Mon Prèsident, nu poți conduce țara cu oricine

(Pildă pentru un președinte proeuropean – Nicușor Dan)

Când Nicușor Dan ajunse președinte, nu ținu niciun discurs măreț. A urcat în tăcere treptele palatului, ca și cum și-ar fi cerut iertare istoriei că nu a venit mai devreme.

Oamenii îi spuneau, fiecare în parte, „Mon Prèsident”. Părea singur într-o corabie care lua apă din toate părțile. Acum, are poporul lângă el, adică partidul suprem. Știa cifrele, hărțile, legile. Nu știa însă cu cine să le pună în lucrare. De aceea, în prima seară, în noul birou, nu și-a chemat consilierii de campanie. A ieșit în grădină și s-a așezat pe o bancă de piatră.

Acolo, l-a întâlnit un bătrân cu haine modeste și glas netremurat. Era grădinarul de la Palat…

— Mon Prèsident, i-a spus omul, nu poți conduce țara cu oricine.

— Știu, a răspuns președintele, privind spre cer. Dar cu cine?

— Cu cei care n-au avut niciodată putere, dar au păstrat în suflet dreptatea. Cu cei care n-au fost chemați la mese bogate, dar au împărțit pâinea lor cu alții. Cu cei care au fost huiduiți pentru adevăr, nu aplaudați pentru minciună.

— Și cum îi găsesc?

— Nu-i chema. Du-te tu printre ei. Uită de marmura palatelor și coboară pe pământ. Pe ei nu-i recunoști după diplomele cumpărate, ci după urmele muncii lor. Nu-ți vor cere nimic. Dar îți vor da totul.

A doua zi, președintele n-a semnat niciun decret. A îmbrăcat o cămașă simplă și a pornit spre orașele mici și spre sate. Apoi, spre cartierele uitate. A stat de vorbă, a ascultat. Și, în tăcerea aceea, a învățat ce nu găsise în nicio strategie.

Într-o zi, oamenii au început să spună: „Țara s-a schimbat.” Dar nu pentru că legile fuseseră rescrise, ci pentru că în sfârșit fusese ascultată.

Mon Prèsident înțelesese. Nu poți conduce țara cu oricine. Ci doar cu cei care o iubesc mai mult decât pe ei înșiși…  Articol  realizat de   ziaristul   și  scriitorul  Dumitru  Sârghie

• Fotografia ce însoțește acest articol este trimisă de o  cititoare  deosebită a site-ului AMPRENTA   DE  ONEȘTI