Dimineața zilei de 6 noiembrie ne-a adus o veste tristă de la Bicaz! A încetat din viață omul de cultură, ziaristul, bibliotecarul și poetul Ion Asavei, ”sfătuitor de taină” și colaborator al ”Amprentei de Onești” în anii de început a acesteia… Tocmai ce în vară a sărbătorit, la un cămin de bătrâni din județul Neamț, împlinirea frumoasei vârste de 73 ani! ”Bardul arată bine, pofta de viață începând să-i dea târcoale”, scria atunci Marius Coșerariu, care în numele Grupului folk ”Eu cred” a felicitat această valoare culturală a locului, cu slovă aleasă! În volumul de poezii ”Joc de cuvinte” Ion Asavei scria:
”- Lume, lumee…
Salută Poetul!
El este filosoful
banalei noastre vieți.
El întrupează visul,
necazul, ori iubirea…
și se hrănește zilnic
Cu mii și mii de vieți.
…
Așa gândea Poetul
împins de Zarathustra
când își vindea pe piață
noianul de comori.
Dar nu vedea cum lumea
se tot strângea în juru-i
având în mână pietre
ca dar în loc de flori…”
Ioan Asavei a fost un ”Uriaș” și fără harul acestui maestru valea Bicazului și valea Bistriței nu au cum să fie întregi!
”Cine se încumetă să aștearnă câteva rânduri despre o persoană, cu anevoie va reuși să așeze în ramă potrivite cuvinte, pentru că e greu să adresez un mesaj către un prieten anume, dintre cei pricepuți în ale scrisului. Desigur, demersul ar putea aduce bucurie ori ar genera întrebări, întrucât profunzimea celui care receptează poate privi dincolo de cuvinte, iar nuanțele sunt atent analizate, dar îmi oferă imboldul de a redacta gânduri cordiale către unul dintre oamenii apreciați de lumea nemțeană, drag sufletului meu – Ion Asavei. Dacă o carte este o cărămidă la temelia caracterului și viitorului unui om, atunci bibliotecarii sunt super-eroii a căror menire este aceea de a arde aceste cărămizi în furnalele spiritului lor pentru a putea ajunge la cititor, pentru a crea o punte indestructibilă. Dacă cititorul va trece această cale suspendată, îi va cere bibliotecarului să-i de ceea ce merită. Iar omul cărții nu va ști niciodată în avans dacă truda lui va fi apreciată sau nu”, scria profesorul Virgil Cojocaru în revista ”Ecoul munților”, care apare la Grnțieș, pe Valea Muntelui, dincolo de Poiana Teiului.
Adică de acolo unde Ion Asavei a văzut lumina zilei, în 1950, când se demarase proiectul hidroenergetic cu construcția Barajului de la Bicaz și a Lacului ”Izvorul Muntelui”. Mărturisea Ion Asavei: ”Locuința avea să intre sub aria de întindere a lacului de acumulare. Ne-am mutat cu tot calabalâcul la deal, mai spre Harghita, în satul Bradu, din Grințieș, la vreo 10 km depărtare… . Suferința a fost mai mult la părinți. Circula zvonul că n-o să ajungă lacul până la Bistricioara, iar familia mea a fost printre ultimii strămutați…” Bibliotecarul Asavei a fost credincios în meseria aceasta, fiind promotorul multor activități la Biblioteca orășenească Bicaz, multe fiind după modele de la mari biblioteci. A colaborat și cu Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” din Onești, în vremea când aici era directoare profesoara Elena Șerbu.” Atâția ani în spate îți schimbă mentalitatea și privești lucrurile pozitiv, mai uiți anumite chestiuni, care, să zicem, că te-au bulversat sau pe care le-ai regretat cândva…” , mai mărturisea Ion Asavei…
De la el ne rămân amintirile, rândurile pe care le-a scris, ca și aceste versuri așternute în așteptarea sărbătorilor de iarnă ale anului trecut, la Căminul de bătrâni de la Bicaz, unde era internat.
„Sosește Crăciunul, iubito,
Zăpada ne bate-n fereastră,
E ger afară și viscol,
Ce proaspătă-i dragostea noastră!
Anul cel nou se arată,
Iubito, ce timp călător,
Troienele vieții ne-mbată,
Ne-apasă cu vuietul lor.
Și-o lacrimă curge ușor,
Zăpada ne bate-n ferești,
E vremea când vorbele dor,
Iar tu tot mai proaspătă ești
Afară e frig și e ger,
În casă ne plânge pianul,
Privim printre stele la Cer,
Visând ce vom face la anul” (Ion Asavei)
Prilej în care Marius Coșerariu, coordonatorul Grupului folk ”Eu cred” a notat: ”Lacrimile de bucurie a Nașterii Mântuitorului, dar și de emoție, au dat năvală peste ochii plini de lumină ai domnului Ion Asavei, dar și ai colindătorilor și seniorilor…”
COMENTARII
Coca Antoaneta, Bicaz
Doina Iordăchescu, profesor
Un Om între bibliotecari și un jurnalist onest, un sufletist…Dumnezeu sa-l odihnească!!Sincere condoleanțe familiei!