RĂSFOIND   PRESA  JUDEȚEANĂ 

”MONITORUL   DE SUCEAVA”

Pentru o lectură plăcută  prezentăm  câteva din   lucrurile  adunate (și ”vărsate  săptămânal”)  în rubrica ”Prin pădurea de cuvinte” de  scriitorul Cezar Straton.

Găluște. ”Găluștile cu prune (secuii și maghiarii le spun gomboți, austriecii și nemții, knedle) sunt un desert răspândit în Europa Centrală și de Est, cu originea în Imperiul Austro-Ungar. Mai jos rețeta pentru patru persoane: Fierbem 600 g cartofi în coajă. După ce i-am curățat, îi lăsăm să se răcorească și-i dăm prin mașina de tocat carne. Punem pe o planșetă 200 g făină. La mijloc, punem cartofii, la care adăugăm un ou și un vârf de cuțit de sare. Frământăm cu mâna până se obține o cocă. Facem bucăți de 1,5 cm grosime. Băgăm ambele mâini prin făină și dăm aluatului forma necesară, pentru a putea înveli cu el o prună. Cât timp se răcesc cartofii, spălăm 300 g prune, din care scoatem sâmburii, în locul cărora punem puțin zahăr vanilat, amestecat cu praf de scorțișoară. Punem și puțin pesmet alb, foarte fin, ca să absoarbă zeama pe care o lasă pruna. După ce s-a învelit pruna în aluat și i s-a dat, cu palmele date prin făină, forma sferică, se pun imediat la fiert într-o oală cu apă clocotită, cu puțină sare. Nu se acoperă. Când gălușca dată în câteva clocote se ridică în sus, se scoate cu lingura de spumuit. Între timp, încingem 200 g unt într-o tigaie, în care se pun la prăjit patru linguri de pesmet fin, la foc iute, ca să prindă o culoare mai închisă. În acest pesmet tăvălim găluștile scoase de la fiert și le așezăm într-o tăviță unsă cu unt, pe care o băgăm la cuptor, unde o lăsăm 5 până la 10 minute. Când le servim, le presărăm cu zahăr vanilat. Asta e tot.” (Gastronomice, de Păstorel Teodoreanu)

Love. Reîntors la lucru după 14 zile de ”arest la domiciliu” din pricină de boală, un bărbat e întrebat de colegul lui de birou cum s-a simțit în carantină. – Excelent! Soția mea mi-a oferit, zilnic, dovezi de iubire! – Adică… vrei să zici că… – Nu asta… dar de fiecare dată când poștașul suna la ușă, ca să ne lase ziarul, soția mea îi răspundea, plină de bucurie, de veselie: ”Soțul meu e acasă! Soțul meu e acasă!”

Mătrăgună. “Fetele sau femeile tinere merg câte două, la miezul nopţii, goale şi despletite, îmbrăţişate şi sărutându-se tot drumul, până la locul mătrăgunei. O dată ajunse, ele se culcă una peste alta şi, cu mâna, smulg o frunză. Se întorc apoi, tot dansând şi sărutându-se, şi lasă să se usuce frunza de mătrăgună, până când o pot face praf. Se duc apoi la moară, fură cu mâna întoarsă făină, pe care o cern printr-o sită întoarsă. Cu această făină, frunză de mătrăgună şi miere fac o pastă pe care o lasă să se acrească. Se pune apoi fie în ţuică, fie în ceai, fie în cafea, fie într-o plăcintă pe care o oferă flăcăului pentru a-i trezi dragostea”, scria Mircea Eliade, în volumul ”De la Zamolxis la Genghis-han”.

Autostrăzi. Știți cât era lungimea drumurilor pietruite – unele sunt circulabile și azi – construite de Roma Antică la vremea maximei ei puteri, adică prin sec. II-III? Circa 180 de mii de km! Cam ca rețeaua europeană actuală de autostrăzi principale! Uimitor!  Rețetă.Un neamţ a venit în România la nişte cunoştinţe şi au mers împreună la un restaurant. Ca să testeze bucătăria autohtonă, au mâncat ciorbă de burtă, iar neamţul a fost de-a dreptul extaziat de gustul ei. A cerut reţeta, iar ospătarul i-a dat-o. A plecat neamţul acasă, şi-a făcut ciorba după reţetă, a mâncat… şi, apoi, a dat telefon în România. Conversaţia a decurs astfel: – Bună ziua. Eu am făcut ciorbă de burtă, exact după reţeta dată de dumneavoastră, dar nu a ieşit la fel de bună precum cea pe care am mâncat-o prima dată la voi! – Aţi pus toate ingredientele? – Da! – Păi, tocmai de-asta! Noi, aici… improvizăm… inventăm…

Haram.”De-al tău suflet, motănime, nepostind postul cel mare”, zice Eminescu în ”Cugetările sărmanului Dionis”, dând turcescului haram (ilicit, prohibit) sensul „vai”, vai de-al tău suflet! Odată intrat în vorbarul românesc, haram își multiplică tâlcurile spre a deveni și mai grăitor. Creangă îi dă înțelesul de vită slabă, prăpădită, mârțoagă: „În oaste am fost numai de zbucium: hăis haram, cea haram!” Rebreanu îi schimbă noima, în ”Răscoala”, în pradă, jaf: „Conacul… încă n-a fost atins, dar încolo e haram și oamenii cară fără sfială cu sacii și cu târnele…” În locuțiuni, dobândește noi valențe semantice (lăsat la voia întâmplării), după cum scrie Galaction: „Vrei să dau de haram și ce brumă am putut să sui în car?” La Anton Pann îl întâlnim într-o expresie populară: „Banii câți cu nedreptate câștigați carii i-am pus, / După cum haram veniră, astfel și haram s-au dus” (C. Voinescu)

Happy-end.”Acum câteva zile, o tânără din Porstorth (Northumberland) a fost victima unui accident de automobil. O bucată de geam spart i-a făcut o tăietură în obrazul drept. După operaţie, tânăra în chestiune, miss Goyce Peart, a cerut mari daune, pentru că din cauza cicatricei, nu va putea să surâdă decât strâmb de aici înainte. Avocatul ei a explicat că miss Peart era manechin într’o mare casă de croitorie. Desfigurată, ea își va pierde slujba, și probabil că nu se va mai putea nici mărita convenabil. Judecătorul, luând în consideraţie aceste motive, a acordat d-rei Peart o mare despăgubire în dolari echivalentă cu 600.000 lei (cam cât trei apartamente centrale, la noi, în București – n.a.). Acum două săptămâni, aflăm că miss Peart a întâlnit un tânăr arhitect, d. Juce, care a găsit surâsul ei, așa strâmb, foarte încântător, şi a cerut-o în căsătorie.” (Ilustrațiunea română, 1938). P.S. Cred – scuze! – că junele arhitect era nu atât îndrăgostit, cât nițel… falit.       Cezar Straton – ”Monitorul de Suceava”

  * În foto, desen realizat de pictorul  basarabean Alexei Luca. Acesta a pictat  gardul Complexului Turistic Costești (din raionul Ialoveni) cu imagini din poveștile lui Ion Creangă!