului: apăsa numai ,,bașii” în timp ce gesticula cu mâna stângă, mâna ,,clapelor”! Să cânți la acordeon numai cu o mână, înseamnă virtuozitate, nu șagă!

”O străduță cu căsuță…” Melodia asta e un fel de polcă cu accent de damen- vals. Accentul a fost pus cum trebuie, că, în aplauzele colegilor, un absolvent de acum 60 de ani a început să danseze cu o colegă. Nu numai că a început; a și continuat…

”Ciobănaș cu trei sute de oi…” Ori e ceva exagerat, ori e un cântec vechi, ori nu e din zona noastră, că nu mai există turme așa de mari…

”Ai grijă viață de mine…” Aici cred că e vorba despre fuga de răspundere. În mod normal, omul ar trebui să aibă grijă de viața lui, nu invers…

”Tare-aș vrea să trăiesc mult…” Eu înțeleg dorința cântărețului, dar sunt cam sceptic de împlinire, pentru că la refren recunoaște că bea și vin, bea și rachiu, lucru total neadecvat; nu e bine să amesteci băuturile…   Repertoriul e vast, că auzim și ,, Să-mi cânți cobzar”, ,,Mai am un singur dor” și ,,Valurile Dunării”. Deși se stă la masă, publicul participă, trăiește muzica, Încep să cred că Iorga a exagerat puțin…        După ,,Frunză verde iarbă crudă” cântărețul nostru realizează că azi nu sunt numai Sânzienele, ci și sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Ca atare, îmi dedică melodia ,, Ionel, Ionelule”. Îi sunt recunoscător că nu s-a gândit la ,,Măi Ioane, copil prost”…

Nota de plată dă oarecare bătaie de cap, că a fost întocmită o singură notă pentru toată consumația și fiecare trebuia să-și calculeze consumația… Realiști sau umaniști, mesenii au scos-o la capăt. Evident, în timpul ăsta discuțiile n-au încetat. Autoironic, dl. Colăcel trage un fel de concluzie: ,, Ăștia de română vorbesc mult, și degeaba…  “ Nu-l mai asculta nimeni…Am tras și eu un fel de concluzie: dacă Nicolae Iorga ar fi cunoscut generația d-nilor Țăranu și Colăcel, categoric ar fi reformulat părerea lui despre distracția bătrânilor…          Proces  verbal  realizat de Ion Moisă

Mare vizionar și ”hâtru” cum îl știm, ”filtrându-și plăcerile” și aflându-se ”pe un teren relativ cunoscut, ”fiind mai vechi decât își imaginează unii” (după  cum  mărturisea la lansarea unei cărți), profesorul Petre Colăcel a rostit câteva cuvinte emoționante  la întâlnirea  care a avut loc la împlinirea a 60 de ani de la absolvirea  Liceului din Comănești (în 1963 fiind Școala Medie Mixtă). ”Ne-am întors aici cu un dor hrănit de amintirea lacrimii, de la aleile pe care au alergat fără noimă tălpile adolescenței, până la luminile stelelor care au început să ni se stingă pe rând; și ne-am întors pentru că am vrut să mai înmugurim o dată..   A curs în ierburi vremea, totul a devenit tare departe și nedrept de târziu, ne-au îmbătrânit gândurile, ne-au rămas cuvintele în genunchi, ni-e din ce în ce mai străină liniștea, Cel de Sus a început să ne dea albastrul tot mai încet, iar de la o vreme, pentru noi, vorba poetului Ovidiu Genaru, diminețile nu mai înseamnă viitor. Și tot mai trăim!   Să ne bucurăm atâția câți am mai putut să ne-adunăm astăzi, la umbra dorului… Mi se luminează sufletul când mă uit în jur!”

 Aceste gânduri  ale profesorului Petre Colăcel ”plăsmuiesc” altele, rostite  în urmă cu peste 10 ani, când ”după ce lucrurile  s-au așezat pe căpătâiele  lor firești, vine o vreme  în care sufletul tânjește după matricea din care a izvorât și dinspre care  se aud  ecouri de cântec uneori curat și limpede, alteori răgușit”.

  Este de evidențiat faptul  că  pe  Diploma de licență a profesorului Petre Colăcel se află semnătura  academicienei Zoe Dumitrescu – Bușulenga, eminentă cercetătoare a  operei marelui poet Mihai Eminescu, despre care ea a notat:”Închis în magnifica lui strălucire și unitate, după care a tânjit cu o dureroasă, dramatică sete  cât a fost pe  pământ, adică în sfâșiere, fragmentare, Eminescu  oferă în cultura românească unul din cele mai izbitoare exemple și argumente, creația sa  depășind puterile minții  omenești”.

 Menționăm că în organizarea acestei (re)întâlniri  s-a implicat  mult și profesorul Constantin Țăranu, președinte de onoare al Grupului  de literatură și artă ”Metafore comăneștene” și autor al fascinantului volum ”Martor la porțile timpului”. Purtat de imboldul ”Credință, nădejde, iubire”,  prof. Constantin Țăranu a făcut să fie depășit ”momentul” din ”raza” unei cugetări: ”Tristețea este  prețul  pe care-l plătim pentru iubire”.

  Remarcăm și frumosul pliant  editat cu prilejul  acestui eveniment, unde alături de  fotografii sunt trecute și numele  profesorilor Promoției  1963 a Școlii Medii Mixte din Comănești, județul Bacău, astăzi numită Colegiul Tehnic  „Dimitrie Ghika „