O zi frumoasă, de ”cireșar” și-a revărsat darurile și a făcut ca orașul – stațiune Târgu Ocna să devină un binecuvântat spațiu al culturii și artei. Aceasta, cu prilejul desfășurării în orașul de la poalele Măgurii a unei noi ediții a Reuniunii Culturale ”Alexandriada”, care a fost organizată în zilele de 5 – 7 iunie de Consiliul Județean Bacău, Universitatea ”Vasile Alecsandri” Bacău, Societatea Cultural – Științifică ”Vasile Alecsandri” Bacău, Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România și de Primăria și Consiliul Local al orașului Târgu Ocna. Ediția 2025 (a IX a a acestei manifestări), a fost girată de competența conferențiarului universitar doctor Ioan Dănilă și a scriitorului Dumitru Brăneanu (președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România), din Târgu Ocna alăturându-se acestei emulații primarul orașului, Cristian Ciubotaru și o inimoasă echipă a Primăriei din localitate.
Pentru primele momente ale acestui regal cultural oaspeții au fost așteptați la Colegiul Național ”Costache Negri” de autoritățile locale, de prof. Constantin Cătălin Rugină, directorul acestui colegiu, bucuros pentru găzduirea unui eveniment deosebit precum și de elevi și cadre didactice. Sala Multimedia de aici a primit numele scriitorului și dramaturgului Viorel Savin, elev al Liceului Târgu Ocna între anii 1958 – 1960. ”Suntem onorați ca și locuitori ai acestui oraș cochet de pe valea Trotușului, să vă avem oaspeți cu acest prilej! Poate în orașele mari este un lucru firesc desfășurarea unor asemenea manifestări dar pentru Târgu Ocna, un oraș al istoriei, al bunului gust, un oraș de provincie, este primul eveniment de această anvergură, care ne onorează! Cred că acest eveniment este și un prilej de a ne cunoaște mai bine și de a rămâne cu un gând bun de la Tg. Ocna”, a declarat Cristian Ciubotaru, primarul acestui oraș – stațiune. El a punctat faptul că această activitate are loc în ziua de 5 iunie, când sunt sărbătoriți învățătorii (sărbătoare ce coincide cu ziua de naștere a întemeietorului învățământului modern românesc Gheorghe Lazăr). Cu o ”reverență” sufletească edilul târgocnean și-a amintit de învățătoarea sa, menționând: ”Dumnezeu a rânduit că învățătoarea Maria Furdu, ce a crescut generații de elevi, se bucură acum de primii 94 ani de viață!”
Dumitru Brăneanu, președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România și-a exprimat încrederea că ”lucrurile se fac în echipă, alături de filiala scriitorilor băcăuani, de Universitatea Vasile Alecsandri și de Primăria orașului Târgu Ocna organizăm aici ediția din acest an a Reuniunii Culturale <<Alecsandriada>>. Alături de oaspeții noștri am venit aici să ne înfrățim cu Vasile Alecsandri și cu familia dânsului – un mare înaintaș ce a făcut parte din generația de oameni care a pus România pe drumul dezvoltării! Să ne simțim bine cu spiritul lui Alecsandri, să fim ca frații iar în aceste zile Târgu Ocna să fie o capitală a culturii!” Primarul Cristian Ciubotaru a răspuns acestui îndemn cu cuvintele ”să fim tumultuitori”, în același timp întrebându-se:”După ce a vizitat o lume întreagă, de ce marele diplomat Costache Negri, bun prieten cu Vasile Alecsandri, a decis să stea la Târgu Ocna și să fie înmormântat aici? Acest oraș reprezintă ceva!”
Conferențiarul universitar doctor Ioan Dănilă a evidențiat ”caratele” organizării acestei manifestări la Târgu Ocna sub generosul imbold ”Sarea pământului – familia, prietenii, cartea” și a menționat: ”Mama lui Vasile Alecsandri, Elena Cozoni este de pe aceste meleaguri, tatăl lui a făcut negoț cu sare iar Elena Negri (soră a lui Costache Negri), a fost <<muza>> poeziei << Lăcrămioare>>… Iar de câțiva ani, un om foarte generos, Ștefan Plăiașu vrea să întemeieze o bibliotecă în Salina de la Târgu Ocna.”
Primul ”moment – cheie” al festinului cultural târg-ocnean a fost cel al acordării numelui Viorel Savin, Sălii Multimedia a Colegiului Național ”Costache Negri”. Faptul este legitimat prin mențiunea că în anii 1958 – 1960 acest performer al scrisului – Viorel Savin a fost elev al liceului de aici. ”Nu sunt în cea mai fericită ipostază să mai fi făcut și alte fapte și mulțumesc Târgu Ocnei că îmi face onoarea de a da numele meu acestei săli”, a mărturisit cu modestia care-l caracterizează domnul Viorel Savin. Pe lângă mulțumirile cordiale adresate domnilor Dumitru Brăneanu și Ioan Dănilă ”pentru modul deosebit cum știu ca să organizeze manifestările culturale” maestrul Viorel Savin ne-a împărtășit și câteva lucruri demne de a fi cuprinse în paginile de istorie literară:”Având la orizont drama în versuri <<Ovidiu>>, pe care a scris-o Vasile Alecsandri am scris piesa de teatru <<Bucuria de a fi îndurerat la Tomis>>, titlu ce nu a plăcut cenzurii comuniste… Târgu Ocna rămâne în sufletul meu întotdeauna, atât prin micile întâmplări cât și prin frumusețea vieții, ce, pentru mine, a fost totdeauna frumoasă aici! Este greu pentru mine să suport atâtea emoții, când te întorci după 50 de ani în timp. Îmi sunteți dragi, nu numai prin faptul că trăim aceleași clipe împreună dar și că ne suportăm!”
Invitații Reuniunii Culturale ”Alecsandriada” s-au bucurat din plin de aceste clipe, într-o ordine aleatorie menționăm pe scriitorii: Petre Isachi, Ioan Fercu, Ioan Culiță Ușurelu, Liviu Chiscop, Cornel Galben, Alexandru Dumitru, Cecilia Moldovan, Petronela Apopei, Doru Ciucescu, Doina Ioneț, Adrian Lungu, Mihai Stâncaru, Victoria Furcoiu, Petre Nica, Ionica Bandrabur, Tinca Tamaș, Marin Moscu. De asemenea, au fost prezenți Vilică Munteanu (ce a îndeplinit mulți ani funcția de director al Arhivelor Statului Bacău), preotul Petru Dinu (reprezentant al Uniunii Armenilor din România), Silvia Strătilă (redactor coordonator al revistei ”Natura” Chișinău), Valentina Ciobanu (de la Liceul ”Orizont” din Chișinău, președinta Asociației victimelor regimului comunist a veteranilor de război ai Armatei Române ), prof. Georgeta Nechita Burculeț, Constantin Tudose (din com. Cașin, autor al unor volume emblematice), învățătorul Geo Cristea (din Drăgugești, com. Helegiu), artist plastic Eugenia Dumitrașcu și alții.
Emulație creatoare
În ”hronicul timpului” se mai poate însemna un fapt din ziua numirii Viorel Savin a Sălii Multimedia a Colegiului Național ”Costache Negri”: organizatorii ”Alecsandriadei” au oferit bibliotecii colegiului volumele I și II ”Gramatica Limbii Române”, editate de Academia Română și Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan”.
Nu a fost de trecut cu vederea nici darul gazdelor pentru oaspeții prezenți la acest eveniment: elevii colegiului au interpretat un florilegiu din poeziile scrise de Viorel Savin și au pregătit și un medalion Vasile Alecsandri! Astfel, încurajați și îndrumați de doamnele profesoare Antohe Carmen, Mihăilă Mihaela și Modoranu Blanca ei au pus în scenă un fragment din piesa de teatru ”Romanța” de Mircea Ștefănescu, o dramatizare care a surprins mai multe momente ale prieteniei poetului cu Elena Negri dar și cu Nicolae Bălcescu. Piesa a adus un licăr de spontaneitate de care greu am putea vorbi, rolurile ”potrivindu-se ca o mănușă” liceenilor ce au întruchipat personajele menționate. Cu un plus de candoare adolescentină interpreta Elenei Negri a dat replica cu multă seninătate (”Când steaua fericirii mi-a lucit strig iubesc și sunt iubită”), ea primind răspuns ”alecsandrin”: ”cred că fiecare om are în cer o stea legată de soarta lui!”
Cum totul avea loc sub farmecul Veneției, replica finală a acestui moment teatral a fost ”cum am plecat în călătoria aceasta și cum ne întoarcem!” și l-a găsit pe scriitorul Dumitru Brăneanu întrebând asistența:”Ce s-ar mai putea spune acum? Nu este totul pierdut pentru cultura română și pentru spiritul românesc atâta timp cât mai există asemenea tineri! Există emulație creatoare!” Conferențiarul universitar doctor Ioan Dănilă a apreciat ca ”uluitoare și impecabilă” această prezentare scenică a cărei regizor a fost doamna profesoară Antohe Carmen.
Momentul teatral a fost completat de un interludiu muzical ”Noi suntem c-negriști”, cu un refren ”palpabil” acestor zile (”în loc de <<nu zi >>, <<nu fă >>, <<nu te du >> / să fim buni întotdeauna, să trăim împreună”) și de o festivitate de premiere a elevilor colegiului, participanți la un concurs de literatură. Ion Moraru