Despre spiritul unic al Oneștiului

Despre  spiritul unic al Oneștiului

Ca un strălucitor diamant, cu ”picături de perle” – așa a fost la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” lansarea volumului ”Personalități oneștene”, ce îl are ca autor pe  scriitorul Cornel Galben! Evenimentul a fost deschis de prof. dr. Emilia Boghiu, președintă a Fundației Naționale  ”G. Călinescu” din Onești, care a declarat:” În  această lume, o amprentă foarte importantă este și  amprenta legată de idei. Deocamdată ne bucurăm că și la Onești localismul creator (susținut mult de  prof. univ. Alexandru Dima), a triumfat! Mulți dintre  noi încercăm  să construim un spirit al locului prin cuvinte, prin idei! Sperăm  că Biblioteca Municipală Radu Rosetti, sediul Fundației Naționale George Călinescu și Oneștiul  ar putea fi locul să te îndrăgostești  de frumusețea ideilor.” Prof. dr. Emilia Boghiu a făcut cunoscut faptul că volumul Personalități oneștene a văzut lumina tiparului la Editura ”Amurg sentimental”, condusă de scriitorul Ion Machidon, care  ”a  fost învins de întoarcerea iernii – din aprilie –  și nu a mai putut ajunge la  Onești!”

Din postura  de autor  al noului volum scriitorul Cornel Galben a menționat:: ”Preocupările mele legate de personalități vizează toată zona Bacăului și nu se putea  ca și Oneștiul să nu fie reprezentat. Încă din anii 1970 am o asemenea  preocupare și în afară de cele 9 volume  am peste  7000 de pagini de informații, pe care să am răgazul să le lucrez!  Sunt în aceste cărți și în paginile menționate  oameni ce nu  au trecut nepăsători  prin viață și  au lăsat o urmă. Cât mă țin puterile lucrez la aceste cărți, în fișierele mele  fiind încă 160  de personalități care  sunt strâns legate de Onești!”  Aplaudat de publicul prezent autorul a mai precizat:”Ar fi trebuit  să încep cu Nadia Comăneci, cu  pictorul  Ghiță Mocanu, care au făcut cunoscut Oneștiul în lume! Această carte  s-a născut  spontan! Acum, cu <<Personalități oneștene>>   începutul s-a făcut  și mă bucur că mă  stimulați ca să continui!”

Prof. dr. Emilia Boghiu a  ținut să sublinieze:”În carte, domnul  Cornel Galben nu a cuprins numai scriitori ci și medici, ingineri , sportivi, oameni care  construiesc un spirit al locului cu unelte diferite!” Deschizând luările de cuvânt  referitoare la noua apariție editorială  prof. dr. Gabriela  Gîrmacea a afirmat: ”Când  ați vorbit de spiritul locului mi-am amintit cuvintele marelui prozator George Bălăiță, care menționa:  <<provincia e lumea ce naște o mare literatură și care dă la nivel universal mari valori>>.  Oneștiul nu este  foarte bogat  în case memoriale, dar asta nu înseamnă  că viața citadină nu are  evenimente! Oneștiul nu este  <<locul unde nu s-a întâmplat nimic!>>  Cărțile lui Cornel Galben valorifică  memoria recentă a acestui oraș.”

Cu bucuria strălucirii unui smarald doamna  Gabriela Gîrmacea a făcut și o destăinuire:”Pentru mine, din cartea ce se lansează acum, trei nume vreau ca să  le  evoc: profesorul Constantin Th. Ciobanu, fost vecin, lângă care am crescut. Domnia sa a  fost modelul meu pentru a  cerceta. Al doilea nume este al poetului Gheorghe Izbășescu, care la Cenaclul  <<Zburătorul>>  mi-a creat  un cadru propice literaturii. Iar a treia persoană pe care o simt mereu aproape  este domnul Mihai Ciubotaru, fost director al Bibliotecii Municipale! Primele noțiuni de biblioteconomie  le-am învățat de la dânsul …  Spiritul locului îl porți cu tine și îi poți da conturul unei povești!

Improvizând un speech,  după cum a mărturisit ”la ceea ce se spune”  profesorul Gabriel Fornica Livada a remarcat faptul că ”a fi provincial  este o etichetă” iar ”demersul lui Cornel Galben este unul legitim”. Ceea  ce a urmat a fost momentul sublim în care prof. dr. Emilia Boghiu a adus, cu evocarea  unor personalități  prezentate în volumul recent apărut  ”o aripă răsfirată a timpului”, cu  imaginea trecerii omului prin lume,  ea menționând: ”Poți să uiți cine  a fost părintele protopop Constantin Alupei dar văzând Crucea înălțată pe dealul Perrchiu și Catedrala Pogorârea  Sfântului Duh îți aduci aminte!” Și a continuat Raluca Alupei, care a mărturisit:”De 20 de ani fac parte din familia Alupei! Eram simplă  adolescentă,  atunci când am văzut  scris într-o carte de părintele Constantin Alupei: <<  Eu sunt tânăr, veșnic și nemuritor!>>  Tânăr a fost prin energia  pe care și-o manifesta! A reușit  și cred că a rămas în sufletele oneștenilor prin dragostea sa față de credință! Și-a dăruit mult din suflet  bisericii din Rădeana, Bisericii Sfântul Nicolae din Onești! Crucea de pe Perchiu are 25 de ani de când a fost ridicată și iată,  ne ocrotește orașul! Acum să ducem la bun sfârșit pictarea Catedralei Ortodoxe”.

 

Sinergii pentru prezent  și viitor

 

Prin vorbe  ales meșteșugite profesorul Dan Sandu ne-a propus” să trecem de la <<spiritus loci>>  la  <<Genius loci>>”, adresându-se ”fratelui său de cruce al  cuvintelor”, scriitorului Cornel Galben, ”tăinuit la masa de scris a singurătății”. Amintind cunoscuta expresie ”Omul sfințește locul” profesorul Ștefan Epure a luat cuvântul după ”muntele de talent – Dan Sandu” și a etalat un fapt deosebit:”Cornel Galben  duce o muncă de Sisif! A adunat între coperțile acestei cărți  multe personalități, prezentându-le cititorilor! Aș  spune că  acest cuvânt – personalitate- stârnește o invidie! Dar e vorba despre oameni de cultură, ce au ani de muncă în spate, pe lângă talent” Prof. Ștefan Epure  a dat exemplu câteva personalități  de pe meleagurile Oneștiului prezentate în noul volum (Cicerone Călinescu –  care a fost profesor  universitar și pe scriitoarea Doina Ioneț) dar și alți oameni de cultură de notorietate care s-au născut în această zonă, fiind menționat  marele dramaturg Viorel Savin. Și prin această intervenție profesorul Ștefan Epure (inițiator al manifestării de comemorare a marelui voievod Ștefan cel Mare la podul ridicat de acesta la Gârbovana), a arătat că este ”un străjer al culturii” de pe valea Trotușului. Menționăm  că recent (la 15 martie 2025), prof. Ștefan Epure a participat ca invitat (având și o intervenție), la sala de festivităţi a Palatului Braunstein din Iaşi la activitatea ”Amiază culturală bucovineană”. Aici a fost evocat prof. univ.  dr. Ilie Dan, ”un bun poet, creator de veritabile metafore” (după cum l-a caracterizat  dr. Vasile Diacon). La acest simpozion au mai fost prezenți scriitorul Constantin Parascan, profesorii Liviu Papuc, Victor Iosif, Petronela  Angheluță, dr. Lucia  Cireș, ing. Mihai Caba (poet și epigramist) și alții.

O energie pozitivă a adus la acest eveniment intervenția profesorului Valentin Rădulescu, președintele Cenaclului literar ”George Călinescu” din Onești. Prin glasul său publicul prezent a avut oportunitatea de a  afla despre Oneștiul  anului 1964, când  urbea trotușeană  era condusă  de  un primar (numit Pîrlitu), care și-a legat numele de  platforma petrochimică Borzești dar și de  construcția Magistralei 1 (Bulevardul Republicii). ”Atunci eu m-am pregătit să fiu cronicar la Onești”, a menționat prof. Valentin Rădulescu  și de la  înălțimea vârstei sale (de peste 80 ani), a  arătat, privindu-l pe scriitorul Cornel Galben – frumusețea unui moment al  trăirii întru cultură. ”L-aș compara pe Cornel Galben cu cronicarii moldoveni!” Valentin Rădulescu a vorbit și despre scriitorul Ion Machidon, ”un băcăuan deosebit, care conduce la București Cenaclul  <<Amurg sentimental>> iar la editura cu același nume a realizat numeroase volume”.

Dacă o perlă atrage  energii de prosperitate, ”confortul  sufletesc” al acestui eveniment a avut și …”o perlă a coroanei”. Aceasta ”s-a subtilizat” în cuvintele doamnei Doina Brumă, care a activat mulți ani la biblioteca  municipală oneșteană, ea  fiind încântată de faptul că volumul  <<Personalități oneștene>>  ”a concentrat și  personalități  pe care lumea nu le-a cunoscut ca fiind în prima linie!”. Doamna Doina Brumă a vorbit despre  acel ”spirit al Oneștiului, ce nu este un spirit  care a avut o continuitate! La un moment dat acest  loc a devenit altceva! Oneștiul a  luat naștere  printr-o hotărâre a  organelor superioare, pentru a susține platforma  industrială  construită  la Borzești… Aici, după ce  <<a fost ras totul>> de pe arealul Oneștiului, a  sosit un aflux de oameni ce au construit orașul și  aceștia au creat un spirit al locului pe care trebuie să-l ducem mai departe! Trebuie să recuperăm  acel moment!” Ea ne-a împărtășit un gând și despre profesorul Mihai Ciubotaru, cel care a trăi, a visat și a văzut și visul împlinit ca Oneștiul să aibă o  bibliotecă publică modernă:”A fost un om  foarte demn, care  știa că adevărul  trebuia să fie spus și proiectele îndeplinite!”

Cum se spune că ”lumina vine din adâncul sufletului”, cu un ”cristal” al blândeții și ”apăsat pe umeri”  de toate  aceste clipe, autorul volumului, scriitorul Cornel Galben, a găsit de cuviință să menționeze:”M-ați  umplut de slavă  deșartă! Mă străduiesc să duc mai departe tot ceea ce am început!”

Prevestind  clipele de frumoasă socializare  după   lansarea noului volum, cu un fir argintiu în această coroană a ideilor, profesor dr. Emilia Boghiu a concluzionat ”e rândul nostru, al dumneavoastră,  să ducem mai departe spiritul locului, al Oneștiului!”                           Ion Moraru

 

Distribuie articolul!