În pitoreasca luncă a Trotușului, la Coțofănești, a avut loc un eveniment deosebit care a minunat comunitatea locală prin faptul că a reușit să arate ”fețele” mai puțin cunoscute ale învățământului. Astfel, în ziua de 22 noiembrie 2023, elevii Școlii Gimnaziale din Coțofănești (director, prof. Florin Baciu), au realizat, cu multă dăruire sufletească și cu o deosebită susținere morală din partea cadrelor didactice, o activitate bazată pe o scenetă de teatru social (cu elemente de improvizație), cu aspecte ale realităților de azi din învățământ și din viața socială. Este vorba despre activitatea care a marcat finalul proiectului “Parteneriat pentru educație de calitate în comunitățile interetnice rurale”. Despre acest proiect am aflat mai multe lucruri de la prof. Elena Ignat, coordonator programe și proiecte școlare și extrașcolare la Școala Gimnazială Coțofănești, care ne-a declarat: ”Implementarea acestui proiect a început în mai 2021, cu Fundația Romanian Angel Appeal (RAA – Apelul Îngerului Român, cu sediul în București), ca promotor și alte 3 școli din România ca parteneri, din județele Bacău (Școala Gimnazială <<Alexandru cel Bun>> Berzunți) și Prahova (Școala Gimnazială <<Ion Ionescu>> Valea Călugărească și Școala Gimnazială <<Laurențiu Fulga>> Fulga de Sus). Proiectul, extins pe o perioadă de 3 ani, a avut ca obiectiv principal dezvoltarea unor competențe cheie în rândul unor grupuri interetnice de copii, pentru o mai bună colaborare și pentru a scădea din impactul pe care îl au provocările comunităților mixte asupra educației. În primul an de proiect s-au derulat activități lunare de tip atelier și educație nonformală cu un grup de 25 de copii și 5 cadre didactice, au fost desfășurate traininguri pentru cadrele implicate în proiect, iar școala a beneficiat de diverse dotări (laptop, imprimantă multifuncțonală, jocuri, cărți, materiale etc). În al doilea an, în 2022, activitățile au continuat prin formarea unui grup de 12 copii și un cadru didactic în metodologia Design For Change, nou implementată în România, iar în al treilea an au fost pregătite echipe de mobilizare comunitară care au implicat copii și femei rrome din fiecare comună pentru a sensibiliza comunitatea la nevoile lor, prin activități specifice – teatru social și Photo Voice – aceste activități derulându-se cu ajutorul partenerului ART Fusion.”
Deși prezentarea scenetei de teatru social a durat doar 12 minute, această activitate a stârnit interesul celor prezenți, care au dat o notă de succes în desfășurarea evenimentului. Pentru cei care urmăresc îndeaproape activitatea școlară, fiind accentuat faptul că aceasta se confruntă cu multe situații, evenimentul comunitar de la Coțofănești a fost asemenea unei surprize de 1000 de puncte! Pentru că a reușit să cuprindă teme ce pot duce la posibilele schimbări în bine ale școlii. Sceneta a arătat că este greu pentru un (o) elev(ă) silitor la învățătură, dar prea cuminte, să fie într-un colectiv unde toți ”se preocupă” de… muzica la căști, de ”tik-tok-ul” exemplelor de tot felul, de purtarea unei vestimentații cu ”haine de firmă”. În cazul prezentat o elevă a primit o notă rea după ce i-a fost luat de către o colegă ”șmecheră” și îndrăzneață caietul de teme! Demn de evidențiat a fost faptul că, din rândul elevilor spectatori, cei cu mai mult curaj s-au urcat pe scenă ca adevărați ”actori” și au înlocuit, prin improvizație, mai multe personaje ale scenetei inițiale, aceasta fiind principala caracteristică a teatrului social – interacțiunea cu publicul căruia i se adresează, în cazul nostru elevii de gimnaziu. A fost înlocuită însăși cea care a jucat rolul profesoarei iar la unison spectatorii au menționat că eleva silitoare trebuia să riposteze! A fost aplaudat și Gabriel, care în fața întregii asistențe a declarat că ”toți copiii trebuie încurajați, să fie buni la școală!”. După cum a menționat Alexandra Tomescu, reprezentantă a ART Fusion – partenerul Romanian Angel Appeal (Apelul Îngerului Român) din București, care a felicitat pe cei care au urcat pe scenă, după o muncă de un an de zile pentru pregătirea acestui moment, ”prin teatrul prezentat elevii au vorbit de realități din școală și din comună! Ei au transmis mesajul: Fiți mai buni, copii, și mai curajoși! Și găsim rezolvări în toate problemele!”
Este de remarcat că la acest eveniment a participat și primarul comunei Coțofănești, Viorel Olariu, care a afirmat că ”este un lucru lăudabil organizarea unei asemenea activități, ce arată realitatea activității din școlile de azi, ce este una de plâns!” În cuvântul său Viorel Olariu a mai menționat: ”Nu iubesc engleza, termenul de bullying, dar este vorba de violență, de intimidarea și înjosirea celui de lângă tine și văd lucrul acesta, cu țipete, împingeri, cu bătăi în rândul elevilor! Pentru stoparea acestui fenomen factorii principali ce ar trebui să își dea mâna sunt școala, familia și primăria, să facă acțiuni concrete, pentru că altfel va fi mult mai greu! O parte din copii sunt fără părinți, aceștia fiind plecați la muncă în străinătate. Comportamentul părinților în familie se transmite mai departe în felul elevului de a respecta profesorul, dirigintele! Soluția există la noi, prin colaborarea între profesori – părinți – preoți – Primărie, prin desfășurarea de acțiuni punctuale de educație civică! Părinții sunt numărul 1 în educația copiilor!”
Despre evenimentul comunitar care a avut loc în ziua de 22 noiembrie 2023, doamna profesoară Elena Ignat a menționat: ”Mesajul pe care au dorit să-l transmită elevii este acela că <<educația este pentru toți>>, că avem nevoie să lucrăm împreună – elevi, părinți, cadre didactice și comunitate – pentru ca să conviețuim în mod pașnic și civilizat și pentru ca fiecare copil din comună să aibă parte de o educație de calitate și, într-un final, de o viață mai bună.” Ea a mai menționat: ”În calitate de coordonator al proiectului la nivel de comună aș dori să adresez calde mulțumiri tuturor celor implicați – în primul rând fundației RAA pentru sprijinul substanțial oferit în tot acest timp, material dar și ideatic, apoi, în egală măsură, organizației ART Fusion, elevilor și cadrelor didactice care au făcut eforturi suplimentare pentru derularea acestor activități și au adus un plus de valoare mediului școlar din comună, și, de asemenea, primăriei și conducerii unității școlare, care au asigurat desfășurarea lor în cele mai bune condiții.”
Evidențiem faptul că a doua parte a acestui eveniment, tot în cadrul Proiectului “Parteneriat pentru educație de calitate în comunitățile interetnice rurale”, a constat într-o expoziție cu fotografii din comuna Coțofănești – aceasta fiind activitatea de Photo Voice prin care femeile rrome și-au exprimat bucuriile dar și nevoile din comunitatea în care trăiesc, iar domnul primar Viorel Olariu a răspuns întrebărilor care i-au fost adresate. Ion Moraru