Cu ajutorul profesorului  clujean Felix Ostrovschi,  mare iubitor al ziarelor ”cu parfum vechi”, prezentăm  trei crâmpeie de viață din negura timpului, așa cum au fost ele încrustate în ”memoria vie” a acelor vremuri!

 

Pasărea  zburase…

 

„Încă o dispariție misterioasă a venit să îngroașe rubrica faptelor diverse din Capitală.

Tânărul Marin Stănescu, din strada Sfinții Apostoli nr.40, a cunoscut acum câtva timp pe tânăra Niculina Stănescu, zis Victoria, vânzătoare la cofetăria <? >, din Calea Văcărești nr.112. În cel mai scurt timp, între cei doi tineri s-a legat o idilă, idilă care s-a încheiat în fața ofițerului stării civile. Îndată, noua căsnicie și-a stabilit cuibul în strada Unirei nr.113.

În ultimul timp au început să apară câțiva nori amenințători la orizontul noii căsnicii. Tânăra doamnă Stănescu a fost surprinsă în câteva rânduri, de soțul ei având discuții cu unii indivizi care i s-au părut suspecți.

N-a îndrăznit însă să-i reproșeze nimic, ținea mult la fericirea lui! Și de aceea căuta să îndepărteze toate bănuielile care luaseră naștere în adâncul sufletului lui, mulțumindu-se doar să-și supravegheze mai din aproape soția!

Acum câteva zile, domnul Marin Stănescu înapoindu-se acasă, nu și-a mai găsit soția. În toată casa nici un semn, nici un indiciu care să lămurească dispariția acesteia. <<Pasărea zburase – cuibul era gol!>>  A căutat-o pe la rude, pe la prieteni, Zadarnic.

A anunțat poliția, care făcând cercetări a ajuns la concluzia că nu este exclusă posibilitatea ca tânăra femeie, care era foarte simpatică să fi fost atrasă în cursă de o bandă de traficanți de carne vie. Se mai bănuiește că tânăra a fost expediată într-o casă de perdiție din provincie.

Cercetările sunt continuate de un birou particular de urmărire”.    („Capitala”, Anul II, nr.479, București, 7 septembrie 1937)

 

Răpirea cu avionul

 

„Proprietarul unei avionete cu care se pot face excursii pe continent e bineînțeles un musafir simpatizat în familiile londoneze. Dar domnul Alber Sims își imagina că deosebita amabilitate cu care era primit de către Missis Helen Looteman, soția unui industriaș, nu se datora numai avionului, ci și farmecului său viril de cuceritor de inimi.

În orice caz, domnul Sims, care nu mai e la prima tinerețe, se îndrăgosti de frumoasa femeie, încredințat că ea nu va putea rezista multă vreme atențiilor sale: flori, bomboane, bijuterii, invitații la zbor. Dar, domnul Sims nu-și închipuia că există și femei fidele și că doamna Helen nu se gândea câtuși de puțin să-și înșele soțul, care se afla într-un voiaj de afaceri de câteva luni în Indii. Ea se lăsă curtată de proprietarul avionului, fiind foarte amabilă cu el, dar atâta tot.

Atunci domnul Sims a dat o lovitură de teatru, un fel de cocktail de dragoste romantică și triumf al tehnicei. A hotărât să-și răpească iubita în avion. Dar pe când altă dată primise cu plăcere invitațiile lui de weekend spre Scoția sau Franța, de un timp, doamna le refuza mereu. Aviatorul o invită atunci cu deosebită stăruință pentru o foarte scurtă plimbare în avion deasupra Londrei. Doamna Helen consimți dar mica plimbare se schimbă într-un adevărat voiaj aerian, căci avionul ateriză într-o localitate de pe coasta Portugaliei.

Doamna s-a adresat autorităților de acolo și a înștiințat telefonic prietenii și rudele din Londra. Această aventură în aeroplan va avea urmări neplăcute pentru răpitor”.           („Gazeta Căsătoriilor”, Anul al XVI-lea, nr.802, București, 1 decembrie 1935)

 

Atât de fericit!

 

„Moravurile mormone, din punctul de vedere al poligamiei, sunt foarte mult practicate în Europa, dar cu oarecare discrețiune inspirată cel puțin de teama legilor. Un ziar spune că numitul John Artur Beat, un bun irlandez, a voit să facă mormonism autentic. El a început mai întâiu – căci  trebuie un început la toate – prin a lua o soție.

Aceasta era o tânără engleză, care se numea Elisabeta și care avea părul roșu. Ea îl făcu fericit, atât de fericit încât dori să știe dacă o altă miss i-ar procura aceiași fericire! El întâlni pe a doua miss. Aceasta era oacheșă. El o luă de soție și gustă cu ea fericirea fără să o împartă cu nimenea altul..

Același succes. Atunci luă  și o a patra, pe urmă o a cincea și probabil ar fi luat de soție o a șasea femeie, dacă poliția n-ar fi venit să-l împiedice în ideile sale casnice. El fu arestat și, după o instrucțiune din cele mai minuțioase, fu trimis înaintea juriului din Dublin.

Aici se văzu un frumos spectacol; se văzură cinci femei arzând de același foc pentru același obiect. Master Beat rezolvase greu o problemă de a fi iubit pentru sine.

Se citiră scrisorile ce aceste cinci soții îi scriseseră. Este cu neputință cuiva să-și închipuiască ceva mai plăcut ca scrisorile acestor doamne. Doamnele Beat se rugară în genunchi de juriu pentru a le da pe <<îngerul>> lor… înapoi!

Judecătorul, jurații, avocații priveau toți cu ochii ațintiți asupra acestor femei și ascultau uimiți rugăciunile lor. Niciodată ei nu asistaseră la un asemenea spectacol; niciodată nu auziseră în ședință publică cuvinte mai pline de iubire. Acesta era ceva cu totul shocking.

Jurații fură rușinați de acest spectacol. Ei deteră singurul verdict ce le fu cu putință: declarară pe acuzat de nebun!

De aici înainte, cele cinci soții ale lui Master Beat sunt disponibile”.      (Tribuna, Anul I, nr.77, Sibiu, 18 / 30 iulie 1884)        Culese   de  prof.  Felix Ostrovschi (Cluj Napoca)