Luiza Mincu Răspopa în una din fotografiile din acest an
Luiza Mincu Răspopa a adus doliul în automobilismul sportiv românesc! La doar 49 ani, după o grea suferință , soția fostului pilot de raliuri, Adrian Răspopa, a încetat din viață, ea renunțând la organizarea ”Raliului Bacăului” 2025 datorită problemelor de sănătate… Nimic nu e mai trist ca acest lucru, dar iată ce a postat ea la începutul anului 2025:”Am inceput 2024 privind de foarte aproape moartea în ochi. Poate că, de la așa mică distanță, a observat și ea că n-am suficiente riduri de la râs și a făcut stânga -împrejur, trimițându-mi în cale niște medici minunați, care să lupte în locul meu și oameni și prieteni și colegi de toată nădejdea, alături de care am trăit suferințe de neimaginat, dar și vise pe care nu mai îndrăzneam să le privesc…”
Și-a dorit ”să avem un 2025 cu vise iraționale implinite și cu decizii raționale care să ne facă mai buni!”
Se bucura că anul trecut a fost ”unul cu multe provocări și e o bucurie imensă să fiu alături de sportivii Campionatului Național de Raliuri Betano și ai Campionatului Național de Viteză în Coastă, la Gala Campionilor Federației Române de Automobilism Sportiv.”
Gândul ei era mereu la Adi Răspopa (care a suferit un accident fatal, ieșind violent în décor, în ziua de 4 septembrie 2021, la ”Raliul Iașului”) și mărturisea:” Cred că așa și-ar fi dorit Adi să rămână in amintire: un adolescent trup și suflet pentru curse. Chiar dacă, peste ani, a ajuns să se bată la cel mai înalt nivel, nu a uitat niciodată de unde a plecat, nu și-a vândut visul și a păstrat vie, în suflet și în tot ce a făcut, pasiunea.”

Într-un trist articol, anunțând moartea Luizei Mincu Răspopa, președinta clubului Rally Spirit Onești și organizatoarea Raliului Moldovei, ziarul ”Bună Ziua Iași”, notează: ”În ciuda tragediei, Luiza nu a renunțat. Dimpotrivă, a dus mai departe misiunea începută alături de soțul său, asumându-și cu determinare rolul de organizator al Raliului Moldovei, una dintre cele mai importante competiții din Campionatul Național de Raliuri. Sub coordonarea sa, Raliul Moldovei a crescut constant, devenind un reper în motorsportul românesc. Evenimentul, organizat de Clubul Rally Spirit Onești, a ajuns la cea de-a 14-a ediție și a reunit an de an sute de sportivi, oficiali și pasionați ai automobilismului.”
Dumnezeu să o ocrotească în Împărăția Sa!
Slujba religioasă de ultim omagiu pentru Luiza Mincu Răspopa va avea loc la locuința de pe strada Doinei, nr. 4 Onești (în Satul Catolic), miercuri 16 iulie, la ora 18.30. Procesiunea de înmormântare va porni spre cimitirul din oraș (la Biserica ”Sfântul Nicolae” Onești), joi 17 iulie, la ora 13.00.
