”Lasă-l pe Dumnezeu să-ți vorbească! Tu fă doar liniște, să-i auzi glasul! Intră!”

La sfârşitul secolului al XVII-lea, la poalele muntelui Balabanu a fost ridicat un schit de lemn, cu hramul Sfântului Nicolae, locaşul  fiind distrus de turci. În anul 1790, schitul a fost reconstruit, tot din lemn, pe un alt amplasament; pe locul altarului acestei a doua biserici se află acum aghiasmatarul Mănăstirii Cheia (județul Prahova). Noul lăcaş, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, era situat, aşa cum aflăm dintr-un hrisov domnesc dat de Alexandru Ipsilanti în 1797, „în loc pustiu şi între piietri”, fiind locuit de 19 monahi.

Un eveniment important în viaţa schitului Cheia îl reprezintă sosirea aici, în 1834, la chemarea episcopului Chesarie al Buzăului (în a cărui eparhie se găsea pe atunci schitul), a ieroschimonahului Damaschin Bârsan, originar din Săliştea Sibiului. Lui i s-a încredinţat misiunea de a repune pe picioare aşezământul de la Cheia. Cu sprijinul Episcopului Chesarie, ajutat de creştinii din împrejurimi şi prin munca monahilor vieţuitori ai schitului, Damaschin înalţă din temelie impunătoarea biserică de zid cu hramul Sfânta Treime, chiliile, clopotniţa şi gospodăria anexă, după cum aflăm din pisania amplasată deasupra uşii de intrare în sfântul locaş. Biserica este sfinţită la anul 1839 iulie 20. Potrivit inscripţiei de pe glaful uşii de intrare, pictura bisericii a fost terminată la 26 august 1839 de către zugravul Naum, reprezentant al şcolii de pictură de la Buzău, faimoasă în acea vreme.

Trebuie menţionat că în 1864 Ministerul Cultelor a decis mutarea obştii de la Cheia la Vărzăreşti, deoarece Mănăstirea Cheia urma să fie transformată în cazarmă de grăniceri, însă a fost salvată din iniţiativa Mitropoliei. Ajunsă în stare de ruină, Cheia nu mai poate face nevoilor de întreţinere, iar numărul monahilor a  scăzut continuu. Costatând situaţia precară în care se află mănăstirea, forurile bisericeşti au hotărât, în 1903, să trasforme schitul Crasna – Izvoarele în metoc al Mănăstirii Cheia. Măsura nu şi-a atins scopul, iar criza s-a accentuat, în 1906 renunţându-se la viaţa de obşte.
Cel care readuce la viaţă comunitatea de la Cheia este Grigorie Munteanu – Georgescu, ales stareţ la începutul anului 1909, poziţie ce a deţinut-o până în 1934. Realizarea sa cea mai importantă este zidirea paraclisului mănăstirii cu hramul Adormirea Maicii Domnului, de care era mai nevoie, întrucât gerul împiedica oficierea slujbelor în biserica mare. Aprobată în 1919, construcţia a fost terminată 8 ani mai târziu.

Un lucru  demn de remarcat este  că  monahii de la  Mănăstirea Cheia (foto 2)  s-au implicat activ in viața socială, prin acțiunile  de caritate și în  lupta pentru Unirea Transilvaniei cu România.

În timpul Primului Război Mondial, mănăstirea a avut mult de suferit. Autorităţile de ocupaţie i-au fixat aici domiciliu obligatoriu episcopului de Râmnic, Sofronie Vulpescu (1913-1919). Apoi trupele germane în retragere s-au cantonat la Cheia, producând mari daune materiale obştei şi distrugând clădirile incintei. De aceea, după razboi, principala sarcină a comunităţii cheiene a fost refacerea ansamblului monastic şi redresarea aşezământului din punct de vedere economic. Astfel, a fost reparată întreaga incintă, iar clopotnitei i s-a redat în 1934 aspectul originar. Un rol foarte important în sprijinul acestui demers l-a avut „Legea pentru înzestrarea mănăstirilor ortodoxe din ţară”, votată în 1939, prin care i se atribuiau mănăstirii 20 ha de pădure, urmate apoi şi de alte danii.

În anul 1960, în timpul prigoanei comuniste, Mănăstirea Cheia a avut norocul de a nu suferi distrugeri, ea devenind Casa de odihnă pentru preoți si clerici.

O nouă perioadă de înflorire materială şi spirituală a Mănăstirii Cheia se consemnează în anii 1980 când se revine la viaţa de obşte, iar în 1985 începe restaurarea picturii, care, curăţată prin metode ştiinţifice în 1987/1988, îşi recapătă strălucirea iniţială.

Din trecut spre  prezent

Evidențiem faptul că situată pe malul drept al râului Tâmpa. Mănăstirea Cheia are în interiorul bisericii  „tâmpla altarului” (foto 1), ce a sculptată și suflată cu aur, lucrarea fiind executată la Viena și platită la acea vreme cu suma de 600 napoleoni de aur. În curtea mănăstirii se afla o fântâna cu cişmea al cărui acoperiş de şindrilă se sprijină pe niste stâlpi sculptaţi în lemn, iar împrejurul bisericii se înşiră chiliile împodobite cu cerdacuri şi lucrate într-o frumoasă arhitectura româneasca. Curtea este străjuită de puternice ziduri din piatră sprijinite de contraforturi, iar la intrare te întâmpină clopotniţa. În apropierea mănăstirii se află un izvor cu apă curativă, considerat un loc sfânt de către credincioși, care cred că apa are puteri miraculoase de vindecare. La Mănăstirea Cheia există posibilitate  de cazare  pentru 22 de persoane, care pot servi contracost masa la trapeza acestui sfânt lăcaș.