MINUTUL DE CULOARE ȘI EMOȚIE
Corespondență din Oprișeni (în imagine, sat din Bucovina de Nord), de la Ana Stelimah – Dogotar
”Eternă frumusețe – patrie română
Ție fiii şi fiicele vrednici ți se închină
La trecutu – ți veşnic, demn de cinstire
Ție ți se-nchină şi astăzi plini de iubire.” – versuri de Hetea Tudor – Mărișel
Există legături subtile care țin omul aproape de locul unde s-a născut, există acea chemare a pământului care prinde sufletele în strânsori nevăzute, în dor fără leac.
P – pământul sfânt al țării
A – aerul pe care-l respirăm
T – trăirile (sentimentele noastre)
R – ramul verde
I – imnurile de slavă ale străbunilor
A – albastrul infinit al cerului.
Pentru fiecare, Patria este raportată la un anume spațiu, limitat cu steble de busuioc, cu fir de ape, cu coamele înălțimilor şi tot ce cuprinde acest perimetru este spațiu sacru al înrădăcinaților aici.
”Atât mi-e de-ajuns pentru trai
O țară, o casă, un grai
Dar nu orice ţară frumoasă,
Ci țara în care-s acasă.” – versuri de Vasile Romanciuc.
Sfatul Zilei:
Învață să alungi lacrima cu un zâmbet chiar și atunci când te doare.
Învață să iubești, să ierți și să speri că poți fi fericit.
Învață să treci cu folos prin viață, iar pe unde treci să dăruiești oamenilor speranța, zâmbete și încredere!
,,Nu vei fi niciodată fericit dacă te vei mânia că cineva e mai fericit decât tine.” – Seneca
,,Fericirea nu este ceva gata făcut . Ea vine din propriile tale acțiuni.”- Dalai Lama