JURNALUL UNUI CRONICAR (ANONIM)
1. Acum câţiva ani eram de-a dreptul revoltat în urma unei afirmaţii a istoricului cu scriitură tabloidă Lucian Boia. Spunea el că românii nu au cultura rezistenţei şi mi s-a părut nedrept faţă de o femeie simplă pe care am văzut-o cu mulţi ani în urmă la Memorialul Durerii, pe TVR, Elisabeta Rizea. Ce faci cu oameni ca Elisabeta Rizea, care nu încap în paginile cărţii “Cum s-a românizat România”? Un volum interesant de altfel, care ar putea fi considerat continuarea cu iz statistic a contestatei cărţi a lui Neagu Djuvara, “Thocomerius – Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Țării Românești”.
Şi acum cred la fel, Boia a greşit grav. Dintre toate metehnele poporului român, una care nu i se poate imputa este absenţa spiritului rezistenţei. Că au luptat în munţi, în cete mici, împotriva romanilor, (asta fără a aduce elogii nemăsurate tendinţelor dacologice actuale), că au luptat, tot în Carpaţi (poate cel mai consecvent aliat al nostru), împotriva otomanilor, că au menţinut spiritul speranţei viu prin emisiunile de la Europa Liberă în perioada comunistă, românii au demonstrat că au cultura rezistenţei.
Ceea ce a lipsit României de-a lungul istoriei a fost însă cultura protestului, a revoltei la nivel de masă, acea forţă capabilă să urnească ţara spre înainte. Asta probabil şi pentru că de la ”Thocomerius” încoace, şi poate chiar şi înaintea lui, fără a generaliza la nivelul Ţărilor Române, nu am avut conducători capabili să mobilizeze mase mari de oameni spre progres, cu excepţia unuia – Carol I. Dar noi am fost reprezentaţi la nivel de rezistenţă de o mână de partizani, care nu au avut însă puterea de schimba ceva, amestecându-şi menirea cu a lui Don Quijote.
În epoca modernă (oare?) luptele partizanilor s-au mutat în munţii Facebook-ului, acolo de unde tăria aerului înălţimilor i-a ameţit pe unii, delirând – “Oprea e vinovat pentru moartea poliţistului Gigină!”. Nu, nu. Nu Oprea este vinovat de moartea poliţistului şi asta o poate spune orice moticiclist normal la cap, care nu se suie pe două roţi pe timp de ploaie. Deşi aş fi vrut să descopăr argumentele acuzării într-un posibil proces în care Oprea ar fi acuzat de ucidere din culpă.
Oprea are o vină infinit mai mare, la care din păcate suntem toţi părtaşi. Oprea are vina de a fi condus o ţară în care poliţistul nu a putut să spună ”nu” deschiderii coloanei oficiale, în cazul în care i s-a cerut aşa ceva. Iar absenţa culturii protestului, a revoltei la nivel de masă, din identitatea noastră naţională, aia care a făcut de-a lungul vremurilor să facă să dispară practic noţiunea de sindicat, de apărare a drepturilor cetăţenilor, de a spune ceea ce ţi se pare nedrept, de a accepta condiţii de lucru inumane, de a închide ochii la toate furturile şi îmbogăţirea celor care conduc România, l-a omorât pe poliţist. Aşa cum delăsarea noastră şi acceptarea paharnicului lui Miron Cozma drept conducător al nostru a stat la baza morţii multor tineri, copii, bătrâni. Iar pericolul pândeşte în continuare. Pentru că un cutremur ca ăla din Italia de acum ceva timp ar produce probabil în România înzecit mai multe victime. Iar problema lui Oprea ar fi uitată imediat, deşi abia atunci ar avea o vină reală. Sau poate pentru că “în cazul unei forţe majore, jumătate dintre copiii noştri, dacă ar fi obligaţi să alerge un kilometru, ar muri în urma unui atac de cord”, aşa cum am auzit mai ieri vorbindu-se la o dezbatere referitoare la dezvoltarea sportului.
Noi toţi, ca neam, suntem vinovaţi de moartea poliţistului şi a sutelor de oameni care mor în accidente rutiere cauzate de absenţa unor drumuri practicabile, pe care îi igorăm pentru că ni s-a inoculat la nivel inconştient noţiunea de “victime colaterale”. Noi suntem vinovaţi că ne-am uitat degeaba la Memorialul Durerii, că n-am învăţat nimic de la Elisabeta Rizea, că nu le vorbim copiilor despre eroii noştri, puţini câţi sunt, că ne e ruşine să mai folosim cuvântul “patriotism”, vulgarizat la maximum de cei pe care-i acceptăm drept conducătorii noştri. Şi asta pentru că poporul român nu are cultura protestului, a revoltei la nivel de masă. Iar cei care puteau fi un exemplu, suporterii, nu mai există!
Dacă noi toţi am putea să ne privim într-o oglindă gigantică am vedea, hîdă, figura lui Jaba the Hutt (un personaj fictiv din filmul ”Star Wars”, mare lord al crimei, asemănător unui melc).
2. O piață. O piață din care poți cumpăra suflete, sentimente, simțiri. Asta am devenit! O țară în care poți cumpăra și vinde orice. Totul e de vânzare dacă găsești un cumpărător. O piață săracă, ponosită, dar în care se învârt unii îmbrăcați ”la patru ace” și vor să ne convingă că sunt dintr-o altă lume. Un mare „afacerist” de pe la noi spunea că pentru a face un târg prima dată trebuie să găsești cumpăratorul și apoi să te gândești dacă vinzi lucrul respectiv.
3. Mi-am adus aminte de niște vorbe celebre ale lui Constantin Tãnase, unul despre care eu cred cã a fãcut umor de calitate. E adevãrat, citatul de mai jos e parafrazat, actualizat, sau cum vreți să-i spuneți, dar sună ”al dreq” de bine:”Pesedeu ne-a luat pielea de pe noi / Și acum veniră alții să ne dea pielea înapoi”.
4. Cică în Australia, o sticlă cu vin e mai ieftină decât una cu apă (sper să nu emigreze românii acum la Antipozi)! Viticultorii au decis să scadă prețul din cauza supraproducției din ultimii trei ani, astfel încât s-a ajuns la situația în care un litru de vin costă 2 dolari iar unul de apă 3. În același timp, producătorii români se plâng de zgomotul produs de ”gâlgâitul” vinurilor din Republica Moldova pe gâtlejurile noastre! Cică prea multe firme preferă să importe din țara vecină, rudă și prietenă decât să distribui licoarea autohtonă. Ca simplu consumator (nu, nu o să întreb ”io cu cine votez?”) nu pot decât să le bat obrazul și să lansez și eu o știre: „În România, apa chioară cu eticheta de vin e de zece ori mai scumpă decât vinul din Republica Moldova!”. Vorba proverbului:”Ulciorul cu vin nu merge de multe ori la apă!” Sau le-am amestecat? În loc de semnătură, credeți că toate acestea scrise sunt adevărate? Fotografiile sunt din colecția ”anonimului” autor!
